Onoarea nereperată a Renatei Weber. Las’ c-o reperează Maria Grapini

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Ce mai vuiet, ce mai freamăt, zilele trecute, după ce europarlamentarul liberal Rareş Bogdan a atacat-o – e drept, într-un limbaj mai contondent – pe aşa zisul Avocat al Poporului, Renate Weber. Cu aerul său afectat şi populist, Rareş Bogdan nu se numără nici pe departe printre preferinţe politice ale subsemnatului, dar zisele lui în cazul de faţă au o mare doză de adevăr. Iar cuvintele mai grele pot veni şi de la nervii produşi de situaţia în cauză.

Rând pe rând, s-au ridicat împotriva eurodeputatului tot felul de “avocaţi” ai… Avocatului Poporului, mulţi PSD-işti, unii foşti puşcăriaşi, cu toţii sărind să-i apere onoarea Renatei Weber. Din Timişoara au ieşit în evidenţă neostenita şefă a Tribunalui Timiş, Adriana Stoicescu, şi fosta olimpică la Limba Română, Maria Grapini, eurodeputată PSD sau PPUSL, nici ea nu mai ştie.

Ce a spus Bogdan, dincolo de cuvintele mai dure? Că Renate Weber a blocat aplicarea legii prin care se taie pensiile speciale, lege votată chiar şi de PSD-işti. „Este strigător la cer să faci asa ceva”, a spus Weber despre impozitarea pensiilor speciale, lege pe care a şi contestat-o la CCR, acolo unde şapte din nouă judecători sunt (şi) pensionari speciali.

Dacă am spus că legea a fost votată şi de PSD-işti, e de discutat şi despre buna lor credinţă, ei ştiind că legea ajunge la protejata lor Weber. Şi spun asta fiindcă de-a lungul anilor PSD a fost artizanul acestor pensii nesimţite, majorate de la un an la altul. Cert este că, după mai bine de două decenii în care PSD s-a aflat la guvernare, promovând o social-democraţie mai mult decât originală, milioane de români trăiesc cu o pensie de 1.000 de lei, iar câteva mii cu peste 10.000 lunar. Culmea, cei din prima categorie au contribuit la aceste pensii, iar ultimii, nu.

Aceeaşi PSD-işti nu mai pot acum de dragul pensionarilor pe care i-a umilit, vorbind de mărirea pensiilor într-o situaţie de criză şi cu riscul de-a falimenta România. Ca să nu mai spun că, dacă PSD şi-ar dori cu adevărat tăierea sau impozitarea pensilor speciale, ar fi de acord cu schimbarea din funcţie a principalului obstacol, Renate Weber. Ca să vezi însă ipocrizie, PSD nu doar că nu e de acord cu schimbarea, dar printr-un proiect de lege iniţiat de celebrul Florin Iordache, a încercat să bage şi Avocatul Poporului la categoria pensii speciale. Culmea, după ce au votat eliminarea acestora. Era însă prea de tot chiar şi pentru PSD-işti, iar proiectul a fost retras.

Dar să revin la… Avocatul Poporului, îţi vine să şi râzi, dar să şi plângi când o alături pe Renate Weber acestei denumiri. A cui avocat a mai fost ea, pe lângă cei cu pensii nesimţite? La Bruxelles a fost avocata lui Dragnea, corupţilor şi tâlharilor la drumul mare din România. De câteva luni e avocata covidioţilor, a celor mândri că “nu poartă botniţă” şi în general a tuturor celor care vor să dea virusul la… tot poporul. Că nu degeaba e Avocatul Poporului. Ba, s-a specializat în epidemiologie, ajungând primul specialist al ţării în coronavirus.

A cui avocat a mai fost? A Rusiei în disputa cu SUA, pe marginea scutului de la Deveselu. „Cu Statele Unite e o altă poveste, înțeleg că ne apără de ruși, dar mi se pare că asta se întâmplă pentru că noi i-am stârnit pe ruși cu instalarea scutului. Apropo, totuși scutul ăsta e defensiv sau nu?”, e o celebră zicere a Renatei Weber.

Faţă de toate acestea, nu e normal să te mai lase nervii, când vorbeşti de Avocatul Poporului, aşa cum l-au lăsat pe Rareş Bogdan? Iar dacă dna Weber, chiar se simte cu onoarea nereperată, nu-i nicio problemă, că i-o reperează Maria Grapini. Nu cu un clondir de mastică, ci cu un text scris în grapineză.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

max webber a spus: (septembrie 22nd, 2020 at 17:18 )

Domnule Ardelean, clanurile au obtinut proprietatile din centrul Timisoarei prin zeci de sentinte judecatoresti, date de zeci de complete de judecata in zeci de ani, iar doamna judecatoare amintita ne face de curand popor de nesimtiti, evident exclus boncu. Faptul relevat in presa de curand, dovedit, ca schela metalica din Parcul Rozelor a fost construita fara autorizatii, nimeni nu este tras la raspundere, justitia cea ne-nesimtita precum poporul tace, trebuie sa ne dea de gandit. Un bun subiect de ancheta. Plus toate neregulile constatate de Curtea de Conturi de care voi scrieti degeaba ca nu se intampla nimic.

vasile popescu a spus: (septembrie 24th, 2020 at 09:53 )

Mai INo, ai putintica rabdare! Castiga PNL alegerile parlamentare, au majoritate si…gata cu pensiile speciale ! Inclusiv cu ale lor si ale tinerilor parteneri de la USR ! Asa a promis eminenta lor cenusie, domnul Rares ! La fel ca si cu preluarea primarilor pesedisti !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.