Marș cu măști pe față la Timișoara: Nu violenței împotriva femeilor!

mars

mars

Au mărșăluit pe străzile Timișoarei sute de persoane, luni, 25 noiembrie, La marșul prin Timișoara, organizat de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASTM) și colaboratorii săi, oamenii au mers doi kilometri, cu măști pe față, pentru a trage un semnal de alarmă împotriva violenței asupra femeilor. „Lasă masca jos – Violența psihologică nu se vede, dar lasă urme adânci” a fost sloganul marșului, care a pornit de la Bastionul Maria Theresia. La final, participanții au renunțat la mască și au participat la un dans sincron.
Ziua de 25 noiembrie este marcată în toată lumea prin manifestații și acte de condamnare a diverselor forme de violență îndreptate împotriva femeilor. Violența împotriva femeilor este prezentă peste tot: acasă, la locul de muncă, pe stradă, în transportul public, în școli și universități, în mediul online etc.

„Trebuie să schimbăm percepția greșită, potrivit căreia hărțuirea sau violența la adresa femeilor este un comportament acceptabil și normal. Este responsabilitatea noastră de a spune “NU” și de a respinge în mod deschis actele de violență sau de hărțuire și de a oferi sprijin victimelor”, transmit reprezentanții Direcției de Asistență Socială Timișoara.

Acțiunea a fost organizată de DASTM împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Biroul Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciul Rutier Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Timiș, și alți parteneri.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica începe play-out-ul. Primele două meciuri acasă cu ultima clasată

Baschetbaliștii viola iau startul în faza play-out a Ligii Naționale. Adversarul din turul I este ultima clasată din sezonul regular, CSM Galați. Seria se joacă după sistemul „trei din cinci”. Primele două partide sunt programate la Timișoara, vineri, 24 aprilie, și duminică, 26 aprilie, de fiecare dată de la ora 19:00. Un eventual meci decisiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica începe play-out-ul. Primele două meciuri acasă cu ultima clasată
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Sneakersi iconici care nu se demodează – modele legendare în prim-plan

Între modelele efemere de sneakers care se pierd în curentele tendințelor, există câteva modele care au scris istorie. Ți-ai dat seama că vorbim despre Nike Air Force 1, Jordan 4 și Jordan 1, modele ce scriu povești de stil și strâng în jurul lor comunități. Timpul a dovedit că sunt simboluri culturale urbane. Caracterizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sneakersi iconici care nu se demodează – modele legendare în prim-plan

Economic vezi arhiva Economic

Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%

În cadrul Programului Regional Vest au fost semnate peste 400 de contracte de finanțare publice și private de la demararea acestuia. Contractele semnate înseamnă investiții de 1,2 miliarde de euro din fonduri nerambursabile atrase în comunitățile din întreaga regiune. Proiectele ADR Vest au vizat școli și grădinițe moderne, blocuri izolate termic, transport în comun, piste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractarea fondurilor europene oferite prin Programul Regional Vest a depășit 100%

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Institutul de Studii Geopolitice (IGS-UAV) a găzduit joi prelegerea susținută de Prof. dr. Peter Raspor, profesor universitar emerit și specialist de renume în știința și tehnologia alimentelor. Tema abordată, „Comunicarea riscului în contextul infiltrării contaminării alimentare în societate”, a adus în prim-plan provocările actuale din domeniul siguranței alimentare, microbiologiei și biotehnologiei, subliniind importanța informării corecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment academic la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad
Casa de rugăciuni a Sinagogii din Fabric, dar și a curtea aferentă acesteia ar urma să fie preluate, la rândul lor, de către Primăria Timișoara, astfel încât întregul ansamblu istoric să poată fi valorificat. Acest demers este rezultatul dialogului constant cu Federația Comunităților Evreiești din România, care a aprobat completarea contractului în acest sens. Decizia va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Municipiului Timișoara extinde proiectul de refuncționalizare a Sinagogii din Fabric prin preluarea
Primăria Timișoara vrea să înființeze Laboratorul Urban, o platformă pentru dezvoltarea de soluții care îmbunătățesc viața din oraș. Parteneriatul va permite dezvoltarea și punerea în practică a soluțiilor pentru un oraș mai bine conectat, mai sigur și mai prietenos. Propunerea va fi supusă votului consilierilor locali. Primăria Timișoara, împreună cu Universitatea Politehnica Timișoara, două companii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea vrea să lanseze o platformă care să promoveze soluții inovatoare pentru Timișoara
Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în instanță împotriva Direcției de Cultură Timiș în ”cazul” Pasarela Îndrăgostiților. Conform municipalității, Comisia pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii a confirmat poziția municipalității și obligă Direcția Județeană pentru Cultură Timiș să emită aviz favorabil pentru investiție. Conform primăriei, Comisia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță că a avut succes în disputa cu Direcția de Cultură pe tema Pasarelei Îndrăgostiților
Județul Timiș va avea un an 2026 plin de bani, este pentru prima dată când acesta depășește un miliard de lei, a anunțat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean. Sumele ghidate spre investiții cresc în continuare, aceasta odată cu scăderea cheltuielilor de funcționare, și ca rezultat al restructurărilor de personal din cadrul instituției. Este un buget...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul începe anul cu un buget propus de peste un miliard de lei. Infrastructura rutieră, de cultură și sportivă, dar și educația sunt prioritare
Baschetbaliștii viola iau startul în faza play-out a Ligii Naționale. Adversarul din turul I este ultima clasată din sezonul regular, CSM Galați. Seria se joacă după sistemul „trei din cinci”. Primele două partide sunt programate la Timișoara, vineri, 24 aprilie, și duminică, 26 aprilie, de fiecare dată de la ora 19:00. Un eventual meci decisiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica începe play-out-ul. Primele două meciuri acasă cu ultima clasată
Cea mai veche și importantă instituție de învățământ din Banat cu o istorie de peste o sută de ani a organizat un eveniment deosebit în străinătate. Universitatea Politehnica Timișoara a organizat duminică, 19 aprilie 2026, la Londra, evenimentul „Alumni UPT around the world – UK edition”, o inițiativă dedicată consolidării comunității internaționale de absolvenți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții UPT din Marea Britanie, reuniți la un eveniment dedicat comunității mondiale
Direcția de Sănătate Publică Timiș, împreună cu Centrul Regional de Sănătate Publică Timișoara, în parteneriat cu Crucea Roșie – Filiala Timișoara, organizează o serie de acțiuni de informare și vaccinare cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării 2026, desfășurată sub tema „Copil vaccinat = copil protejat”. Program Campanie provaccinare cu Crucea Rosie 27 aprilie 2026, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Acțiune pro-vaccin în cartierele Kuncz și Plopi din Timișoara, dar și în Balta lată din Lugoj
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.