Stirile din ziua: 19 ianuarie 2021

Cosmin Tabara

Cosmin Tabără se gândește la dezvoltarea infrastructurii sportive a Timișoarei. Proiectele liberale continuă, vor fi și altele noi

Cosmin Tabără se gândește la dezvoltarea infrastructurii sportive a Timișoarei. Proiectele liberale continuă, vor fi și altele noi

Noul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, a anunța, la ieșirea din ședința de plen în care a fost ales, că dorește continuarea proiectelor liberale aflate în derulare, dar și începerea unora noi, alături de colegii de coaliție. ”Nu știu cât de importantă e așteptarea, important e că s-a finalizat acest proces, nu datorită nouă, celor

Cosmin Tabara

Cosmin Tabără, desemnat cel de-al doilea viceprimar al Timișoarei

Marți după-masă, la Sala Capitol, a fost în sfârșit rezolvată dilema celui de-al doilea viceprimar al Timișoarei. Liberalul Cosmin Tabără a fost ales, cu o majoritate covârșitoare, să ocupe poziția vacantă. Primul punct pe ordinea de zi a fost confirmarea mandatului lui Ioan Szatmari, consilierul local PSD, care i-a luat locului lui Sebastian Răducanu, plecat

lucrari centura sud

A fost demarat contractul de realizare a studiului de fezabilitate pentru Centura Timișoara Vest

Prima etapă, premergătoare realizării ultimului tronson din centura de ocolire a Timișoarei, Timișoara Vest, a fost pornită. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat demararea a contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar construcției Centurii Timișoara Vest. Proiectantul care realizează documentația este societatea Search Corporation S.R.L., iar valoarea contractului este de 3.658.195,15

La Timișoara se deschide un nou centru de vaccinare, cu opt fluxuri

În următoarele zile, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) Timiș va aproba deschiderea unui nou centru de vaccinare, în incinta Complexului ISHO, cu un număr de opt noi fluxuri de vaccinare. Noul centru este finalizat și poate primi oamenii la vaccinare. Reprezentanții Primăriei Timișoara, cei ai Prefecturii și cei Direcției de Sănătate

autobuze electrice

Licitația pentru autobuze electrice de la Ministerul Dezvoltării, finalizată teoretic în martie, cel mai târziu în iulie!

Așteptate de aproape doi ani, autobuzele electrice pe care Timișoara le va primi prin intermediul unui program derulat la nivel național, din fonduri europene, prin Ministerul Dezvoltării, vor putea fi în sfârșit cumpărate. Licitația ar urma să fie finalizată în cea de a doua parte a lunii martie, iar 44 din cele 131 de autobuze

Aproape 1.700 de vaccinuri anti-covid administrate în Timiș în ultima zi, inclusiv la rapel

În ultimele 24 de ore, în Timiș, s-au administrat 1.657 de vaccinuri. Astfel, în cadrul etapei I de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr de 780 vaccinuri, din care 231 reprezintă doze de rapel. De asemenea, în cadrul etapei a II-a de vaccinare împotriva COVID-19, în județ s-au administrat 877 de vaccinuri. DSP Timiș

SCM Timisoara baschet

Baschetbaliștii de la SCM Timișoara, gata pentru un nou turneu la Oradea

SCM Timișoara se întoarce la Oradea pentru Turneul 6 al Ligii Naționale de baschet masculin. Bănățenii au parte de două întâlniri grele, cu Dinamo și Craiova. „Suntem din nou negativi la testarea Covid-19, dar asta nu înseamnă că nu avem probleme de lot. Rămânem cu aceleași probleme de efectiv cauzate de accidentări. Ne întoarcem la

Miercuri, câteva mii de timișoreni rămân fără căldură și apă caldă pe ninsoare

În vederea remedierii unei defecțiuni apărute la rețeaua primară, Colterm va întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii la PT 94, miercuri, 20 ianuarie, între orele 9-14. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: Aleea Cristalului, Intrarea Vega, Aleea Icar, Oglinzilor, Bv. Sudului și Uranus. La finalizarea lucrărilor poate apărea fenomenul de

Liviu Caba sala de forta

Alb-violeții de la naționala de handbal se pregătesc alături de echipă pentru reluarea campionatului

Startul noii săptămâni de pregătiri pentru SCM Politehnica Timișoara a coincis cu întregirea lotului bănățean cu jucătorii reveniți de la loturile naționale. Interul Marius Sadoveac se pregătește separat, din cauza unor probleme medicale cu care a venit de la lotul de seniori, iar ceilalți băieți, Cristian Fenici, Călin Dedu, Claudiu Pal, Liviu Caba și Aron

11 pompieri angajați temporar în timpul pandemiei învață cum să dea primul ajutor la descarcerare/Foto

Între 11 ianuarie și 5 februarie, la Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență din cadrul ISU „Banat” al județului Timiș, 11 cadre militare, angajate temporar pe durata stării de risc epidemiologic si biologic, urmează „Cursul de prim ajutor calificat, descarcerare și operațiuni de salvare”. Acest curs este foarte important

drum cu zapada

Vedeţi drumuri judeţene înzăpezite? Anunţaţi-l pe vicepreşedintele CJ Timiş, Cristian Moş

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Moş, afirmă că este tot timpul în contact direct cu firmele care trebuie să asigure deszăpezirea pe drumurile judeţene. Totuşi, el le cere locuitorilor judeţului ca, dacă văd drumuri înzăpezite, să-l anunţe. Cristian Moş afirmă că se lucrează cu firmele contractate pentru deszăpezire de fosta administraţie a judeţului. O evaluare a

Opt focare de coronavirus încă sunt active în Timiș

În judeţul Timiş există tot opt focare de coronavirus aflate în supraveghere epidemiologică, transmite Direcţia de Sănătate Publică. Nu a ami apărut niciun focar nou faţă de ziua precedentă Focarele active din judeţul Timiş sunt: CĂMIN PRIVAT PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE TIMIȘOARA – 87 cazuri confirmate –  Focar în supraveghere CENTRUL DE RECUPERARE ȘI REABILITARE NEUROPSIHIATRICĂ

coronavirus

În Timiş, 189 de persoane infectate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. Din ce localităţi sunt

În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, alte 189 de persoane au fost confirmate cu Covid-19, fiind efectuate 2.468 de teste. Rata de infectare în Timiş a scăzut, până la 4,34, după ce în ziua precedentă a fost 4,44. Persoanele infectate din judeţul Timiş sunt din următoarele localităţi: Timișoara –111; Moşniţa Nouă- 11; Dumbrăvița

Cea mai mare rată de infectare cu covid din județ se menține la Ghiroda

Rata de infectare în Timişoara este azi 5,41, în scădere față de ziua precedentă. La nivelul judeţului rata este azi 4,34, în ușoară scădere față de ieri. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează azi la Ghiroda: 8,69. Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiș, rata de infectare la

Bilanţ coronavirus. 2.745 de persoane infectate şi 98 de decese, în ultimele 24 de ore

De la ultima raportare, la nivel naţional au fost infectate cu Sars-Cov-2 alte 2.745 de persoane, fiind effectuate 23.060 de teste RT-PCR şi  5.432 de teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 1.050 de pacienţi. Până astăzi, 19 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 697.898 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus

autobuze electrice

Sosirea autobuzelor electrice noi la Timișoara a fost întârziată de incompetența funcționarilor de la Ministerul Dezvoltării. Finalul, posibil în februarie

Întârzierea finalizării licitației  prin intermediul căreia Timișoara urma să primească câteva zeci de autobuze electrice a fost întârziată ani de zile pentru că la Ministerul Dezvoltării a existat o echipă incompetentă care s-a ocupat de această operațiune. Fostul secretar de stat, Cătălin Iapă, a admis că cei care s-au ocupat de subiect, în cadrul ministerului

Aeroportul Timisoara

Pandemia a adus prăbușirea traficului de pasageri de pe Aeroportul Timișoara. Bucureștiul și Londra, cele mai solicitate

Chiar și pe vreme de pandemie, Aeroportul Internațional Timișoara a avut anul trecut peste 470.000 de pasageri. Totuși, scăderea este evidentă, mai precis, numărul de persoane care au folosit zborurile de pe AIT a fost mai mic cu 70% față de 2019. În anul 2019 Aeroportul Internațional Timișoara a fost tranzitat de un număr de

Alin Nica si Ludovic Orban

PNL Timiş îşi păstrează neutralitatea în scandalul de la vârful partidului. Alin Nica: „Nu e momentul să cerem demisia preşedintelui”

Preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, afirmă că l-au şocat atacurile violente ale lui Rareş Bogdan la adresa lui Ludovic Orban, însă filiala pe care o conduce nu se poziţionează în nicio tabără din partid. Nica afirmă că nu e momentul schimbării preşedintelui PNL, iar partidul trebuie să se concentreze pe guvernare, nu pe dispute politice.

Top