Vot în pandemia de coronavirus. Reguli de urmat în secțiile de votare

alegeri

alegeri

Votăm în pandemie, de această dată, cu peste o 1.600 de cazuri pe zi de Covid-19 depistate în ultimele zile. În aceste condiţii, regulile după care se votează se schimbă un pic, fiind adaptate la situație. În judeţul Timiş sunt aşteptate la vot 627.793 de persoane.

Mâine, duminică, 27 septembrie, vom alege primarii, pe cei care ne vor reprezenta în consiliile locale, consiliile judeţene și președinții consiliilor județene. Un ordin comun al ministrului Sănătății și al ministrului Afacerilor Interne stabilește reguli sanitare concrete pentru ziua alegerilor.

Votarea are loc între orele 7.00 şi 21.00. La ora 21:00 preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea localului secţiei de vot. Alegătorii care, la ora 21:00, se află în localul secţiei de votare pot să îşi exercite dreptul de vot.

Pot alege cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor; cetățenii români care nu au fost puși sub interdicție sau cărora nu le-a fost interzisă exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă; cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România.

Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reședință și unde sunt înscrişi în lista electorală permanentă (alegătorii cetățeni români) sau în copia de pe lista electorală complementară (alegătorii cetățeni ai Uniunii Europene). Alegătorii care nu se regăsesc pe listele electorale permanente vor fi înscriși pe listele suplimentare dacă fac dovada cu actul de identitate că au domiciliul sau reședința pe raza secției de votare la care s-au prezentat la vot.

Cetățenii români pot vota cu cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar, valabile în ziua votării. În cazul cetățenilor Uniunii Europene: orice document valabil care le atestă identitatea.

Pentru alegătorii care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoţită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea „VOTAT” şi buletine de vot – la locul unde se află alegătorul, pentru a se efectua votarea.

Accesul alegătorilor în sediul secţiei de votare se va face eşalonat, spre a evita aglomerările din interiorul acestuia. Alegătorii sunt obligaţi să poarte masca de protecţie şi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi la ieşirea din acesta. La intrarea în sediul secţiei va fi organizat un filtru, asigurat de personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare desemnat, iar alegătorii vor fi supuşi unui triaj observaţional şi vor fi termometrizaţi cu ajutorul unui termometru noncontact.

Dacă nu sunt evidenţiate temperatura de peste 37,3 grade C şi/ sau simptome respiratorii evidente (de exemplu tuse, rinoree, dificultăţi în respiraţie), alegătorul îşi va dezinfecta mâinile, va intra în sediul secţiei de votare, păstrând distanţa de minimum un metru faţă de celelalte persoane şi evitând atingerea pe cât posibil a suprafeţelor.

În cazul în care un alegător prezintă simptome respiratorii evidente (de exemplu tuse, rinoree, dificultăţi în respiraţie) sau este febril (este depistat cu temperatura de peste 37,3 grade C), personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare va organiza accesul prioritizat al acestuia în localul de vot, alegătorul va purta mască, va fi menținut la distanță.

Accesul alegătorilor în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători.

Alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic, astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură. Alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum 1,5 metri faţă de operatorul de calculator şi membrii biroului electoral al secţiei de votare.

Fiecare alegător va primi patru buletine de vot: unul pentru primar, unul pentru consiliul local, unul pentru consiliul județean și unul pentru președintele consiliului județean. Alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează.

Se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secţiei de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea ″Votat”. Pe cât posibil, buletinele de vot, ştampila şi pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral, sub supravegherea şi la indicaţia acestora.

După exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu ″Votat″, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate.

În Timiș, pe listele electorale permanente sunt înscriși 627.793 alegători. În Timișoara, pe listele electorale permanente sunt 274.632 alegători. În Timiș sunt 601 secții de votare, din care 212 sunt în Timișoara.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.