Municipalitatea timişoreană oferă localnicilor, dar şi turiştilor aflaţi în trecere prin oraş, un nou exemplu de design stradal surpriză. După trotuarele atât de discutate şi disputate, acum a fost rândul unei treceri de pietoni …. deosebită.
Trecerea de pietoni care leagă Bulevardul Loga, porţiunea unde se află sediul Primăriei, şi Catedrala Mitropolitană a fost revopsită cu un design cu totul special. Aceasta face trecerea de la celebrul trotuar „şah” instalat deja de municipalitate pe partea cu primăria la vechea formă de trotuar, de pe cealaltă parte a bulevardului. Şi acum minunea, noua trecere este desenată pe asfalt sub forma unor clape de pian!
„Traversăm muzical momente mai grele, sau mai ușoare. O facem cu stil … în Timișoara. În ton și semiton pentru pietoni și doar pe clape albe pentru bicicliști”, a anunţat viceprimarul Dan Diaconu.
Rămâne de văzut cum vor reacţiona utilizatorii la noua variantă de design a trecerii de pietoni. Şi în cazul trotuarelor pistruiate părerile au fost extrem de diferite.
Comentarii prin facebook