Ultimul meci, la ultima sirenă! Handbaliştii închid miercuri sezonul

Mâine (miercuri, 29 mai), se încheie unul dintre cele mai lungi sezoane interne pentru handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara. Cu 35 de meciuri în campionat și cinci în Cupă, remarcăm faptul că alb-violeții au dus ambele competiții interne până la ultima sirenă a partidelor în cele două competiții interne oficiale; au parcurs până în finală Cupa României, pe care au și cucerit-o, respectiv au ajuns la meciul decisiv de clasament în Liga Zimbrilor, care va stabili ocupanta locului 7, respectiv a poziţiei a opta.

SCM Politehnica Timișoara

SCM Politehnica Timișoara

SCM Politehnica – CSM Focșani, de miercuri, ora 17.00, la sala Constantin Jude, e singura partidă în handbalul de primă ligă, pentru că celelalte poziții finale din clasament s-au decis după două meciuri din trei posibile. Bănățenii au și acum probleme de efectiv, mai ales din cauza accidentărilor mai vechi. Dragas și Șania sunt indisponibili cu siguranță, în vreme ce prezența lui Orbovic e incertă din cauza unor dureri la spate, de care interul sârb s-a plâns și la precedentul meci al Politehnicii.

Cu prilejul meciului decisiv de clasament, SCM Politehnica îl va saluta de rămas bun pe Alin Șania, care se des O altă absență, dar motivată, este cea a secundului” Attila Horvath, care începe tot mâine (miercuri) turneul final național al juniorilor II de la Târgu Mureș.

Tinerii handbaliști bănățeni promit o comportare onorabilă, chiar dacă sunt în primul an de juniorat II și, teoretic, pornesc cu un dezavantaj al experienței la acest nivel. Programul băieților la turneu final:

Miercuri, ora 17.30: SCM Politehnica – Potaissa Turda
Joi, ora 19.30: SCM Politehnica – CSM București
Vineri, ora 15.00: CSS Rm Vâlcea – SCM Politehnica
Sâmbătă, 1 iunie: semifinală/meci de clasament
Duminică, 2 iunie: finala mică/finala mare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR

Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmnă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
Deși finalizat de o bună perioadă, bulevardul realizat de dezvoltatorul imobiliar care a realizat complexul ISHO, nu este nici acum deschis circulației rutiere. Primăria Timișoara și dezvoltatorul imobiliar tot ”discută” de ceva vreme, dar deschiderea efectivă se amână. Dacă ar fi deschisă circulației, această arteră a decongestiona mult din traficul din zonă, fiind și parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
Miercuri de dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş
Top