Jurnal de campanie (7) Parlamentarii de Timiş de care ne despărţim, parlamentarii care continuă

Parlament

Parlament

Mâine, timişenii îşi vor alege o nouă gardă de parlamentari, este vorba de patru senatori şi zece deputaţi. Dintre actualii aleşi, unii vor continua, partidele lor fiind mulţumite de prestaţiile lor din ultimii patru ani, iar alţii vor fi nevoiţi să-şi caute de lucru. Cine sunt aceştia şi o estimare a modului în care se vor împărţi mandatele, în rândurile următoare.

La alegerile din 2016, în Timiş, PSD obţinea cele mai multe mandate: două de senatori şi patru de deputaţi. Este vorba de Eugen Dogariu şi Adrian Diaconu (senatori, respectiv Călin Dobra, Alfred Simonis, Adrian Pau şi Bianca Gavriliţă – deputaţi. La scurt timp după alegeri, Sorin Grindeanu ajungea celebrul premier al Ordonanţei 13, Călin Dobra îi lua locul pe scaunul de preşedinte al CJ Timiş, iar în parlament ajungea Matei Suciu. Dintre aceştia doar Dogariu şi Simonis se mai află pe liste în zona eligibilă. S-a întors însă şi Grindeanu, care a mai fost deputat în legislatura 2012-2016. Adrian Diaconu a prins o sinecură în Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), iar Pau s-a “transferat” la Pro România. Suciu nu se mai află în graţia “noului PSD”, el fiind un bun prieten cu personaje precum Darius Vâlcov sau “Mitralieră”, astfel că a dispărut din prim-plan. În fine, probabil şi Gavriliţă va obţine o sinecură bugetată. Oricum, pentru PSD, ajuns în Timiş, din primul partid pe locul III, loc pe care îl va avea şi la parlamentare, locurile eligibile s-au înjumătăţit. Asta e cazul fericit pentru PSD-işti, să prindă un senator şi doi deputaţi.

PNL câştiga, în 2016, patru mandate: Alina Gorghiu – Senat; Marilen Pirtea, Ben-Oni Ardelean, Pavel Popescu – Camera Deputaţilor. Ultimul candidează la Bucureşti, fiind preşedinte al organizaţiei Sectorului IV din Capitală. Ceilalţi trei, fiind probabil performanţi în opinia liderilor PNL, au obţinut aceleaşi locuri eligibile precum în urmă cu patru ani. De această dată însă PNL va avea mai multe mandate, cel mai probabil ca PSD în2016: doi senatori şi patru deputaţi. Astfel că vom avea cel puţin trei figuri noi în parlament: Ionuţ Gaiţă (Senat), repectiv Cosmin Şandru şi Claudiu Chira – deputaţi.

În 2016, USR obţinea în Timiş un mandat de senator (Nicu Fălcoi) şi unul de deputat (Cătălin Drulă). Dacă cel de-al doilea şi-a păstrat primul loc la Camera Deputaţilor, Fălcoi, în pofida unei prestaţii bune în primul mandat, a fost “retrogradat” pe locul III la Camera Deputaţilor, poziţie în principiu eligibilă, dar nu 100%. Celor doi li se alătură două figuri noi care vor prinde în mod certa Parlamentul: Raoul Trifan – Senat şi Liviu Toda (Camera Deputaţilor). De altfel, USR PLUS a fost şi la locale şi va fi şi la parlamentare al doilea partid din Timiş.

În 2016, PMP obţinea un mandat de deputat pentru fostul preşedinte al organizaţiei judeţene, Cornel Sămărtinean. Acesta a fost demis după alegerile locale, fiind înlocuit cu creştin-naţionalistul Mihail Neamţu. Acesta va ajunge deputat doar dacă partidul va trece pragul de 5%, ori mai toate sondajele de opinie dau PMP-ul sub linie.

Ultimul parlamentar de Timiş din 2016 era Marian Cucşa (ALDE). El l-a părăsit pe Tăriceanu şi a avut scurte aventuri alături de Teodor Meleşcanu (Paridul Forţa Naţională) sau Alexandru Coita (Partidul Republican). S-a făcut de râs la alegerile locale, când a candidat la scaunul de primar al Timişoarei şi a dispărut astfel din peisaj.

Faţă de acum patru ani a apărut Pro România, partid care, potrivit sondajelor, va da un deputat în persoana lui Adrian Pau, cel care obţinea în 2016 un mandat pe lista PSD.

Da, a mai apărut şi o fantomă AUR-ită a lui Vadim Tudor, conectată la Kremlin, dar îmi place să cred că electoratul din Timiş va trece rapid peste acest nume.

Mai trebuie spus că redistribuirile se fac la nivel naţional, de unde există şi posibilitatea unor surprize mari la împărţirea mandatelor

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

tm a spus: (decembrie 5th, 2020 at 16:51 )

Sa intelegem ca in 2016 , din 4 parlamentari de Timis ai PNL , 3 nu aveau nici o legatura cu Timisul ?????
Adica Ben Oni , Popescu si Gorghiu ?
Pai atunci cum sa se faca in Timis vreo investitie majora cu bani de la guvern , cand cei care ar trebui sa ne reprezinta interesele sunt doar turisti in Banat ?

Maine e ziua in care timisorenii vor trebui sa arate ca nu pot fi prostiti inca 4 ani ,

Ziaristului de pielea a VIII-a a spus: (decembrie 5th, 2020 at 18:43 )

Măi, ștolverț! Constat că nu ești decât încă un papagal Cum apare un partid românesc, unul care nu s-a născut în creuzetul vreunui serviciu, pac, e de la Kremlin. Probabil ești încă un ziarist care a dat mâna cu un homo ambasador american. Plătesc bine genocidarii ăștia americani?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul

Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
CSC Dumbrăvița a fost învinsă cu 1-0 astăzi, la Clinceni, în duelul cu Metaloglobus București. Meciul a contat pentru etapa a 13-a din Liga 2. Antrenorul Fabian, nicio victorie în acest sezon, dar cu un orgoliu demn de cauze mai bune, rezistă! Cele două echipe au trecut rapid peste obișnuita perioadă de tatonare, iar ocaziile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce și-a îndeplinit obiectivul, încurcând Poli, Dumbrăvița a revenit la obieciurile din acest sezon, înfrângerile
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.