Despre moțiunea de cenzură… numai de bine. Un deputat de Timiș, Ovidiu Ganț, din partea minorității germane, a prezentat-o în puține cuvinte, dar tari: ”cel mai abject demers politic de dupa 1989”. Cu toate acestea, „moțiunea Ciolacu” a fost un gest politic care ne-a picat ca o bere rece în plină vară, după vreo cinci mititei bine fripți la grătar și-o paletă de muștar.
Nu putea să se întâmple ceva mai bine pentru politica românească decât ca PSD să se stabilizeze, prin congres, într-o formulă ușor convenabilă, frecventabilă, tolerabilă cât de cât în contextul european de astăzi. Iar pentru reușita acestui demers electoral intern al PSD, moțiunea de cenzură a jucat și ea rolul ei.
Spuneam recent că moțiunea a fost pentru PSD nu un vehicul pentru revenirea la putere, ci un exercițiu de imagine. Era catastrofal să ajungi la putere cu cocoașa pensiilor mărite pe spatele și-așa apăsat. Prin urmare, tot ce s-a urmărit a fost un exercițiu electoral intern și în perspectiva alegerilor generale din decembrie, în cazul că aceasta ar fi trecut, iar președintele Iohannis ar fi refuzat să desemneze un premier PSD. Primul pas a fost atins. Marcel Ciolacu a ajuns președinte ales al PSD, ceea ce ne mai dă nouă, celorlalți, o gură de aer proaspăt, gândind ce flatulențe politice puteam îndura în cazul în care partidul „se reforma” cu tot felul de personaje scoase parcă din chilotul lui Liviu Dragnea.
PSD nu se poate aerisi complet. Oricât de convins ar fi că nu poate conduce o Românie decuplată de Bruxelles, Marcel Ciolacu tot ar fi trebuit să țină cont de găștile de „patrioți” ce înjură cu foc Europa. Și dacă numai ar înjura-o poate că n-ar fi atât de dezastruos, dar vreme de un mandat au și împins legislația până la incompatibilitatea cu pachetele de legi europene. În justiție, în prudență fiscală… Ciolacu mai dă și el ușor din buze poeziile naționaliste de pe vremea lui Dragnea, să- și facă de-o echipă la conducere PSD, dar oricâte prostii ar spune Ciolacu, așa îngrămădit cum e el, tot e mai puțin toxic decât ar fi o „olguță” sau Șerban Nicolae.
Da, mai poți găsi fețe de „rinoceri” unsuroși și prin conducerea lor nou-nouță de partid, dar cu siguranță nu mai e ca înainte și atmosfera asta poate fi pusă și pe seama unor sondaje de opinie din ultima vreme. Spuneam că moțiunea asta de cenzură a fost ca o mană cerească. Una, că a stabilizat PSD la o formulă mai puțin malefică, iar al doilea câștig e că ne-a arătat adevărata poziție a PSD pe scena politică. PSD a mai avut discursuri revoltător de ipocrite, dar să-i auzi pe pesediști să spună în bannere electorale că „PSD nu tolerează traseimul politic”, când ei la nivel central l-au ridicat la nivel de artă în România, e de-a dreptul caraghios și tonic totodată.
Rar mi-a fost dat să văd cum fug șobolanii ca acum din PSD. Ăsta e un semn bun. Semn de alegeri pierdute. Vorbim de traseism și de apetitul liberalilor pentru acest fenomen, dar acest lucru mizerabil a fost posibil pe fondul căderii PSD, iar asta este vestea cea bună. Niciun pesedist din Legislativul României, niciun profitor plimbat ca parlamentaru-n căldare ori vreun oportunist de la minoritățile naționale n-ar sta „la cutie” fără să dea o mână de ajutor PSD-ului ca-n „vremurile bune”, nimeni nu s-ar da bolnav să absenteze în zi de moțiune, dacă acest partid ar mai avea vreo șansă să revină la guvernare după alegeri. Veștile rele de după vestea cea bună nici că mai contează. Pentru moment.
Comentarii prin facebook