Autorităţile au luat decizia ca în două dintre blocurile infestate cu inscticide, locatarii se pot întoarce la casele lor. Este vorba de blocul de pe strada Mioriţa nr. 4 şi cel de pe Vaida Voevod. În blocul de pe Mioriţa nr. 8 mai trebuie făcută o igienizare.
Veste bună pentru locatarii din blocurile infestate cu insecticide de pe Strada Mioriţa nr. 4 şi Vaida Voevod nr. 1. Ultimele măsurători făcute în cele două imobile au arătat că ele prezintă siguranţă, astfel că se poate locui în ele. Măsurătorile au fost făcute cu un aparat foarte performant al Ministerului Apărării Naţionale adus de la Bucureşti. Amintim că autorităţile au mai permis şi zilele trecute oamenilor să se întoarcă în cele două blocuri, pentru ca ulterior să fie iar evacuate.
În schimb, în blocul de pe strada Mioriţa nr. 8, acolo unde doi copii şi mama unuia dintre ei au murit, mai trebuie să se facă o igienizare cu o firmă specializată, administratorului blocului urmând sa contacteze o astfel de firma, cu sprijinul ISU. O decizie privind reintrarea în blocuri a fost luata de Comitetul județean pentru situații de urgenţă. Mai trebuie spus că şefii ISU Timiş au dezminţit categoric zvonurile potrivit cărora unii pompieri au fost intoxicaţi cu insecticide. Totodată noua polițiști, care au participat la intervenție, s-au prezentat miercuri la UPU, unde s-a constatat ca nu prezintă simptomatologie comuna cu persoanele intoxicate din imobilele în care s-a intervenit.
Comentarii prin facebook