Două milioane de euro, doar din donații, a însemnat renovarea completă a Clinicii de Hemato-Oncologie și Oncologie Pediatrică de la Spitalul „Louis Țurcanu” Timișoara. Banii au fost strânşli prin intermediul Asociaţiei Dăruieşte Viaţă.
Clinica de Hemato-Oncologie și Oncologie Pediatrică de la Spitalul pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara, unde sunt internați aproximativ 1.000 de copii anual și au loc, în medie, 20-25 de transplanturi, a fost renovată cu două milioane de euro. Au fost recompartimentate și renovate spațiile, au fost create grupuri sanitare în fiecare salon, condiții moderne în saloane (maxim 2 paturi), spații de joacă, de consult și auxiliare, a fost instalată o centrală de tratare a aerului pentru asigurarea ambientului specific spațiilor sanitare.
„Ținem foarte mult la acest loc, care este prima unitate medicală pentru care am demarat o campanie publică de strângere de fonduri, în 2010. Dar ceea ce contează cel mai mult este că echipa clinicii este foarte bine pregătită pentru tratarea pacientului oncologic copil. Ne-am dorit ca această clinică să devină un Centru de Excelență în tratarea cancerelor de sânge, iar acest lucru se putea face doar prin renovarea și aducerea unității la standardele europene de îngrijire a pacienților”, a spus Carmen Uscatu, fondatoare Dăruiește Viață.
Au fost renovate și dotate cu băi proprii 23 de saloane, au fost construite 6 camere sterile, o unitate pretransplant, 4 laboratoare de diagnosticare, un cabinet de tratament dotat cu hotă de preparare citostatice și mai multe spații de consult și auxiliare.
„Dăruiește Viață și-a continuat proiectele strategice de infrastructură în paralel cu campania de sprijin a spitalelor în pandemie, iar acum ne bucurăm să vorbim despre finalizarea a încă unui proiect nou, de importanță națională care va aduce șanse în plus la viață”, a spus Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață.
Banii au fost strânși cu ajutorul a trei parteneri principali (Max Bet, Comunitatea La Primul Bebe și Profi) și al companiilor și persoanelor fizice.
Comentarii prin facebook