Se opreşte circulaţia pe mai multe linii speciale pentru transportul elevilor din Timişoara

transport elevi

transport elevi

Mai multe linii de microbuz speciale, care transportă elevii la cursuri în Timişoara, vor fi oprite timp de câteva zile, cât vor fi închise şcolile din cauza alegerilor. Sunt câteva unităţi de învăţământ care vor găzdui secţii de vot.

În conformitate cu Ordinul nr. 5617/23.09.2020, emis de către Ministrul Educaţiei şi Cercetării, din 25.09.2020 şi până în 29.09.2020, inclusiv, se suspendă activitatea didactică ce presupune prezenţa fizică a elevilor şi a cadrelor didactice în unităţile de învăţământ preuniversitar în care sunt organizate secţii de votare, pentru desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020.

Astfel, Societatea de Transport Public Timişoara a decis să suspende, în perioada menţionată de Ordinul Ministerului Educaţiei, cursele de transport şcolar, tur/retur, pentru liniile:

S9 – Calea Şagului – Liceul Teoretic Grigore Moisil – Liceul Vlad Tepeş;

S12 – Aleea Ghirodei –str. Virgil Economu– Liceul J.L. Calderon – Liceul W. Shakespeare;

S13 – Cartier Aeroport – Pădurea Verde – Liceul de Arte Plastice– Liceul Energetic – Şcoala Gimnaziala Nr 16;

S15 – Balta Verde – Calea Aradului – Calea Lipovei – Liceul de Arte Plastice– Liceul Energetic.

ISHO
ISHO
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

ISHO

Cele mai citite articole


gauss-topografie-timisoara_728x90px

Administratie vezi arhiva Administratie

grup de lucru CJ Timis

Grup de lucru la CJ Timiș pentru combaterea pandemiei. Alin Nica: „Vrem ca Timișul și Timișoara să devină un model pentru România”/FOTO

În prima zi după învestirea sa în funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica a constituit un grup de lucru pentru combaterea efectelor pandemiei de SARS-Cov2. Prima întâlnire a acestui grup a avut loc duminică. La ea au participat managerii de spitale din Timișoara implicați în lupta împotriva noului coronavirus. Au fost prezenți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup de lucru la CJ Timiș pentru combaterea pandemiei. Alin Nica: „Vrem ca Timișul și Timișoara să devină un model pentru România”/FOTO
Aconnect - Digitalizam Romania

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town
Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

city marathon

Maratonul Timișoarei și-a desemnat câștigătorii

Cea de-a patra ediţie a evenimentului Timişoara City Marathon, organizat, duminică, de Clubul sportiv Asociaţia Alergotură, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timişoara, Primăria Timişoara, Primăria Otelec şi Primăria Sânmihaiu Român, a reunit aproape 150 de participanţi, care au parcurs probele de maraton şi semimaraton pe un traseu istoric. La ediţia din acest an au participat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maratonul Timișoarei și-a desemnat câștigătorii
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

O nouă unitate de vânzare a fost deschisă de Aramic în Piața Traian din Timișoara /FOTO

Vinurile Aramic vor fi disponibile acum într-un nou cartier timișorean, zona Pieței Traian. Unitatea este situată pe strada Ecaterina Teodoroiu, la numărul 13. Crama Aramic are , de joi, un magazin nou la Timișoara. Este al treilea din oraș. „Ne-am gândit că trebuie să răspundem consumatorilor prin prezența noastră în mai multe cartiere ale Timișoarei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă unitate de vânzare a fost deschisă de Aramic în Piața Traian din Timișoara /FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea de-a patra ediţie a evenimentului Timişoara City Marathon, organizat, duminică, de Clubul sportiv Asociaţia Alergotură, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timişoara, Primăria Timişoara, Primăria Otelec şi Primăria Sânmihaiu Român, a reunit aproape 150 de participanţi, care au parcurs probele de maraton şi semimaraton pe un traseu istoric. La ediţia din acest an au participat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maratonul Timișoarei și-a desemnat câștigătorii
În prima zi după învestirea sa în funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica a constituit un grup de lucru pentru combaterea efectelor pandemiei de SARS-Cov2. Prima întâlnire a acestui grup a avut loc duminică. La ea au participat managerii de spitale din Timișoara implicați în lupta împotriva noului coronavirus. Au fost prezenți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup de lucru la CJ Timiș pentru combaterea pandemiei. Alin Nica: „Vrem ca Timișul și Timișoara să devină un model pentru România”/FOTO
În judeţul Timiș sunt 14 focare de SARS-Cov2, transmite Direcției de Sănătate Publică – DSP. Potrivit DSP, toate sunt aflate în supraveghere epidemiologică, De ieri până astăzi nu au mai apărut cazuri noi în aceste focare. Focarele din Timiş sunt următoarele: CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITATE NEUROPSIHIATRICĂ TIMIȘOARA – 7 cazuri confirmate – Focar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sunt 14 focare de SARS-Cov2, în Timiş, la fel ca în ziua precedentă
Teste puţine, infectări puţine. Numărul de persoane confirmate cu coronavirus, în ultimele 24 de ore, în judeţul Timiş, a fost de 160, fiind efectuate 949 de teste. Coeficientul de infectări a ajuns la 2,78. Persoanele infectate din judeţul Timiş sunt din următoarele localităţi: Timișoara –84; Dumbrăvița – 10, Buziaș -10; Găvojdia – 8; Recaș -7;...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În Timiş, 160 de persoane infectate cu COVID-19, în ultimele 24 de ore. Din ce localităţi sunt
Duminică, de dimineață, în Sânmihaiu German, lângă Timișoara, o centrală a explodat. În urma exploziei, un bărbat a suferit arsuri pe 20 la sută din suprafața corpului și a fost transportat la spital. O centrală termică care funcționa pe lemne a explodat într-o casă din Sânmihaiu German. Un bărbat a fost rănit, în urma exploziei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat la spital, după ce a suferit arsuri, în urma exploziei unei centrale, într-o casă din Sânmihaiu German
Călin Dobra a ajuns, după patru ani, la finalul mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. Sucesorul lui, Alin Nica, a fost învestit în funcție ieri, în prezența premierului Ludovic Orban. Călin Dobra rămâne consilier județean. Acesta a depus jurământul ieri, în prezența premierului Ludovic Orban. El a transmis un mesaj, în care arată că...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Dobra, la final de mandat: „Sunt mândru de tot ce am făcut pentru județul Timiș”
Deși mai e pe post doar pentru că numirea lui Dominic Fritz e întârziată de reclamațiile depuse la Tribunalul Timiș, primarul în funcţie, Nicolae Robu continuă negocierile, din partea municipalității timișorene, pentru a asigura și în continuare actualul spațiu ultracentral, din Piața Sfântu Gheorghe Uniunii Scriitorilor. Acum, noii proprietari ai acestui spațiu au avut o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noii proprietari ai sediului Uniunii Scriitorilor cer la schimb pentru acesta un alt spațiu, la Primăria Veche
Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a reușit să obțină ceva ce colegii săi, conducătorii altor instituții de învățământ superior, s-au chinuit ani de zile: guvernul să permită folosirea banilor deținuți de universități, excedent aflat în conturi, pentru investiții. Premierul Ludovic Orban a anunțat, la Timișoara, că acest lucru va fi posibil, dar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea l-a convins pe premierul Orban. Banii universităților se vor putea folosi la investiții/FOTO
Top