Când inconştientul dă cu bâta în baltă, iar ticăloşii fac valuri. Scandalul carantinării persoanelor peste 65 de ani

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

„Toţi românii care au trecut de 65 de ani vor fi luaţi din casele lor şi plasaţi în carantină obligatorie!”. Aceasta a fost cea mai alarmantă ştire propagată în ultimele zile şi care i-a pus pe foc pe români. Măcar, bine că nu s-a spus că vor fi duşi în lagăre de exterminare. Oricum, o ştire extrem de greu credibilă, fiindcă nu ai cum să muţi vreo patru milioane de oameni şi să-i duci cine ştie unde. Evident, a fost un fake news, dar propagat cu o plăcere sadică de unii politicieni, adevăraţi „speculanţi” ai acestei crize.

De unde a pornit totul? Într-o declaraţie total nefericită şi cu mulţi de „dacă”, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, acest „bici” al PNL, alături de Marcel Vela, s-a referit trecător şi la chestiune. „Ne-am gândit efectiv şi la nişte metode să îi ducem într-un hotel, să-i ducem într-o cameră cu tot confortul în care să vină cineva şi să aibă grijă de ei. Dar rămâne în funcție de evoluție”, a afirmat Tătaru, referindu-se doar la cei care nu respectă izolarea sau nu au susţinători. Oricum o mare gafă, Tătaru dând dovadă de o inconştienţă crasă. Fiindcă el trebuia să ştie că orice declaraţie poate fi interpretată de “atârnătorii” de pe margine.

Câteva zile n-a inflamat pe nimeni. Mai mult, Tătaru revine şi spune că nu se pune problema carantinării. O afirmă răspicat şi Guvernul. Şi mai mult, se descoperă că există o astfel de propunere, dar aparţinând lui Adrian Streinu-Cercel, un specimen extrem de dubios şi aflat în siajul PSD şi al Gabrielei Firea. De altfel, individul a devenit celebru printr-o lungă listă de tâmpenii debitate, încă de la începutul crizei, dar este în continuare plimbat pe la Antena 3 să producă şi mai multe aberaţii.

Dar apar amintiţii “speculanţi” politici care încep să miroase a sânge şi să vânture un fake news, producând astfel multă panică în mod deliberat. Ceea ce este, oricum a-i lua-o, o imensă ticăloşie. Ţinta lor este Guvernul, care a respins total aberaţia carantinării. A făcut-o ulterior, în termeni duri, şi preşedintele Iohannis. Dar “necrofagii” politici au continuat să producă spaimă. Printre primii, “patrioata” Maria Grapini din Timişoara, care a ameninţat că îl va pârâ pe Nelu Tătaru, la Bruxelles, pentru proiectul lui… Streinu-Cercel.

Nu putea lăsa problema în aer nici „Avocata infractorilor”, Renate Weber, tot mai implicată politic, în ultima perioadă. „Avocatul Poporului solicită autorităţilor să liniştească populaţia şi să dea asigurări că măsuri precum cele vehiculate în spaţiul public referitoare la persoanele de peste 65 de ani nu vor fi adoptate în România”, a clamat prietena lui Tăriceanu şi Florin Iordache, după ce autorităţile chiar dăduseră aceste asigurări.

Din acest peisaj sordid nu puteau lipsi nici cei doi „hoitari” de criză, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta. Primul a ameninţat cu o moţiune de cenzură, dar i-a zburat mintea şi mai departe. El susţine că ideea carantinării, pe care i-o atribuie lui Iohannis, ar avea drept scop… ţinerea acasă, în timpul alegerilor, a persoanelor trecute de 65 de ani. „Acesta este tocmai electoratul PSD şi într-o proporţie semnificativă şi electoratul ALDE. Totul o văd într-o cheie politică, electoral”, a anunţat disperatul şef al partidului de trei procente în sondaje. Unde-i sacul, hop şi peticul! Victor Ponta a sărit şi el din baie ca să promoveze fake news-ul. Dar, pe bune, mai contează pentru cineva ce spune Ponta?

Ideea este că o chestiune care n-a existat cu adevărat decât în capul bizarului Streinu-Cercel a fost umflată cu pompa, electoral, de unii politicieni ticăloşi şi livrată populaţiei cu scopul ţintit de-a produce panică. O panică infinit mai mare decât cea produsă de „Spartacus” şi ai lui în Rahova, în ziua de Paşti. Diferenţa este faptul că „Spartacus” e acum la răcoare, în timp ce sus-menţionaţii cică facă politică. Şi mai sunt şi „patrioţi”!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara

Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

ANAF

Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Realitatea Plus, postul patronat de infractorul Maricel Păcuraru, a prezentat luni seara mai multe fotografii în care Dominic Fritz apare lângă lideri PSD, sugestia fiind că şi preşedintele USR a fost la opulentul botez al lui Alfred Simonis. Aceleaşi fotografii le-a prezentat pe contul ei şi “jurnalista” Anca Alexandrescu, fostă candidată AUR la Primăria Capitalei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Manipulare ordinară la “televiziunea poporului”. S-a dat impresia că Dominic Fritz a fost la botezul lui Alfred Simonis
Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.