Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători, în straie istorice. Festivalul Medieval al Castelului Huniade e la un pas de deschidere

Finalul săptămânii viitoare va aduce la Timișoara cea de a opta ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade. Evenimentul, care aduce în mijlocul orașului Timișoara magia unei epoci de poveste, Evul Mediu, este organizat de Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș, în perioada 16-18 octombrie.

Programat în parcul din jurul Castelului Huniade din centrul orașului, festivalul aduce cavaleri care își vor încrucișa spadele, meșteri care își vor deschide atelierele, iar menestrelii vor readuce la viață muzica vechilor curți și taverne.

”Regi, regine, case nobiliare, mercenari și călători vor reconstitui atmosfera începutului de secol XV, când alianțele se pecetluiau prin jurăminte, iar onoarea se apăra în turnir. Publicul va descoperi meșteșuguri medievale, demonstrații de luptă și cavalerie, întreceri de tir cu arcul, gastronomie istorică și concerte live. Marele ospăț regal, învestirea cavalerilor Ordinului Dragonului și spectacolul de teatru pirotehnic vor întregi povestea. Trei zile în care istoria coboară din cronici și își reia locul printre oameni, chiar în centrul Timișoarei”, anunță Muzeul Național al Banatului Timișoara.

Iată care este și programul complet al evenimentului.

Vineri, 16 octombrie – Se deschid culoarele timpului

19:00 – Parada participanților prin centrul Timișoarei: regele Sigismund de Luxemburg, regina Barbara de Celje și anturajul lor, casele nobiliare de Celje, Garai, Ostoja, Ozora, Lazarevic. Alaturi de ei, mercenari din Europa Centrală, cavaleri acoperiți de faimă în cele mai strălucite întreceri și cele mai aprige războaie, oșteni din Valahia, diplomați, orășeni, meșteri destoinici ai breslelor, bucătari de curte, fețe bisericești, călători din Orient, jongleri și menestreli ai hanurilor și castelelor.

20:00 – TURNIRUL MENESTRELILOR

Barzii sosiți la Sărbătorile Castelului Huniade încheie parada pe scena festivalului și se întrec într-un turnir al măiestriei și al instrumentelor muzicale.

20:30 – DOPPELSANGER – A LA MI PRESENTE AL VOSTRA SIGNORIE,

Doppelsanger este un grup sosit din vremurile în care mercenari de temut scriau istorie prin iscusință ostășească, viață aventuroasă și dispreț față de moarte, însă prețuire fără margini pentru vitejie și cuvântul dat. Muzica lor, soldățească și brutală, dar totodată romantică și melodioasă, a vrăjit tinerii care urmau să îngroașe rândurile acestori cavaleri ai fortunei.

Sâmbătă, 17 octombrie – Serbările regale

De la ora 11:00, taberele medievale prind viață, iar atelierele de fierărie, monetărie regală, țesut textile de lux, ceramică, obiecte de iluminat, pielărie și tir cu arcul istoric își deschid porțile pentru public.

13:00 – Sapores Temporis – se pornesc lucrările bucătarilor Curții. Cele mai alese bucate se pregătesc pentru masa regelui și a oaspeților săi. Incursiuni în istoria gastronomiei medievale.

13:00 – Începe întrecerea caselor nobiliare.

Partea I. Prezentarea caselor și dueluri în armură, cu spadă și scut

14:00 – Sharp – Călătorie în lumea țesăturilor de in. Producția, uzul și cultura textilelor de lux în Evul Mediu Târziu.

14:30 – Hastiludium – Turnirul Cavalerilor

Partea I: Deschiderea Turnirului și Probele de îndemânare (Culesul inelelor, Tăierea capetelor, Proba Turcului)

15:15 – Întrecerea caselor nobiliare. Partea a II-a. Dueluri în armură, cu spadă lungă și alte arme

16:15 – Peregrinii – Animație muzicală acustică

16:40 – Lux Peregrinor – Triumful Luminii. Cultura obiectelor de iluminat medievale.

17:10 – Truverii – cântece și farse medievale

17:45 – Hastiludium – Turnirul Cavalerilor Partea a II-a. Turnirul cu lancea

18:30 – Se deschide marele ospăț regal – Regele anunță constituirea Ordinului Dragonului și îi învestește pe cei dintâi cavaleri. Se aduc bijuterii ale gastronomiei medievale, răsună muzica și dansul de curte. Se anunță învingătorii turnirului, precum și cea mai vitează casă nobiliară a regatului. Sunt primiți emisarii otomani, alături de un straniu călător, stăpân al șerpilor.

19:30 – TRUVERII – TAVERNA DINTRE LUMI, concert live – (scena de la cetate)

Un spectacol ce reînvie melodicitatea și bucuria muzicii evului mediu, oferind prospețimea și originalitatea ritmurilor tradiționale din vechea Europă

20:30 – PEREGRINII – PAZNICII LEGENDELOR, concert live – (scena de la cetate)

Sortiți să rătăcească veșnic, oaspeți ai tavernelor și ai castelanilor deopotrivă, barzii peregrini născuți din colbul Evului Mediu aduc cu ei muzica celei mai apusene provincii a imperiului Sultanilor, dar și cântecele lumii de la miazănoapte.

21:30 – DEEP6 PROJECT – IELELE ȘI STELELE – teatru pirotehnic.

Un show de lumină și foc născut în vremea în care Legenda si Realitatea erau una şi aceeaşi, pe când oamenii credeau in destin şi pe când dragostea înca avea rădăcini adânci. Un spectacol incendiar și o poveste inspirată din legenda universală a luptei dintre pământesc și supranatural.

Duminică, 18 octombrie

11:00 – Taberele medievale prind din nou viață! Focul se aprinde în fierării, monetăria regală își reia lucrul, iar meșterii dezvăluie tainele țesăturilor de lux, ceramicii, pielăriei și obiectelor de iluminat. Arcașii își pregătesc săgețile, iar porțile trecutului se deschid pentru vizitatori.

12:00 – Teutonii Transilvaniei și Vulturii din Țara Călatei readuc în arenă cavaleria Evului Mediu Târziu, prin demonstrații și jocuri ecvestre.

12:45 – Concurs de tir cu arcul istoric. Precizia, răbdarea și ochiul ager hotărăsc câștigătorul.

13:30 – Peregrinii dau glas vremurilor de odinioară printr-un moment de animație muzicală acustică.

14:00 – Un nou chip al războiului secolului al XV-lea: armele de foc și infanteria schimbă regulile luptei medievale.

15:00 – Sharp ne poartă în lumea țesăturilor de in, descoperind meșteșugul, întrebuințările și rafinamentul textilelor de lux din Evul Mediu Târziu.

15:30 – Salutul grupurilor participante și încheierea Festivalului. Cavalerii își pleacă steagurile, meșterii își strâng uneltele, iar porțile cetății se închid peste încă o poveste.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea

Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek

Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek

Economic vezi arhiva Economic

Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează o nouă ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș, ajunsă la ediția a 33-a. Evenimentul are loc vineri, 30 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT, sub motto-ul „Puterea Excelenței”. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș aduce în prim-plan performanța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.