Într-o perioadă în care, din cauza pandemiei de coronavirus, foarte multe firme şi-au oprit activitatea ori au redus-o substanţial, grupul timişorean Glissando continuă să funcţioneze cu motoarele turate la maxim. Mai mult, cei de la Glissando vor demara producerea de noi igienizanţi.
Înfiinţat cu aproape trei decenii în urmă, grupul de firme Glissando este specializat în producerea şi comercializarea de materiale chimice pentru agricultură. Având în vedere că sectorul agricol este obligat să funcţioneze şi în această perioadă de criză dată de pandemia de coronavirus, Glissando nu şi-a redus sub nicio formă activitatea.
Mai mult, pe lângă produsele strict destinate agriculturii, Glissando a lansat producţia unei noi game de dezinfectanţi, denumită “Sanitell”. Noile produse vor putea fi folosite atât în domeniul medical, cât şi pentru consumatori casnici, agricoli etc. Dintre produsele igienizante amintim: săpun lichid igienizant, gel pentru mâini, soluție pentru mâini etc. Toate aunt produse după recomandarea dată de Organizația Mondială a Sănătății. Până va primi avizul pentru biocide, Glissando oferă autorităţilor implicate în lupta cu coronavirulul produse igienizante având aceleaşi formule precum cele trimise la testat.
Comentarii prin facebook