Compania Rețele Electrice Banat atrage o nouă finanțare europene, de 85,9 milioane lei, pentru investiții în Nădlac, județul Arad

Companiile Rețele Electrice Banat, Rețele Electrice Muntenia și Rețele Electrice Dobrogea vor derula 3 proiecte, în valoare de peste 265 milioane de lei, din care finanțările europene vor acoperi aproximativ 191 milioane de lei. Valoarea totală a proiectelor cu fonduri europene derulate de operatorii Rețele Electrice prin Fondul pentru Modernizare depășește astfel 1,1 miliarde de lei.

Ministerul Energiei și companiile Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Banat și Rețele Electrice Dobrogea (parte a grupului PPC în România) au semnat trei noi contracte de finanțare nerambursabilă prin Fondul pentru Modernizare, pentru proiecte care vizează infrastructura de distribuție de energie electrică în județele Arad, Ilfov și Călărași.

Cele trei proiecte de investiții care vor fi derulate de către operatorii de distribuție de energie electrică au o valoare totală de peste 265 milioane de lei (fără TVA), din care suma acoperită prin Fondul de Modernizare va fi de circa 191 milioane de lei (fără TVA).

Proiectele vizează îmbunătățirea calității serviciilor pentru consumatorii din orașul Nădlac (județul Arad), comuna Mogoșoaia (Ilfov) și comuna Perișoru (județul Călărași). Ca parte a proiectelor, peste 90 de posture de transformare vor fi modernizate, precum și aproximativ 126 de km de rețea de medie tensiune, respective 170 de km de cabluri de joasă tensiune, iar aproximativ 5.000 de branșamente vor fi refăcute.

Rețele Electrice Banat va implementa un proiect în localitatea Nădlac, județul Arad. Proiectul de modernizare care va fi derulat de către operatorul de distribuție a energiei electrice va consta în trecerea parțială în subteran a liniilor aeriene de medie tensiune pe o distanță de 13,5 km, demontarea unui număr de 18 posturi de transformare aeriene și transformarea în anvelopă de beton, trecerea parțială în subteran a unor linii electrice aeriene (LEA) de joasă tensiune și înlocuirea conductoarelor cu unele izolate pe o lungime totală de 155 km. De asemenea, peste 2.700 de branșamente vor fi înlocuite. Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 122,5 milioane de lei, fără TVA, din care valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 85,9 milioane de lei.

Rețele Electrice Muntenia va implementa un proiect ce vizează localitatea Mogoșoaia și, parțial, Chitila, Ilfov, unde valoarea totală a proiectului este de 61,4 milioane de lei, fără TVA, din care valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 48,3 milioane de lei. Vor fi vizate în total 58 de posturi de transformare, din care 25 existente și 33 care urmează să fie instalate. Rețeaua de medie tensiune va fi modernizată și extinsă pe o lungime de peste 80 de km, din care 57 de km de cabluri înlocuite și 22,6 km nou instalate. De asemenea, rețeaua de joasă tensiune va fi extinsă cu aproape 6 km.

Rețele Electrice Dobrogea va derula în județul Călărași un proiect de modernizare a liniei electrice aeriene (LEA) 20kV din zona comunei Perișoru, cu o valoare de 81,3 milioane de lei, fără TVA, din care suma maximă din Fondul pentru Modernizare este de 57 milioane de lei. Lucrările vor consta în modernizarea rețelelor de medie și joasă tensiune pe distanță însumată de aproximativ 85 de km, prin înlocuirea cablurilor și conductoarelor MT și JT, modernizarea a 11 posturi de transformare și instalarea de 9 posturi noi, introducerea elementelor de rețea în sistem de telecontrol și refacerea a peste 2.500 de branșamente.

Valabilitatea celor trei contracte se încheie la expirarea perioadei de monitorizare a durabilității proiectelor, adică 5 ani de la data punerii în funcțiune a investițiilor.

Mihai Pește, director general al companiilor Rețele Electrice: ”Cele trei contracte semnate astăzi, cu o valoare totală de aproape 265 milioane de lei, se adaugă celorlalte 12 deja semnate în ultimul an, prin care am securizat cel puțin un proiect de anvergură în fiecare dintre județele unde ne desfășurăm activitatea. Astfel, avem în derulare, în diferite stadii, proiecte de peste 1,1 miliarde de lei susținute prin Fondul de Modernizare, în beneficiul consumatorilor din comunități diverse din nouă județe. Ne concentrăm în egală măsură pe lucrări din zone rurale și urbane mici unde trecem o parte a rețelelor de medie tensiune în subteran pentru a crește gradul de reziliență al acestora, protejându-le de condiții meteo extreme și facem același lucru și cu o parte dintre posturile de transformare pe care le trecem de pe stâlp în anvelope de beton sau le modernizăm pe cele existente. Vizăm și localități din zona periurbană a Bucureștiului, cu grad accelerat de dezvoltare, pentru care este nevoie de redimensionarea structurii elementelor de rețea. Cu fiecare nou proiect avansăm pentru a spori gradul de reziliență al rețelei de distribuție pentru tranziția energetică și pentru a ne demonstra angajamentul față de clienții noștri.”

Până în prezent, valoarea totală a proiectelor din fonduri nerambursabile semnate prin Fondul pentru Modernizare de cele trei societăți Rețele Electrice (inclusiv a celor la care se face referire mai sus) se ridică la peste 1,1 miliarde de lei fără TVA, din care valoarea granturilor este de peste 844 milioane de lei, fără TVA.

Companiile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de peste 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către cele trei companii Rețele Electrice numără 288 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.