Membrii PNL Timiş au sărbătorit ziua partidului printr-un marş / FOTO

Pe 24 mai este ziua Partidului Naţional Liberal. Evenimentul a fost sărbătorit şi la Timişoara, prin intermediul unui marş, desfăşurat în zona centrală a oraşului.

Zona centrală a Timişoarei a fost traversată, vineri seara de o coloană a PNL-iştilor timişeni. Eu au sărbătorit ziua partidului din care fac parte, prin intermediul unui marş. Au plecat de la sediul central din Piaţa Unirii şi s-au oprit la statuia lui Ion Brătianu.

„Azi e ziua PNL, în 24 mai a luat fiinţă în 1875 partidul. Astfel ne aducem aminte că iluştri noştri inaintaşi au dus partidul la guvernare la doi ani de la înfiinţare şi au rămas 12 ani consecutivi acolo. PNL şi-a adus aportul la modernizarea României, la unire. Noi, timişorenii, noi bănăţenii, sărbătorim centenarul de la unire în acest ani. Aniversăm o sută de ani de la această unire, la ziua Timişoarei. Avem de dus cu demnitate mai departe gloria pe care au obţinut-o înaintaşii noştri”, a declarat Nicolae Robun, şeful PNL Timiş.

Marşul a corespuns şi cu terminarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din această duminică.

Politicienii au plecat de la sediu prin zona centrală și s-au oprit la statuia lui Ion C. Brătianu. Marșul reprezintă și încheierea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare și referendum.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația județeană a semnat acordul pentru finanțarea cumpărării unor microbuze școlare mai puțin poluante

Timișul va primi aproape 25 de milioane de lei, bani de la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru cumpărarea de microbuze hibride, acestea vor fi folosite pentru transportul elevilor la școală. Consiliul Județean Timiș a semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu contractul de finanțare pentru achiziția a 25 de microbuze hibride, banii fiind alocați prin Programul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a semnat acordul pentru finanțarea cumpărării unor microbuze școlare mai puțin poluante
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă

La Campionatele Europene de culturism de la Santa Susana (Spania), România a câştigat 105 medalii: 53 de aur, 32 de argint şi 20 de bronz. În clasamentul pe naţiuni, România a strâns 119 puncte la categoria bodybuilding, 111 la fitness, 161 la master şi 148 de juniori. La final, sportivii Federaţiei Române de Culturism şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În perioada 1-6 mai, pompierii militari din cadrul celor 7 subunități de intervenție ale inspectoratului au acționat în peste 400 misiuni pentru stingerea incendiilor, deblocarea sau salvarea persoanelor din medii ostile vieții și acordarea primului ajutor medical. În perioada 01-06.05.2024, echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 327 misiuni desfășurate pentru acordarea asistenței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Început de mai solicitant pentru pompierii militari, care au avut sute de intervenţii
Timișul va primi aproape 25 de milioane de lei, bani de la Administrația Fondului pentru Mediu, pentru cumpărarea de microbuze hibride, acestea vor fi folosite pentru transportul elevilor la școală. Consiliul Județean Timiș a semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu contractul de finanțare pentru achiziția a 25 de microbuze hibride, banii fiind alocați prin Programul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a semnat acordul pentru finanțarea cumpărării unor microbuze școlare mai puțin poluante
La Timișoara vor fi organizate un număr de 50 de locuri unde vor putea fi amplasate materiale de afișaj electoral. Aici, partidele își vor putea prezenta candidații pentru alegerile locale și cele europarlamentare. Primăria Timișoara a anunțat că a stabilit locurile speciale de afișaj electoral. Cu ocazia desfășurării campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost stabilite locurile de afișaj electoral de la Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) vă invită să participați la primul spectacol din turneul național ICONS. Show-ul pop-rock va avea loc joi, 9 mai 2024, la Casa Tineretului din Timișoara, iar intrarea va fi liberă (în limita locurilor disponibile). Modelarea muzicii unor nume „iconice” precum Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc un show pop-rock unic, pe muzica de Michael Jackson, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Guns N’ Roses sau Aerosmith
La Campionatele Europene de culturism de la Santa Susana (Spania), România a câştigat 105 medalii: 53 de aur, 32 de argint şi 20 de bronz. În clasamentul pe naţiuni, România a strâns 119 puncte la categoria bodybuilding, 111 la fitness, 161 la master şi 148 de juniori. La final, sportivii Federaţiei Române de Culturism şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, a dominat Europenele de culturism. Peste 100 de medalii obţinute, printre performeri şi o timişoreancă
Partidul Național Liberal Timiș se vede în situația de a nu avea candidat la funcția de primar în comuna Dudeștii Noi, unde își are domiciliul fostul șef al organizației județene, Alin Nica. Fostul său viceprimar, Ioan Goșa, în perioada în care Nica era primar, face o schimbare bruscă și lasă PNL cu buzele umflate, trecând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri
Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte

Top