Patru sirieni, doi bărbați și doi copii, au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria

Vama Nadlac

Vama Nadlac

Poliţiştii de frontieră au depistat patru sirieni, doi bărbaţi şi doi minori, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-o autoutilitară condusă de un șofer român.

În 5 octombrie, în jurul orei 16.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă 25 de ani, conducând o autoutilitară marca Peugeot, înmatriculată în Polonia. Șoferul transporta polistiren expandat, paleţi şi vată minerală pe ruta România – Austria.

Poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al autoutilitarei. Au descoperit în partea din faţă a compartimentului de marfă patru persoane. Cei patru, doi adulţi şi doi minori, au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac. În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei patru sunt cetăţeni sirieni, doi bărbaţi, în vârstă de 29 şi 36 de ani şi doi minori, în vârstă de 12 şi 14 ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şofer şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii sirieni.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Din nou derby cu Dinamo. SCM Poli are nevoie de victorie pentru a se bate la locul 3

Handbaliștii bănățeni joacă ultimul meci acasă în actualul sezon al Ligii Naționale. SCM Politehnica Timișoara înfruntă Dinamo București, joi, 7 mai, de la ora 15:00, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a XXI-a, penultima a Ligii. Bucureștenii au devenit campioni naționali după ce sâmbătă, 2 mai, au învins HC Buzău, pe teren propriu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou derby cu Dinamo. SCM Poli are nevoie de victorie pentru a se bate la locul 3
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

„Rising Stars at IULIUS”, internship-ul anual al companiei, a început: 25 de locuri în cinci domenii şi patru orașe

Studenții și masteranzii care își doresc să pună în practică ce au învățat pot să se înscrie în programul de internship demarat de IULIUS, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de proiecte mixed-use din România. Marketing, Media Sales, Leasing (închirieri), Contabilitate și Tehnic sunt departamentele unde cei interesați pot aplica până pe 22 mai 2026....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Rising Stars at IULIUS”, internship-ul anual al companiei, a început: 25 de locuri în cinci domenii şi patru orașe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipamente digitale în valoare de un milion de lei vor ajunge la școlile din Timișoara, în urma unei finanțări obținute din PNRR. Firma cu care municipalitatea a semnat contractul, are la dispoziție 15 zile pentru ducerea la bun sfârșit a asigurării dotărilor. Prin această investiție, finanțată prin PNRR, elevii din învățământul tehnic și profesional vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipamente în valoare de un milion de lei, obținute prin PNRR vor dota școlile timișorene
Printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, premierul demise Ilie Bolojna le-a mulțumit românilor pentru că au suportat neajunsurile pe care le presupune îndreptarea finanțelor țării. Ele nu au fost un scop în sine, ci un preț pentru reconstrucție și bunăstare în viitor, a transmis Bolojan. În postarea sa, Ilie Bolojan s-a adresat direct...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan, mesaj pentru români: “Când ataci privilegii și aprinzi lumina, reacțiile sunt pe măsură”
Municipalitatea timișoreană caută o firmă care să realizeze serviciile de proiectare, faza DALI, precum și pentru serviciile de expertizare a clădirii existente pentru imobilul unde a funcționat Liceul Agricol. Acolo ar urma să funcționeze o nouă școală generală, intenția în acest sens a fost lansată încă de pe vremea fostului primar, dar de atunci a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria caută firmă de proiectare care să se ocupe de readucerea la viață a clădirii fostului Liceu Agricol
Fostul preşedinte al PNL Timişoara, Mădălin Bunoiu, afirmă că rămânerea la guvernare ar fi cel mai josnic lucru pe care îl poate face PNL. El spune că în PNL sunt destui “şobolani”, care ar dori să rămână la guvernare alături de PSD. Ce spune despre potenţialii “şobolani” din PNL Timiş. Niciunul din liderii PNL Timiş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fost preşedinte al PNL Timişoara, reacţie dură la căderea Guvernului Bolojan: “Şobolanii PNL erau si ei în cămară, iar Ilie Bolojan, în buna sa credinţă, nu i-a văzut”
Primul dintre autobuzele scurte primite de Timișoara în urma contractului semnat cu finanțare prin PNRR a început deja să circule pe străzile din oraș. Deocamdată e în teste. Acesta face parte dintr-un lot de 30, finanțat integral din fonduri europene. Deocamdată, la Timișoara au ajuns primele 13 astfel de vehicule. Fiecare trece prin verificări la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul autobuz scurt, din lotul de 30 finanțate prin PNRR, circulă pe străzile din Timișoara
E și pentru studenții străini și nu numai. UPT inovează pe piața studențească cu un program nou-nouț. Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara lansează, din acest an, o nouă specializare, Inginerie Chimică / Chemical Engineering, un program de licență inovator, desfășurat integral în limba engleză, destinat pregătirii specialiștilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noutate la UPT: program de studii Inginerie Chimică în limba engleză
Handbaliștii bănățeni joacă ultimul meci acasă în actualul sezon al Ligii Naționale. SCM Politehnica Timișoara înfruntă Dinamo București, joi, 7 mai, de la ora 15:00, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a XXI-a, penultima a Ligii. Bucureștenii au devenit campioni naționali după ce sâmbătă, 2 mai, au învins HC Buzău, pe teren propriu....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou derby cu Dinamo. SCM Poli are nevoie de victorie pentru a se bate la locul 3
Primăvară studențească plină la istorica instituție de învățământ a Timișoarei. Universitatea Politehnica propune, în luna mai 2026, un calendar amplu de evenimente care aduc împreună cultura, cercetarea, tehnologia, viața studențească și activitățile dedicate comunității. De la recitaluri și dialoguri culturale, la lansări de proiecte strategice, conferințe internaționale, festivaluri studențești și evenimente pentru copii, luna mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O lună mai plină la UPT: evenimente dedicate culturii, inovării, tehnologiei, studenților și comunității
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.