Gata, se dă drumul la toate proiectele Timişoarei. Nicolae Robu are încredere că va fi susţinut integral de guvernul liberal

Nicolae Robu

Nicolae Robu

Nicolae Robu e pe cai mari, odată cu instalarea noului guvern PNL. Sală polivalentă, stadion, spital regional, autostradă spre Belgrad, centura nord, demararea lucrărilor la centura sud, toate vor fi urgentate şi vor deveni realitate acum mult mai uşor, odată cu instalarea noului cabinet, crede primarul Timişoarei.

Urmează o perioadă excelentă pentru Timişoara, estimează primarul Robu, odată instalat noul guvern condus de Ludovic Orban. El crede că va putea discuta mult mai uşor despre „avântul” proiectelor oraşului. El este fericit că s-au găsit destui parlamentari care să voteze guvernul, chiar dacă unii nu au fost cuminţi şi nu au ascultat dispoziţiile de partid.

„Sunt fericit că PNL a reuşit să acceadă la putere, pentru că şi-a asumat aceasta într-un context deloc uşor. Nu am făcut precum alte forţe politice, să stăm deoparte, ci să scape ţara de guvernarea PSD-istă, ci să şi asume guvernarea. Devenise o guvernare nelegitimă. Suntem mulţumiţi că s-au găsit suficienţi parlamentari responsabili care au votat, dincolo de dispoziţiile date de partid au votat”, spune Nicolae Robu.

Acum, odată pus la Palatul Victoria un Executiv liberal, va fi excelent pentru oraş, spune primarul Timişoarei, iar toate proiectele se vor debloca.

„Centura sud să înceapă să fie construită, este nepermis să se stea în acest blocaj, că cercetarea arheologică nu se întâmplă, se lucrează doar în opt puncte, unde se impune descărcare arheologică. Doar ministrul Cuc nu ştia că în rest să se poată lucra. E nepermis ca după atâţia ani cât nu s-a lucrat, acum cât se putea lucra să ţii totul pe loc. Trebuia ca în 2021 să fie gata, nu în 2022 cum a vrut PSD. Până nu avem centură ne va fi foarte greu. Orice am face noi. Să se dea drumul şi centurii nord! Inclusiv autostrăzii spre Belgrad. E foarte importantă aceasta. Timişoara e în mijlocul unei eurozone. Sunt 16 capitale aici, importanţa conectivităţii e esenţială. Vor fi priorităţi pentru liberali. Sala polivalentă şi stadionul trebuie să intre rapid la finanţare, avem locaţiile. Nimeni nu poate comenta, eu cred că nimeni nu poate comenta argumentat aceste priorităţi ale Timişoarei, cât timp oraşul va reprezenta România, fiind Capitală Culturală”, a mai comentat Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

tibi a spus: (noiembrie 5th, 2019 at 15:07 )

ce mai viseaza si comunistul asta parlit. muta-te in pesede, robulache, ca acolo ti-e locu’

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări

Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori

Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Marți, 17 noiembrie 2026, ora 17:00, la Nemesis Art Club, situat în Bastionul Maria Theresia din Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției „Timpul – între ritm și imagine”, care reunește lucrările artistei Consuela Grigorescu și ale invitatei sale, Laura Neaga. Expoziția propune o explorare vizuală a timpului, privit dincolo de dimensiunea sa cronologică, ca experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
Marți, comunitatea creativă din Timișoara este așteptată la o nouă ediție a CreativeMornings Timișoara, găzduită de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Invitata acestei ediții este Roxana Puriș, creatoare de conținut și digital storyteller din Timișoara, cunoscută pentru modul autentic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CreativeMornings Timișoara vine la Facultatea de Arte și Design, cu Roxana Puriș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că începând de luni, 16 noiembrie 2026, vor fi operate mai multe ajustări ale orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport, majoritatea periurbane. Vizate sunt liniile M24, M30, M35 și 5C, precum și o modificare în ceea ce privește stațiile liniei M11, pentru o mai bună adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT ajustează programul de circulație pe mai multe linii metropolitane și pe o linie orășenească
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș lansează luni, la Sala Baroc, albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”. Albumul reunește contribuțiile unor personalități din lumea artei și a cercetării istorico-artistice. Coordonator și editor al albumului este Filip A. Petcu, acesta va prezenta contribuțiile lui Cristina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Facultatea de Management în Producție și Transporturi (MPT) din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 13 noiembrie 2026, trei decenii de existență. Ceremonia aniversară a avut loc în Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT și a celebrat dezvoltarea în premieră națională a domeniului Inginerie și Management, o direcție academică menită să îmbine competențele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei decenii de pionierat la Politehnica Timișoara! Facultatea de Management în Producție și Transporturi a sărbătorit 30 de ani de la înființare
Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Senatorul Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, afirmă că locul firesc al PNL Timiș este alături de USR în polul reformator, iar nu lângă PSD cum se află acum. El îi invită pe cei din PNL la discuții pentru o opoziţie puternică la PSD. La Bucureşti se vorbeşte foarte mult despre constituirea unui pol reformator, un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, invită PNL la discuţii pentru întărirea polului reformator în Timișoara și Timiș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.