Au fost acordate premiile Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara

Uniunea Scriitorilor

Uniunea Scriitorilor

Premiile cu care sunt răsplătite cele mai bune lucrări din anul 2019 ale membrilor filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România au fost anunţate vineri. Din cauza actualului context dat de pandemie, ceremonia de înmânare a premiilor va avea loc marţi, 15 decembrie, într-un cadru restrains.

Juriul Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România a fost alcătuit din: Claudiu T. Arieşan, președinte, Graţiela Benga, Tudor Creţu, Cristain Ghinea şi Lucian Ionică.

Premiile pentru anul editorial 2019 sunt următoarele:

Premiul Opera Omnia pentru întreaga activitate literară: Eugen Bunaru

Premiul Cartea anului pentru poezie: Monica Rohan, Freamătul subtil al stingerii”, poezii, Editura Eikon, 2019

Premiul Cartea anului pentru proză (ex aequo): Paul Purea, “Între cruce și bisturiu”, roman, Editura Brumar, 2019; Marcel Sămânță, Un loc cu multă verdeață”, proză, Editura Mirton, 2019

Premiul Cartea anului pentru critic şi istorie literară, eseu (ex aequo): Cristina Chevereşan, “Peregrini în imedia”t, Editura Brumar, 2019; Radu Ciobotea, Penumbra. Eseuri de istoria culturii, Editura Junimea, 2019.

Premiul pentru debut: Livia Ghighilicea, Iarnă-mă, poeme, Editura TracusArte, 2019.

Premii speciale (neremunerate)

Premiul special al Juriului pentru activitatea de realizare a unor ediții critice din patrimoniul culturii naționale: Alexandrul Ruja

Premiul special al Juriului pentru recuperarea memoriei culturale a Banatului: Vasile Petrica  pentru volumul Damaschin Bojincă (1802-1869), enciclopedist uitat”, Editura Davis Press Print, 2019

Premiul special al Juriului pentru pentru întreaga activitate de conservare a memoriei vii a culturii bănățene: Adriana Weimer

Premiul special al Juriului pentru volumul Restituiri culturale bănățene”, Editura David Press Print, 2019, Veronica Balaj

Premiul special al Juriului pentru volumul “Noi, cei de la Loga”, Editura Art Press, 2019, Titus Suciu și Vasile Bogdan

Premiul special al Juriului pentru traduceri: Manolita Dragomir Filimonescu pentru traducerea din limba japoneză a volumului “Shizue Ogawa, Un suflet la joacă”. Cercul, Editura Art Press, 2019).

Premiile remunerate, finanțate de Consiliul Județean Timiș, în cadrul Agendei culturale 2020, vor fi decernate marți, 15 decembrie 2020, de la ora 10.00, la sediul din Piața Sf.Gheorghe nr. 3 (birou Președinte), în cadrul unei ceremonii restrânse, la care vor lua parte Cornel Ungureanu, Președintele Filialei, Claudiu T. Arieșan, Președintele Juriului, și, conform unei programări stricte, laureații. Se vor respecta toate normele sanitare legale în vigoare.

Premiile speciale (neremunerate) vor fi expediate laureaților, prin poștă (priori post), în zilele următoare.

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Copil minune! La doar 14 ani face furori în lumea sporturilor pe patru roți

Foarte tânărul pilot timișorean Andreas Benea, în vârstă de numai 14 ani, a impresionat la prima sa participare în Romanian Endurance Series, reușind să urce pe podium și să obțină inclusiv cel mai bun timp într-una dintre cursele care au avut loc în weekend pe circuitul Transilvania Motor Ring. La numai 14 ani, Andreas Benea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copil minune! La doar 14 ani face furori în lumea sporturilor pe patru roți
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Societatea timișoreană Aquatim este partener în proiectul european SPRINGS, finanțat prin programul Horizon Europe. Compania se numără printre puținii operatori regionali din România implicați direct în consorții europene de cercetare, contribuind activ la dezvoltarea de soluții pentru protejarea resurselor de apă în contextul schimbărilor climatice. Proiectul SPRINGS, cu un buget de aproximativ 6,5 milioane de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim e partener în cadrul unui important proiect de cercetare european, în valoare de 6,5 milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR a depus un proiect prin care va face ca Timișoara să se număre printre puținele orașe din România care garantează copiilor un spațiu de joacă de calitate chiar în ansamblul în care locuiesc, respectând standarde clare de siguranță și calitate. Regulamentul stabilește criterii precise: suprafață minimă, echipamente sigure, zone umbrite și accesibilitate, astfel încât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noile ansambluri rezidenţiale din Timişoara vor avea în mod obligatoriu locuri de joacă pentru copii. Proiect USR Timiş
În această dimineață, în jurul orei 07.00, pe DN6, la kilometrul 461+200 m, în afara localității Jupa, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două ansambluri de vehicule. Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un ansamblu de vehicule (TIR) condus de un bărbat de 39 de ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident înfiorător aproape de Lugoj. Un mort și doi răniți, iar circulația este întreruptă
Conducerea UDMR a decis marți să nu facă parte dintr-un eventual Guvern Veștea. Decizia finală va fi luată totuşi de grupurile parlamentare ale UDMR. Înainte de şedinţa liderilor maghiari, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a întâlnit cu Ilie Bolojan şi Dominic Fritz. UDMR a decis că nu va intra la guvernare, a anunțat Csoma Botond, liderul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul Veştea, şanse minime de învestire. UDMR refuză participarea la guvernare
FLIGHT FESTIVAL revine între 19–21 iunie 2026 cu cea mai amplă ediție de până acum, desfășurată la Muzeul Satului Bănățean, într-un concept care transformă întregul spațiu într-un aeroport imaginar al muzicii, tehnologiei și educației. Ediția a 8 a continuă direcția de edutainment, integrând experiențe interactive, zone tematice internaționale și, pentru prima dată, o scenă dedicată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AMR 3! Flight Fest, aproape de start. Lista finală a celor care vor urca pe scenă
Municipalitatea timișoreană vrea să întocmească expertize tehnice pentru avizarea și autorizarea de către ISU a unitățior de învățământ aflate în administrarea sa. Realizarea documentațiilor va fi realizată în trei loturi. Pentru acest proiect au fost alocate 1,48 milioane de lei, iar licitația a fost lansată pe SEAP. Operațiunile se realizează prin Administrația pentru Sănătate și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea autorizarea ISU pentru unitățile de învățământ din administrare
Zi specială. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara și Editura „Victor Babeş” anunță lansarea volumelor de debut intitulate „Fragmente de timp. Atunci și acolo” și „Fragmente de timp. Aici și acum”, semnate de dr. Ioana Crișan, medic rezident la Clinica de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lansare de carte la UMF: „Fragmente de timp. Atunci și acolo” și „Fragmente de timp. Aici și acum”, de Dr. Ioana Crișan
Universitatea de Vest Timișoara a anunțat deschiderea platformei online de înscriere pentru noul an de studiu. Cu această ocazie, UVT scoate la concurs aproximativ 6.500 de locuri la programele de studii universitare de licență, dintre care 2.725 finanțate de la bugetul de stat, cu 73 în plus față de anul universitar anterior, respectiv aproximativ 4.500...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest din Timișoara a deschis platforma online de admitere pentru noul an universitar
Top