De câte ori auzeam cum un tânăr de perspectivă decide să slujească interesul public, intrând în politică, mă întrebam ce s-ar fi ales de Bill Gates dacă nu-și ducea destinul spre Microsoft, spre imensa avere, spre scopurile lui caritabile și-apoi spre distrugerea lumii cu Covid-19, conform conspiraționiștilor daci. Dacă Bill Gates trăia la Giurgiu și în tinerețe se angaja consilier personal al unui Nicolae Bădălău din acele timpuri, oare ce se alegea de capul lui? Ajungea măcar ca Rădulescu-Mitralieră sau Paul Stănescu, parlamentari cu pensie specială și convingerea că au salvat țara de Statul Paralel? Sau poate eșua ca Codrin Ștefănescu, după o experiență naționalistă lângă Vadim și suport uman pentru Liviu Dragnea în convalescență?
Mark Zuckenberg? Dacă el nu alegea să facă studențește o rețea ca Facebook și prefera să ajungă un Radu Țoancă pe la americani? Elon Musk? Chiar așa, dacă Musk ăsta termina Politehnica din Timișoara și în loc să se joace cu rachetele intra sub aripa prof. dr. ing. Nicolae Robu, în serviciul public al Primăriei Timișoara, cum a făcut-o viceprimarul Dan Diaconu? Să învețe de la „Neobosit” cum se administrează un mare oraș, cum să dirigențieze un șantier ca Michelangelo sau „Pasajul Jiul” sau cum să gestioneze un un club sportiv municipal. Iar dacă făcea frumos la stăpân, atunci avea șansa să mergă la vreun minister, de unde să se lanseze furibund spre cariera lui Alfred Simonis.
Dar ce vorbim noi de Mark Zuckenberg, Alfred Simonis sau Radu Țoacă?! De timișoreanul Adrian Constantin n-a auzit mai nimeni până ce n-a lucrat la acel studiu despre propagarea valurilor, iar mai apoi după ce a câștigat premiul Wittgenstein în Austria. Am fost colegi de pluton în armată timp de nouă luni. Un tip liniștit, de-atunci convins de valoarea sa și deloc dispus să accepte mizeriile asociate de unii ofițeri ideii de disciplină cazonă. De ce n-a venit Adrian Constantin să lucreze pentru Gheorghe Ciuhandu, Nicolae Robu, Dan Ioan Șipoș sau Titu Bojin? Da, avea o treabă care l-a reținut la Viena.
La asta te gândești când mai auzi de un Cătălin Iapă, student eminent, ucenic al dascălului Nicolae Robu pe la Automatizări și Calculatoare. Sau înlocuitorul lui Iapă, alt tânăr de nota zece, Ovidiu Ciurdar, care își trece în curriculum vitae faptul că a lucrat la proiectarea aripii avionului Airbus A320. Păi oameni precum domnișorii Iapă sau Ciurdar își pot găsi slujbe și mai bine plătite, și mai onorabile, nu să stea „ghiocel” în fața orgoliosului Nicolae Robu. Sau să vorbim despre martirajul acestor oameni, despre renunțările lor puse în slujba cetățeanului, a comunității? Vin din Europa, unde au lucrat în corporații mari, aveau în față cariere interesante, și dintr-o dată lasă tot pentru a lucra cu Nicolae Robu la un birou de administrator public?
Ce vor ei cu asta? Ce așteptări au și ce șanse își dau să-și atingă țelurile lor nobile? Noi ar trebui să ne bucurăm că se mai întâmplă și așa ceva, că se mai primenește clasa politică, că mai vine sânge tânăr într-o administrație modelată după chipul și asemnarea lui Ionuț Nasleu. Cu o condiție: să aibă logică toată traiectoria asta profesională a unor tineri despre care se spune că au viitorul în față. Să ne spună de ce ar face cineva așa ceva. Ca s-ajungă secretari de stat pe o leafă mai mică decât la o multinațională, să salveze omenirea, stratul de ozon, aerul curat din zona UMT, navigabilitatea canalului Bega. societatea de transport local, unde vor ei să ajungă?
Căci dacă vor doar secretară mișto, navetă cu avioane plătite de stat, cazare și diurnă la București, trafic de influență, atunci nouă, alegătorilor, contribuabililor, nu ne va ieși mai nimic din treaba asta. Pentru asta nu trebuie să proiectezi aripi la avioane, pentru asta era suficient să te pui în pielea unui Cristian Bușoi, Ovidiu Brânzan sau, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, în pardesiul lui Sorin Grindeanu.
Comentarii prin facebook