„Leii” din Banat au condus la pauza mare în partida de aseară cu Beroe Stara Zagora, scor 24-23, dar ultima sirenă i-a găsit în avantaj pe bulgari, care s-au impus cu 57-53. Meciul a contat pentru un turneu ce se dispută peste Dunăre, în Bulgaria.
„Am controlat meciul pe aproape toată durata sa, însă am avut un procentaj foarte scăzut la aruncările de trei puncte, 17 la sută. Pe de altă parte, mă bucură că 90 la sută din aceste ratări au fost aruncări deschise. Mai bine să consumăm aruncările ratate în meciurile amicale decât în cele din campionat”, a declarat antrenorul Dragan Petricevic.
A fost primul amical disputat de SCM Timişoara din totalul celor trei partide programate în această săptămână în ţara de la sud de Dunăre.
Astăzi, de la ora 16:30, echipa bănățeană va evolua, tot la Stara Zagora, împotriva grupării BC Yambol.
Comentarii prin facebook