Peste 5.000 de elevi din Timiș sunt astăzi în examen, la prima probă a Evaluării Naționale. Proba are loc pe timpul pandemiei de coroanvirus, elevilor li se ia temperatura și poartă măști de protecție la examen.
La Evaluarea Națională, în Timiș, sunt înscriși aproximativ 5.300 de elevi, care astăzi dau proba scrisă la Limba și literatura română. La intrarea în școli, pentru a da examen. cadrele medicale le măsoară elevilor temperatura, care nu trebuie să depășească 37.3 ̊C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește această valoare, atunci se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute. Absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice, sunt spitalizați în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni, vor susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie – 4 iulie.
Miercuri, 17 iunie, va avea loc proba la Matematică, fiind urmată joi, 18 iunie, de proba la Limba și literatura maternă. Primele rezultate vor fi afișate marți, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Contestațiile se pot transmite transmise și online. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.
Comentarii prin facebook