Societatea Aquatim se confruntă cu o problemă: furturi sau vandalizări ale hidranților. În aceste condiţii, Aquatim revine cu o precizare importantă, de conștientizare a pericolului major generat: Hidranții sunt vitali în stingerea incendiilor, iar distrugerea lor generează, implicit, situații de criză în managementul unor posibile astfel de intervenții!
Societatea precizează că accesul la acești hidranți este permis EXCLUSIV companiei noastre și pompierilor. Echipele Aquatim asigură mentenanța sistemului de distribuție a apei potabile, iar pompierii desfășoară exerciții de stingere a incendiilor sau sting incendii reale, atunci când ele se produc.
Așadar, odată cu mentenanța rețelei de distribuție a apei, echipele noastre verifică, periodic, hidranții de incendiu, iar cei care necesită intervenții tehnice sunt reparați și repuși în funcțiune.
Aquatim trage un semnal de alarmă major, pentru că, în lipsa unui hidrant corespunzător tehnic, se ajunge la imposibilitatea evidentă de alimentare a autospecialelor de pompieri, deci la intervenții improprii de salvare de vieți, respectiv bunuri, în cazul unor incendii.
Comentarii prin facebook