Spitalul Județean Timișoara va putea prelua cazuri grave de Covid-19. A devenit spital suport

Spitalul Judetean Timisoara

Spitalul Judetean Timisoara

Managerul Raul Pătrașcu, anunță că Spitalul Județean Timișoara a devenit unitate sanitară suport Covid. Devenind suport Covid-19, spitalul va putea prelua cazuri de la Spitalul “Victor Babeș” Timișoara, spital de boli infecțioase din prima linie în lupta cu SARS-Cov2.

Managerul Pătrașcu spune că aici vor putea fi aduse și cazuri grave, cu patologie Covid-19.

„Pentru a ne putea ajuta cât mai mult colegii din Județ care au făcut o treabă minunată până acum, noi, Spitalul Județean din Timișoara, am cerut să fim incluși ca Spital Suport Covid-19. De săptămâna aceasta este oficial, am fost incluși în ordinul ministrului Sănătății nr. 555/2020 ca spital de ultima linie pentru județul Timiș. Vom continua să facem ceea ce am făcut și până acum, și anume să oferim tratament tuturor celor care ni se adresează, în special cazurilor cele mai grave, indiferent dacă sunt pozitivi sau nu, dacă necesită suport ATI sau nu, dacă necesită intervenții chirurgicale complexe sau nu. Vom continua să testăm în masă, să ne protejăm și să vă protejăm. Vom continua să ne îmbunătățim, pentru că suntem în slujba dumneavoastră și această e datoria noastră. Includerea în ordin ne va ajuta – vom putea avea o colaborare și mai strânsă cu colegii de la Spitalul Clinic De Boli Infecțioase Și Pneumoftiziologie Timișoara “Victor Babeș”, spre exemplu, astfel încât pacienții cu forme severe, de ATI, care suferă doar de Covid-19, fără alte patologii severe, să fie direcționați spre noi. Până acum puteam primi doar pacienți cu alte patologii severe care erau infectați cu Covid-19”, a scris Raul Pătrașcu pe Facebook.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Ionel din Elicopter a spus: (septembrie 16th, 2020 at 20:59 )

„noi am cerut sa fim inclusi… ..” hai ma lasi? Asa iti maschezi anonimitatea in care inoti? Ai primit ordin de sus si te-ai confirmat cu un „da sa traiti!” mare cat tot judeteanul! Toti managerii de spitale doresc ca spitalele lor sa nu fie suport Covid pentru a proteja atat medicii cat si pacientii cu alte patologii.

Luptam a spus: (septembrie 17th, 2020 at 07:15 )

Da suport covit cu prosti care le place moca frumos lucrat. 😓

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrarea de licență a lui Miroslav Maletici, absolvent al Universității Politehnica Timișoara, este una dintre cele zece premiate cu câte 2.000 de euro în concursul național „10 lucrări de 10” BRD HUB START, din 561 de lucrări înscrise. Este vorbva de o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale. Absolvent de Calculatoare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
LEGO®, cel mai mare producător de jucării din lume, deschide vineri, 6 noiembrie 2026, un Magazin Certificat în Iulius Town. Noua locație le va oferi copiilor, adulților și colecționarilor o experiență modernă, în care joaca, inspirația și descoperirea se întâlnesc. Cu ocazia inaugurării, timișorenii vor beneficia și de oferte speciale. Magazinul Certificat LEGO®, va reuni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinul certificat LEGO® se deschide pe 6 noiembrie în Iulius Town
Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.