Candidatul PSD şi primarul în funcţie, Aleodor Sobolu, a câştigat, la limită, un nou mandat de primar al comunei Orţişoara. Potrivit măsurătorilor paralele făcute de PSD, Sobolu a obţinut cu 48 de voturi mai mult decât contracandidatul său de la PMP, Lucian Ivănescu.
La Orţişoara s-a desfăşurat un al doilea tur de scrutin, balotaj, după ce la alegerile din 27 septembrie primii doi candidaţi au avut acelaşi număr de voturi: 604. Este vorba de primarul PSD, Aleodor Sobolu, şi candidatul PMP, Lucian Ivănescu. Potrivit măsurătorii făcute de social-democarţi, Sobolu a obţinut victoria, având cu 48 de voturi mai mult decât contracxnadidatul său. Sobolu este primar al Orţişoarei din 2004.
Prezenţa la vot a fost de 56,32 %. Din cei 3.740 alegători înscriși pe listele electorale permanente s-au prezentat la urne 2.015 votanți. La Orțișoara, trei alegători au votat pe liste complementare și 46 pe liste suplimentare. Cu urna mobilă au votat 54 de alegători. În total, 2.118 alegători au votat, la Orțișoara, în turul doi al alegerilor.
Comentarii prin facebook