A doua zi de intervenție la casa Ionelei de la Coșteiu. Haideți să dați o mână de ajutor!

Puteți merge astăzi la Coșteiu, lângă Lugoj, pentru a da o mână de ajutor la reabilitarea casei Ionelei, mama singură cu patru copii. Vineri seara au ajuns și două mașini pline de mobilă.

Acasa in Banat e la Costeiu

Reprezentanții asociației Acasă în Banat, alături de voluntari, continuă intervenția la casa Ionelei, din Coșteiu, o mamă cu patru copii care locuiește într-o locuință improprie. După ce acum o săptămână au început primele lucrări, voluntarii sunt din nou aici sâmbăta aceasta pentru a finaliza lucrările începute sâmbăta trecută: termoizolarea, zugrăvirea camerelor, reparațiile la marginile ferestrelor, schimbarea ușii de la intrare, repararea coșului de fum, schimbarea copertinei balconului etc.
Au adus și două mașini de mobilă.


„Am ajuns pe înserat la Ionela, cu două mașini pline de mobilă și materiale de construcții necesare acțiunii de mâine. Suntem pregătiți și determinați să facem o treaba bună! 25 de voluntari și-au anunțat participarea, însă oricine dorește să pună umărul, o poate face, la Coșteiu, de la ora 09.00!”, transmit reprezentanții asociației Acasă în Banat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”

Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorii pentru Șag și Poli II, egal muncit de Ghiroda în Cetatea Unirii

Etapa a III-a din C7 a adus rezultate bune pentru echipele din Timiș. Cele trei formații ce reprezintă cel mai vestic județ al țării au obținut 7 puncte în această rundă. Timișul Șag a produs surpriza, arătând că rezultatele anterioare nu au fost întâmplătoare. Echipa timișeană s-a impus pe un teren unde puține gupări termină...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorii pentru Șag și Poli II, egal muncit de Ghiroda în Cetatea Unirii
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

vama moravita

Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei

Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cu 16 zile înainte de-a părăsi scaunul de primar al Timişoarei, Dominic Fritz vorbeşte despre iluminatul public al oraşului. Cu o investiţie de 32 milioane de lei fonduri nerambursabile, în Timişoara se va face primul parc fotovoltaic al oraşului. Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 16....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 16 zile rămase în fruntea Primăriei Timişoara, Dominic Fritz abordează tema iluminatului public
O întreagă mobilizare de forțe a avut loc în cursul nopții în localitatea Șag, unde un incendiu puternic a cuprins o locuință cu etaj. Flăcările violente au afectat grav imobilul și au pus în pericol viața a doi localnici, care au fost salvați în ultimul moment și transportați de urgență la spital. Alarma s-a dat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un incendiu violent a mistuit o casă din Șag: doi oameni au ajuns la spital, iar imobilul a fost distrus în proporție de 80%
Primăria Dumbrăvița a lansat licitația pentru o nouă școală, pentru ciclul primari și gimnazial, în comuna de la marginea Timișoarei. Valoarea proiectului este de 36,1 de milioane de lei.  Finanțarea ar urma să fie susținută prin intermediul banilor disponibili în Programul Regional Vest, la care se adaugă banii alocați din bugetul comune Dumbrăvița. ”Investiția propusă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița caută constructor pentru o nouă școală gimnazială și primară, în valoare de peste 36 milioane de lei
Principalul punct de trecere a frontierei din această parte a României, cel de la Moravița, va intra în reabilitare. Poliția de Frontieră a lansat licitația pentru stabilirea unui executant al documentației și a lucrărilor efective pentru aceste operațiuni. Finanțarea este, în cea mai mare parte, nerambursabilă, din fonduri europene transfrontaliere. Obiectul contractului pubilicat pe SEAP...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Punctul de trecere a frontierei de la Moravița va fi reabilitat energetic cu cinci milioane de lei
Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, dar şi lucrurile pe care le va lăsa în urma sa. Ajuns la borna cu numărul 17, el vorbeşte despre relaţiile internaţionale tot mai importante pe care le-a întreţinut Timişoara în ultimii ani. Dominic Fritz reaminteşte că în noiembrie vor fi la Timișoara prima președintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu 17 zile rămase în fruntea Primăriei, Dominic Fritz vorbeşte despre relaţii internaţionale: “Timișoara a devenit tot mai relevantă pentru lideri europeni de top”
Concurs gastronomic dedicat preparatelor gătite la ceaun, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Ceaunelor va avea loc în data de 17 octombrie, la Giarmata Vii. Cei cărora le place să gătească și vor să-şi pună rețeta la încercare sunt așteptaţi în concurs. Au început deja înscrierile care sunt deschise până pe data la 14 octombrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pasionații de gastronomie sunt invitaţi să se înscrie la Festivalul Ceaunelor din Giarmata Vii
Cei doi lideri ai administrației Timișoarei și Timișului au pornit un nou conflict, care s-a amplificat după ultima conferință de presă a lui Alfred Simonis, în care a spus că cei doi ar fi avut relații familiale apropiate, că s-ar fi vizitat acasă, dar că Dominic Fritz nu recunoaște asta. La două zile de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fritz și Simonis se ceartă public după momentul sincerității social-democratului. Acuzații dure și lovituri sub centură, politice și administrative
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.