Expediție în căutarea morilor de apă din Țara Almăjului

mori de apa

mori de apa

Reprezentanții Asociației Acasă în Banat pornesc în căutarea morilor de apă din Țara Almăjului. Veniți cu ei?

Adunarea se strigă sâmbătă, la ora 10.00, în fața Primăriei Eftimie Murgu, apoi se plecă în expediție până la ora 16.00.

Pornim într-o nouă expediție în căutarea morilor de apă din Țara Almăjului. Începem cu cele 22 de mori din Eftimie Murgu și continuăm cu cele din satele vecine, aproape uitate, știute doar de localnici. Ne împărțim pe echipe și plecăm la drum prin sate, discutăm cu oamenii locului, identificăm morile, le fotografiem și le trecem în baza noastră de date”, transmit cei de la Acasă în Banat.

Aveți nevoie de următoarele lucruri:

– echipament de teren

– aparat foto sau telefon performant pentru fotografii

– apă/mâncare de drum

Puneți în bagaj și… multă bună dispoziție!

Proiectul Țara Morilor de Apă este realizat de Asociația Acasă în Banat și cofinanțat de Consiliul Județean Caraș-Severin.

Caraș Severin este „Țara Morilor de Apă”, cu un patrimoniu de aproximativ 200 de astfel de construcții arhaice. Mai mulţi voluntari vor vizita aceste mori pentru a vedea unde sunt amplasate, dacă ele sunt funcționale și alte amănunte.

Vom lua la pas sate și cătune pentru a ajunge la cele 200 de mori de apă, le vom fotografia și documenta, iar la finalul acestui an vom avea o hartă reală a morilor existente în județul Caraș Severin. Pentru a putea păstra aceste monumente ale tehnicii rurale, este esențial să identificăm rapid problemele lor pentru ca apoi să putem interveni și mai ales, pentru a le pune în valoare așa cum trebuie”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) s-a situat pe locul III în clasamentul general al „Hexagonului Facultăților de Drept”, cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului. Totodată, echipa s-a situat pe podium la toate probele științifice: a obținut locul I la proba științifică de Drept constituțional, locul III...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara, noi succese la cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului
PSD şi AUR s-au înţeles să iniţize împreună o moţiune de cenzură împotriva Guivernului condus de Ilie Bolojan. Anunţul a fost făcut, în aceaată dimineaţă de Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR). De menţionat că PSD este încă reprezentat prin secretari şi subsecretari de stat, şefi de agenţii, prefecţi etc. în guvernul împotriva căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD şi AUR au bătut palma şi vor iniţia o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan
Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei
O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.