Fabrica de anvelope a celor de la Continental Timișoara a ajuns la anvelopa cu numărul 250 de milioane

Continental, concernul german cu activitate în domeniul automotive, a anunțat că a produs anvelopa cu numărul 250 de milioane în fabrica sa din Timișoara. Societatea are peste 2.500 de angajați în cadrul unității.

Este vorba despre o anvelopă de tipul ContiCrossContact de 18 țoli, modelul de iarnă.

La 20 de ani de la producerea primei anvelope de serie în Timișoara, atingem astăzi un obiectiv de referință: 250 de milioane de anvelope produse și livrate din Timișoara către clienții Continental din România, și întreaga lume. Suntem foarte mândri de rezultatul excelent pe care am reușit să îl atingem” a declarat Carlos Bernabé, directorul general al fabricii de anvelope Continental din Timișoara.

”Doresc să transmit felicitările mele întregii echipe din fabrica noastră, și să le mulțumesc pentru  pasiunea, devotamentul și entuziasmul cu care au participat la această realizare” a mai adăugat Bernabé.
Gama de anvelope produse în capitala Banatului variază între 13 și 20 de ţoli, având simboluri de viteză până la rata Y – 300 km/h. Fabrica produce anvelope UHP (Ultra High Performance), anvelope pentru vehicule electrice şi pentru vehicule comerciale uşoare (VAN).
În continuare obiectivul fabricii este să diversifice portofoliul de anvelope premium și Ultra High Performance (de înaltă performanță), care sunt mai complexe și necesită un nivel foarte înalt de expertiză.

Continental are peste 2.500 de angajați în fabrica de anvelope din Timișoara. Compania produce o gamă largă de anvelope pentru automobile, vehicule utilitare ușoare și autovehicule electrice.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

tiberiu ioan toro a spus: (februarie 13th, 2023 at 18:21 )

În vederea achiziționării a 4 buc. anvelope General Altimex One S produse de Continental AG . nici un vânzător din țară nu știe sau nu vor a spune proveniența (țara/fabrica) a acestor anvelope . Ce mare secret este dacă pot indica țara producătoare a acestui tip de anvelopă .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Marilen Pirtea sare în apărarea Guvernului Bolojan: România are printre cele mai mici impozite pe locuinţă din Europa

Preşedintele interimar al PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că România se numără, alături de Cehia şi Estonia, printre ţările cu cele mai mici impozite pe locuinţă. În acest sens el a prezentat şi un grafic pe pagina sa de Facebook. Intervenţia lui Pirtea vine în contextul în care Guvernul condus de Ilie Bolojan se confruntă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea sare în apărarea Guvernului Bolojan: România are printre cele mai mici impozite pe locuinţă din Europa
Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica va disputa șapte partide amicale, trei dintre ele în Antalya cu adversari străini

Gata vacanța și pentru Politehnica. Alb-violeții se reunesc astăzi, luni, 12 ianuarie, la Baza Sportivă nr. 2 a Politehnicii. Locul 2 din C7 se va pregăti pe plan local până la începutul lunii februarie. În perioada 3-13.02 Poli va efectua un cantonament în Turcia, la Belek (Antalya), în cadrul căruia va disputa trei din totalul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica va disputa șapte partide amicale, trei dintre ele în Antalya cu adversari străini
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Care e stadiul implementării Regio Vest în Timiș? Contracte de 250 de milioane de euro, 35 de milioane deja plătiți

Introducerea managementului la nivel local pentru fondurile europene nerambursabile acordate la nivel local sau regional a fost un enorm pas înainte. Aceasta se vede și în rapiditatea cu care proiectele sunt implementate. ADR Vest, organismul care se ocupă cu implementarea Programul Regional Vest prezintă situația actualizată permanent pentru inițiativele finanțate prin acest program. Timișul are,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Care e stadiul implementării Regio Vest în Timiș? Contracte de 250 de milioane de euro, 35 de milioane deja plătiți

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dominic Fritz afrmă că, în ultimii cinci ani, adică perioada în care a fost primar, Primăria Timişoara a făcut investiţii de o jumătate de miliard de euro. De cinci ori mai mult decât investiţiile făcute în ultimii cinci ani de mandat Nicolae Robu, a exemplificat Fritz cu ajutorul unui grafic.  Primarul Dominic Fritz a prezentat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara, investiţii de o jumătate de miliard de euro, în ultimii cinci ani. Dominic Fritz face o comparaţie cu “performanţele” lui Nicolae Robu
Contractul pentru reabilitarea și transformarea Pieței Traian poate fi semnat. Primăria Timișoara a atribuit contractul de lucrări pentru regenerarea urbană a zonei amintite. Rezultatul licitației a fost contestat la finalul anului trecut, însă CNSC a respins contestația și a dat câștig de cauză municipalității. Astfel, oferta asocierii PORR Construct SRL și Electroechipament Industrial SRL a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contestația la licitația pentru Piața Traian a fost respinsă. Primăria Timișoara a acordat contractul
În prima declarație oficiala după ce a fost acuzată de ANI de incompatibilitate, Paula Romocean vorbește despre apariția unor informații din presă și despre ceva semnalizat de sistemul automatizat de analiză de la Agenție, și spune că nu există o decizie definitivă. Ea anunță că așteaptă o decizie oficială de la ANI. “Informațiile apărute azi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean răspunde acuzațiilor de incompatibilitate lansate de ANI
Agenția Națională de Integritate a anunțat că Paula Romocean a fost găsită incompatibilitate. Viceprimarul Timișoarei este acuzată că în perioada 2021-2023 a fost membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Timișoara, în timp ce avea și funcție de conducere în partid, ea fiind membră a USR. Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat, prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, acuzată de ANI că a fost în incompatibilitate
Facultatea de Arte și Design (FAD) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) celebrează Ziua Culturii Naționale prin intermediul celor 11 galerii de artă reunite în cadrul Hub-ului Cutural UVT. În 15 Ianuarie 2026, Facultatea de Arte și Design (FAD) a Universității de Vest din Timișoara marchează Ziua Culturii Naționale nu doar ca pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită la Universitatea de Vest Timișoara
Gata vacanța și pentru Politehnica. Alb-violeții se reunesc astăzi, luni, 12 ianuarie, la Baza Sportivă nr. 2 a Politehnicii. Locul 2 din C7 se va pregăti pe plan local până la începutul lunii februarie. În perioada 3-13.02 Poli va efectua un cantonament în Turcia, la Belek (Antalya), în cadrul căruia va disputa trei din totalul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica va disputa șapte partide amicale, trei dintre ele în Antalya cu adversari străini
Cei care folosesc deplasarea cu mijloace de transport în comun în Timișoara apreciază că operatorul de transport public și-a făcut datoria și a deszăpezit cu succes căile de rulare și stațiile. Proaspăt lansatul canal de comunicare al STPT pe Facebook, prin intermediul Messenger, derulează în aceste zile un sondaj de opinie referitor la percepția cetățenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călătorii au votat: STPT și-a făcut treaba în zilele de iarnă și ger
Introducerea managementului la nivel local pentru fondurile europene nerambursabile acordate la nivel local sau regional a fost un enorm pas înainte. Aceasta se vede și în rapiditatea cu care proiectele sunt implementate. ADR Vest, organismul care se ocupă cu implementarea Programul Regional Vest prezintă situația actualizată permanent pentru inițiativele finanțate prin acest program. Timișul are,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Care e stadiul implementării Regio Vest în Timiș? Contracte de 250 de milioane de euro, 35 de milioane deja plătiți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.