Deputatul PSD de Timiş Alfred Simonis a fost numit în această seară preşedinte interimar al Tineretului Social Democrat (TSD). Funcţia a rămas vacantă după ce fostul lider al tinerilor PSD-işti, Gabriel Petrea a fost exclus din partid fiindcă a votat moţiunea de cenzură.
Lider al Grupului PSD din Camera Deputaţilor şi preşedinte executiv al PSD Timiş, Alfred Simonis are, începând din această seară, o nouă funcţie. Potrivit Mediafax, într-o şedinţă a Comitetului Executiv al TSD, Simonis a fost însărcinat să preia cu titlu de interimat şefia acestei organizaţii. La şedinţa tinerilor PSD-işti au mai participat Viorica Dăncilă, Mihai Fifor, Marcel Ciolacu şi Gabriela Firea. Simonis preia astfel locul vacantat după excluderea din partid a lui Gabriel Petrea. Acesta a votat moţiunea de cenzură şi, cel mai probabil, se va înscrie în partidul lui Victor Ponta, Pro România.
Comentarii prin facebook