Războiul trotuarelor continuă, tot de la distanţă. Directorul Direcţiei de Cultură Timiş răspunde acuzaţiilor primarului

Sorin Predescu

Sorin Predescu

Dialogul de la distanţă dintre directorul Direcţiei de Cultură Timiş şi primarul Timişoarei continuă, aceasta după ce la finalul săptămânii precedente cel din urmă a lansat o nouă serie de acuzaţii, supărat fiind în problema trotuarelor cu dale „şah” din centrul Timişoarei. Pe lângă o serie de acuze de parteneriat politic sau refuzul unor autorizări, edilul-şef insistă că prin efoturile celor de la Cultură s-ar cere turnarea de asfalt pe aceste trotuare. După cum era de aşteptat, Sorin Predescu a reacţionat.

Metoda aleasă pentru a oferi replica este cea a internetului, mai precis o postare pe reţeaua socială Facebook. Predescu atrage atenţia asupra modului … interesant al primarului, de a-şi găsi aprobarea deciziei legate de trotuare prin intermediul like-urilor.

„Nu simțeam neapărat nevoia unor clarificări legate de situația trotuarelor șotron din Timisoara, consider că am făcut-o deja, dar se pare că facebook-ul a luat locul comunicării instituționale, ceea ce a făcut ca o problemă de legalitate să se tranforme, în spațiul public, într-un concurs de popularitate”, spune şeful de la Cultură.

El atrage atenţia asupra necesităţii îndeplinirii cerinţelor legate pentru orice proiect de construcţie. Predescu atrage atenţia asupra „subtrefugiului” solictării de autorizări pentru reparaţii, unul deja utilizat şi în alte situaţii.

„Orice constructor trebuie să aibă o autorizație de construcție atunci când construiește. Primăria Timișoara nu are o autorizație de construcție pentru trotuare. Totodată, orice construcție trebuie să aibă un proiect asumat de un arhitect și avizat de instituțiile avizatoare: Agenția de Mediu, Inspectoratul de Stat în Construcții, Direcția Județeană pentru Cultură – atunci când sunt zone istorice protejate. Primăria nu are acest proiect, nu are avize, deci nu are autorizație de construcție, deci construiește ilegal. Primăria s-a mai folosit și altădată de subterfugiul de a declara că nu face decât lucrări de reparații în centrul istoric al Timișoarei, ceea ce în acest caz este fals. Schimbarea soluției constructive a trotuarelor prin amplasarea dalelor în cauză este o lucrare de construcții în zonă istorică protejată și nu o lucrare de reparații în zonă istorică protejată, de aceea se vorbește de trotuare noi și nu de repararea celor vechi”, continuă postarea de pe Facebook.

Sorin Predescu demontează şi acuzaţiile conform cărora s-ar cere (re)asfaltarea trotuarelor, o soluţie care a mai fost folosită, tot fără aprobarea DJC Timiş. În zona centrală e un adevărat haos la capitolul trotuare, atrage el atenţia.

„Desigur, îmbrăcămintea asfaltică nu e o soluție potrivită zonei istorice. Cu toate acestea, în ultimii ani, tot primăria Timișoara a realizat pietonale din asfalt (și tot fără proiect) în zona Cetate de care este de altfel foarte mândră: pe str. Mărășești, Gh. Lazăr, A. Pacha, Bolyai etc. A fost o soluție tehnică proastă, care a afectat atât imaginea zonei istorice cât și sănătatea clădirilor din zona istorică. Nimeni nu își dorește asfalt în zona istorică, iar a spune că cineva ar fi cerut asta e o minciună. Trotuarele din zona istorică trebuiau schimbate. Intenția primăriei e corectă, realizarea nu e potrivită. Oricâte poze s-ar posta cu noile trotuare este clar că ele sunt prea decorate și contrastează neplăcut cu clădirile istorice. Corect ar fi fost un pavaj de piatră naturală sau măcar un pavaj mai neutru cromatic, care să unifice vizual zona istorică. In acest moment avem în zona cetate o multitudine de materiale de pavaj puse în operă: piatră cubică, lespezi de piatră, clincher, pavele de beton de forme diferite, asfalt – la care se adaugă noile pavele de beton în model pixelat. E dezordonat, e lipsit de viziune, e o cârpeală. Asta pentru că nu există un proiect și nu au fost consultați oameni de specialitate. Noile trotuare din pavele de beton se întâlnesc astăzi în Piața Operei cu pavajul de beton pus în 1988 și cu asfaltul de pe străzile laterale”, mai subliniază Predescu.

„Acoperirea” lipsei de legalitate cu like-uri pe Facebook este considerată jenantă.

„Este jenant ca o administrație să acopere nerespectarea legii prin zgomot mediatic, punîndu-i pe cetățenii orașului ca argument și pavăză pentru nerespectarea legii. Este profund nedemocratic să clamezi un bine superior atunci când nu ai argumente legale”, mai spune Predescu.

El trage o concluzie extrem de dureroasă; „Trotuarele sunt doar o consecință a modului în care funcționează primăria Timișoara în subiectul privind protecția zonelor istorice protejate din Timișoara. Într-o țară civilizată, în spațiul public, nu se poate face dimineața ceea ce visează primarul noaptea”.

De asemenea, şeful Direcţiei de Cultură răspunde şi acuzaţiei legate de „acvariul” din centrul Timişoarei.

„ Am văzut referiri acuzatoare privind acvariul din centru (poate vă amintiți că eu v-am sugerat că trebuie introdusă demolarea acelei clădiri în programul dumneavoastră electoral) la palatele țigănești (deși eu nu am aprobat niciodată o astfel de construcție) la blocaje repetate (care se vor repeta de câte ori nu se respectă legea)”, conform lui Predescu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii

Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat

Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off

Politehnica Timișoara a obținut un succes esențial pe stadionul Știința, învingând-o cu 1-0 pe FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, echipa care a dominat o bună parte din actualul sezon regular al Superligii Feminine. În urma acestui rezultat, formația timișoreană și-a asigurat matematic prezența în play-off-ul competiției, cu două etape înainte de finalul primei părți a campionatului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a obținut un succes esențial pe stadionul Știința, învingând-o cu 1-0 pe FK Csíkszereda Miercurea Ciuc, echipa care a dominat o bună parte din actualul sezon regular al Superligii Feminine. În urma acestui rezultat, formația timișoreană și-a asigurat matematic prezența în play-off-ul competiției, cu două etape înainte de finalul primei părți a campionatului....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie pentru Meli! Fetele de la Poli bat Ciucul și își securizează locul în play-off
Primăria Comunei Jebel, în parteneriat cu ADID Timiş și organizația ECO POSITIVE, desfașoara o campanie de colectare gratuită a deşeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice (DEEE). Până la data de 1 decembrie 2026, cetățenii comunei Jebel pot solicita ridicarea aparatelor voluminoase direct de la domiciliu sau pot preda echipamentele de mici dimensiuni la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, electronice și electrocasnice continuă în Jebel
Pe data de 15 noiembrie 1942, la Timișoara pornea circulația primului firobuz, o nouă premieră a orașului în România. Vehiculele erau produse de FIAT în Italia, iar în cursă au pornit trei dintre cele șapte vehicule cumpărate. Astăzi se împlinesc 84 de ani de la acel moment, venit într-o perioadă dificilă, în cel de al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara sărbătorește 84 de ani de la o nouă premieră: circulația primului firobuz din România, introdus pe străzile orașului de pe Bega/VIDEO
Consiliul Județean Timiș are 57 de milioane de lei pe care vrea să îi aloce pentru a ține drumurile județene ”la negru” pe perioada iernii, în următorii patru ani. Administrația județului a scos la licitație un contract pentru un Acord-cadru de servicii – Prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene. Acordarea se va face pe șase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a pregătit 57 de milioane de lei pentru a deszăpezi drumurile din administrare, pe perioada iernii
Consiliul Local Timișoara va avea un nou consilier local, iar mișcarea va schimba și raportul politic existent. Vineri, în cadrul unui plen ”instant”, de îndată, aleșii locali au luat cunoștință (și oficial) despre renunțarea la funcție din partea lui Sorin Ionescu, social-democratul plecat la București pentru a face parte din noul guvern. Ca o consecință...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă raportul de forțe politice în Consiliul Local Timișoara. Un liberal ia locul unui social-democrat
CSM CSU Oradea și-a regăsit cadența victoriilor în Liga Națională de Baschet Masculin, impunându-se sâmbătă seara pe teren propriu, scor 85-70, în fața formației SCM Politehnica Timișoara. Disputată în cadrul etapei a 7-a, partida de la Oradea Arena a oferit un duel echilibrat pe alocuri, decis de experiența și precizia gazdelor pe final. Susținuți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eșec așteptat pe Crișul Repede. Meci echilibrat, decis pe final
La cinci ani, Luciana Matei a dat o altă formă rochiei de mireasă a mamei sale. Astăzi, după un sfert de secol de creație vestimentară, își păstrează libertatea de a crea ceea ce simte, dincolo de tendințele momentului. Ținutele sale poartă o identitate proprie, în care viziunea designerului întâlnește personalitatea femeii care le îmbracă. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Luciana Matei, designerul din Timișoara care croiește haine după personalitatea femeilor
Un grav accident rutier, soldat cu moartea unei tinere în vârstă de 18 ani, a avut loc sâmbătă seara, 14 noiembrie 2026, în localitatea Giroc din județul Timiș. La volanul autoturismului se afla un minor de 17 ani, fără permis de conducere, care a încercat să scape de un echipaj de poliție. Potrivit informațiilor transmise...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Giroc: o tânără de 18 ani a murit după ce un minor fără permis a fugit de poliție cu o mașină luată fără permisiune
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.