Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat că principalii aliaţi ai MAGA din România sunt AUR, PSD şi… Nicuşor Dan
Sistemul MAGA-iot al lui Donald Trump a suferit o înfrângere istorică în Midterms, iar fostul primar al Timişoarei, Domonic Fritz, preşredintele USR jubilează.
“Bună dimineața istorică! Măcel electoral în SUA – democrații au obținut o victorie copleșitoare și vor avea o majoritate clară în ambele camere ale congresului. Donald Trump devine “lame duck”, îi mai rămân doi ani de președinție fără putere în congres”, a tranmis Fritz.
El spune că acest rezultat se va repercuta şi în România. Astfel, Fritz a prezentat “3 concluzii rapide” pentru România în urma victoriei uriaşe a Partidului Democrat:
“1. Alegătorii americani au votat pentru o schimbare clară deși până acum câteva luni toată lumea a spus că e imposibil să se schimbe și senatul. Kansas, de exemplu, va trimite un senator democrat la Washington DC pentru prima dată din 1932, lucru de neconceput până acum. Să nu mai auzim deci că nu putem câștiga, că suntem prea visători. După Ungaria și Serbia, e încă un exemplu: Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.
2Alegătorii americani au respins retorica de ură și politica egoistă care nu livrează rezultate pentru ei. Aviz borfașilor aroganți din România (mă uit la tine, PSD): furia românilor despre corupția voastră afișată nerușinat, în timp ce prețurile cresc pentru toată lumea, vă va mătura și pe voi.
3.MAGA va fi istorie, iar România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să se mai întortocheze ideologic în direcția extremei drepte. Suntem europeni și pe baza intereselor noastre comune putem fi parteneri cu SUA fără să aplecăm capul.”, a precizat Fritz.












































Comentarii prin facebook