EcoHora – acțiune de ecologizare la Dumbrăvița, alături de artiști ai folclorului bănățean

O acțiune pro-mediu va avea loc la Timișoara, la inițiativa artiștilor bănățeni. Este vorba despre EcoHora, un eveniment deschis tuturor celor preocupați de mediu și dornici să se implice alături de vedete ale folclorului bănățean.
EcoHora va avea loc sâmbătă, 18 iulie 2020, de la ora 9.30, și se va desfășura în zona localității Dumbrăvița. Va fi o acțiune de ecologizare la care vor fi prezenți și profesori de la Școala de Artă, dansatori și instrumentiști de la Ansamblul Profesionist Banatul, precum și angajați ai Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș. Lor li se vor alătura colegi de la Consiliul Județean Timiș, însoțiți de președintele Călin Dobra.
„Grija pentru mediu este intrinsecă tradiției românești. Gospodăria bănățeană tradițională este ecologică și sustenabilă mult dinainte ca aceste concepte să devină parte a culturii contemporane, la fel și vatra comunității, câmpul sau împrejurimile. Suntem convinși că vocația culturală si preocuparea naturală pentru curățenie definesc și astăzi spiritul Banatului și este important să mobilizăm aceste energii. Mă bucur de entuziasmul colegilor mei și sper să ni se alăture cât mai mulți voluntari”, declară Liliana Laichici, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.
Locul de întâlnire pentru EcoHora este Dumbrăvița, strada Conac nr. 51. Organizatorii pun la dispoziție mănuși de unică folosință și saci menajeri.
Participă ca voluntari și Carmen Popovici Dumbravă, Iasmina Iova, Liliana Laichici, Georgiana Necșa, Mihaela Petrovici, Sebastian Roșca, Adrian Scorobete, Raluca Stanca, Brândușa și Nicolae Stănescu, Felicia Stoian și Dumitru Teleagă – îndrăgiții artiști bănățeni lansează o invitație la o acțiune de protecție a mediului.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum vrea Primăria Timișoara să arate cartierul Fabric. A fost lansată consultarea publică pentru noul PUZ

Primăria Timișoara mai bifează o etapă birocratică înaintea avizării Planului Urbanistic Zonal pentru cartierul Fabric, lansând o consultarea publică înainte de începerea procesului de avizare. Dorința municipalității este de transformare a cartierului istoric într-un al doilea centru al orașului. Noul plan va stabili reguli clare pentru protejarea patrimoniului și dezvoltarea zonei. Totodată, documentația propune mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum vrea Primăria Timișoara să arate cartierul Fabric. A fost lansată consultarea publică pentru noul PUZ
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Victorie muncită după o revenire spectaculoasă și mai un pas până la locul 9

SCM Politehnica Timișoara a început cu dreptul seria cu CS Vâlcea 1924 ce conteză pentru turul cu numărul trei (clasarea pe locurile 9-10) al fazei playout din Liga Națională de Baschet Masculin. A fost un meci de luptă, cu un ritm bun și cu un final strâns în fața publicului timișorean. Și din nou cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie muncită după o revenire spectaculoasă și mai un pas până la locul 9
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

La UVT au fost deschise două noi laboratoare, în domeniu tehnologiei datelor satelitare și în cel de E-Learning

Universitatea de Vest Timișoara continuă dezvoltarea infrastructurilor educaționale și de cercetare dedicate tehnologiilor emergente, prin investiții realizate în cadrul proiectului „Comunitate digitală pentru generații emergente”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Parte a proiectului este înființarea Laboratorului de Procesare a Datelor Satelitare din cadrul Facultății de Informatică, un spațiu dedicat cercetării și analizei avansate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT au fost deschise două noi laboratoare, în domeniu tehnologiei datelor satelitare și în cel de E-Learning
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Infrastructura de distribuție a energiei electrice din zona Gărâna-Văliug-Trei Ape intră în modernizare, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor pentru un număr aproximativ de 650 clienți existenți și a asigura o capacitate sporită a rețelei de a alimenta consumurile viitoare. Rețelele electrice vizate deservesc clienții din Brebu Nou, Gărâna și zona de Agrement Lac Trei Ape....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Demarează lucrări de modernizare a infrastructurii  energiei electrice în zona Gărâna-Văliug-Trei Ape

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea de Vest Timișoara continuă dezvoltarea infrastructurilor educaționale și de cercetare dedicate tehnologiilor emergente, prin investiții realizate în cadrul proiectului „Comunitate digitală pentru generații emergente”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Parte a proiectului este înființarea Laboratorului de Procesare a Datelor Satelitare din cadrul Facultății de Informatică, un spațiu dedicat cercetării și analizei avansate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La UVT au fost deschise două noi laboratoare, în domeniu tehnologiei datelor satelitare și în cel de E-Learning
Obiecte de colecție, fotografii, panouri documentare, exponate și materiale dedicate istoriei Politehnicii Timișoara, una dintre cele mai importante prezențe din fotbalul românesc și din memoria sportivă a orașului, toate vor fi reunite în cadrul unei noi expoziții, „Bastion Viola. Frânturi din istoria Politehnicii”, organizate de Muzeul Național al Banatului, în parteneriat cu Politehnica Timișoara și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istoria Politehnicii Timișoara, reunită în cadrul unei expoziții organizate de Muzeul Național al Banatului
Primăria Timișoara mai bifează o etapă birocratică înaintea avizării Planului Urbanistic Zonal pentru cartierul Fabric, lansând o consultarea publică înainte de începerea procesului de avizare. Dorința municipalității este de transformare a cartierului istoric într-un al doilea centru al orașului. Noul plan va stabili reguli clare pentru protejarea patrimoniului și dezvoltarea zonei. Totodată, documentația propune mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum vrea Primăria Timișoara să arate cartierul Fabric. A fost lansată consultarea publică pentru noul PUZ
În anul 2026, Ziua Eroilor este sărbătorită astăzi, joi, 21 mai 2026. Această zi coincide cu praznicul creștin al Înălțării Domnului (la 40 de zile de la Paște) și cu sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, formând o zi cu o triplă semnificație deosebită pentru români. Conform Legii nr. 379/2003, Ziua Eroilor este declarată sărbătoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Jebel s-a comemorat Ziua Eroilor
Povestea merge mai departe. Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează joi, 21 mai 2026, o nouă ediție a evenimentului de tradiție „Zilele Mecanicii – MEC DAYS”. Manifestarea se va desfășura la sediul facultății, situat pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1 din Timișoara, și reprezintă o platformă interactivă dedicată tehnologiei, educației de top...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlniri pentru viitor: studenții și angajatorii, așteptați de astăzi la MEC DAYS 2026, eveniment organizat de UPT
Județul Timiș își redefinește strategia de promovare regională printr-un concept imersiv inovator care depășește formatele clasice de prezentare. Inițiativa are ca scop poziționarea județului pe harta europeană prin intermediul stilului de viață urban, al multiculturalității sale istorice și al unei gastronomii locale unice. Acest proiect complex prinde viață printr-un parteneriat strategic solid între Consiliul Județean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul își dezvăluie povestea și la Berlin: O experiență diplomatică, senzorială și umană prin multiculturalitate și gastronomie autentică
Coincidenţă rară în calendarul ortodox, astăzi 21 mai, se sărbătoreşte atât Înălțarea Domnului, cât şi ziua Sfinților Constantin și Elena. Înălțarea Domnului se sărbătoreşte la 40 de zile după Paşti, în timp ce sărbătoarea Sfinţilor Constantin și Elena are o dată fixă, 21 mai. Totodată, de Înălţare, în România se celebrează şi Ziua Eroilor. Înălțarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi, dublă sărbătoare ortodoxă: Înălțarea Domnului şi Sfinții Constantin și Elena. Tot azi e şi Ziua Eroilor
Acțiunea desfășurată azi la Gătaia are scop caritabil, în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate. Primăria Gătaia, reprezentată de primarul, Raul Cozarov, Liceul Teoretic Gătaia, sponsorii Maxagro Grup, Curea Company, Lusioni SRL și Delclaudys SRL, împreună cu United Way România și voluntarii de la Liceul Teoretic Gătaia și-au unit forțele pentru organizarea crosului Timition la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia
Un control realizat în zona unde o balastieră exploatează și prelucrează agregate minerale și realizează asfalt a fost sancționată de Apele Române Banat cu o amendă usturătoare. Angajații de la Inspecția Apelor Banat și un grup de specialiști în măsurători cadastrale și topobatimetrice din ABA Banat au desfășurat un control în zona localității Jena din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O balastieră din Jena a fost amendată cu 80.000 de lei de către Apele Române Banat
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.