Universitatea Politehnica Timișoara a prezentat 34 de noi invenții la Salonul Internațional Traian Vuia 2020

Membrii echipei Universitatea Politehnica Timisoara, coordonată de Corneliu Birtok Băneasă, cadru didactic la Facultatea de Inginerie Hunedoara a UPT, au prezentat cele mai noi 34 de invenții, proiecte de cercetare, standuri didactice și chiar invenții de weekend în cadrul unei noi ediții a Salonului Internațional Traian Vuia 2020. Evenimentul a fost organizat de Societatea  Inventatorilor  din Banat, ajungând la cea de-a VI-a ediție.

Unele dintre invențiile prezentate de echipa UPT sunt destinate combaterii pandemiei de Covid-19, dar și rezolvării unor probleme de actualitate:

  • Dispozitiv pentru reducerea încărcăturii microbiologice a aerului expirat de pacienții ventilați mecanic care permite reducerea încărcăturii microbiologice a aerului expirat de către pacienții ventilați mecanic înainte ca acesta să ajungă în atmosfera salonului de terapie intensivă.
  • SeptoBirCor, un dezinfectant de mâni pe bază de ingrediente naturale (alcool, produse apicole, uleiuri antiseptice). SeptoBirCor are un efect dublu: mâinile sunt dezinfectate și, în același timp, sunt hidratate, eliminând efectele secundare, cum ar fi deshidratarea, iritarea și fisurile pielii. SeptoBirCor este un produs ecologic din gama de invenții Weekend sub brand Air by Corneliu, cu scopul de a crește calitatea vieții;
  • Stația de încărcare Antik „Energy Tree” este un dispozitiv multifuncțional bazat pe energie regenerabilă, cu scopul de a remedia problema cetățeanului modern care de multe ori, când este în spațiul public, ajunge în situația de a fi nevoit să își încarce dispozitivul mobil, dar nu are acces la o sursă de curent. Acesta este construit din materiale rezistente indiferent de condițiile meteo, cu diferite tehnologii moderne pentru a oferi utilizatorului său o experiență cât mai plăcută. Antik Energy Tree are ca scop creșterea autonomiei dispozitivelor mobile, într-un design Eco-Friendly.

Lista completă a invențiilor și a proiectelor de cercetare este completată de următoarele: Cylindrical multi-hollow briquette produced of ferrous pulverous waste; Instalație electrică pentru dezinfectarea aerului și a suprafețelor din mijloacele de transport în comun (autori: Pavel Ştefan, Ungureanu Daniel-Viorel, Bînzar Alexandru, Tutelcă Ancuţa Letiţia, Suciu Siviu Cristian, Popoiu Călin Marius); Instalație pentru monitorizarea de la distanță a coroziunii în sol a construcțiilor metalice acoperite și neacoperite cu zinc (autori: Pavel Ştefan, Ungureanu Daniel-Viorel, Bînzar Alexandru, Moldovan Aurel); Metodă de control pentru un compensator capacitiv automat destinat îmbunătățirii factorului de putere și echilibrării sarcinii în rețele electrice trifazate cu patru conductoare; Self-Adaptive Mechanical Reducer with Variable Gear Ratio; Economical system for automatic adjustment of the power factor, with capacitor banks, in three-phase low-voltage installations; Device for measuring the large inner or outer diameters; Automatic siphon installation; The inverted super absorbing filter; W super absorbing air filter ; Drift super-aspirating air filter; Program educațional „Laboratorul lui Dexter”; Intelligent control system for continuous casting based on water flow control in the secondary cooling; SeptoBirCor; Development of Experimental Laboratory of Applied Ergonomics; Air by Corneliu – Weekend inventions; Stand de cercetare destinat măsurării parametrilor de forță și a lungimii arcului de contact pentru laminarea longitudinală simetrică și asimetrică; Application for generating the 3D models of linear hydraulic motors; Experimental plant for resistance to thermal fatigue (autor: Camelia Pinca Bretotean); Metal gland for large diameter electrical cables (autori: Ciortea Dan, Popa Gabriel Nicolae); Integrated heat deflector (autor: Corneliu Birtok Băneasă); The attempt to traction of the insulation of the cable lay-ups from cars (autori: Teodor Vasiu, Adina Budiul Berghian, Corneliu Birtok Băneasă); CFD-assisted analysis and optimization of filtration module from an internal combustion engine; High quality cast iron used in rolling stock braking systems; Stand experimental CP4 – Laboratorul lui Dexter; Experimental didactic stand for the study of road vehicle transmissions; Autonomous Compressor Grinder – ACG; Experimental stand for the study of mandrels with bilateral chuck collets; Bar rolling device; Dynamic device for air transfer ; Dry cylindrical type electrostatic precipitator with parallelepiped housing; Stand semiautomat pentru determinarea defectelor din faza de asamblare a elementului priză centură de siguranță.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

terra_nova a spus: (octombrie 15th, 2020 at 18:07 )

In sfarsit o stire pozitiva ! Dar, din pacate, asa cum se desfasoara lucrurile la noi, cred ca prea putine vor fi avea posibilitatea sa fie dezvoltate si utilizate la scara mare…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.