Stimați domni termoficați și doamne termoficate, dragi proprietari de radiatoare moderne sau calorifere de fontă, pentru că pe vremea lui Ceaușescu am stat prea mult timp în frig, acum niciun conducător de pe lumea asta românească nu ne va mai cere să îndurăm temperaturi scăzute în apartament. La urma urmelor, este vorba de normalitate, nu e ceva ca un cadou venit de la vreo clasă politică.
Dar normalitatea asta nu trebuie să vină din pomană. La un moment dat va trebui ca un abonat al societății de termoficare să plătească căldura la un preț cât mai aproape de prețul de producție, fără ca pierderile de pe rețea să le suporte întreaga populație, cu bani de la guvernele ce-și mai cumpără astfel patru ani de liniște.
În statele mult prea civilizate ale Europei omul chibzuit va sta mai degrabă în răcoare că așa îi zice Angela Merkel și buzunarul, chiar dacă acest compartiment al vestimentației este mult mai burdușit decât cel al românului. Acolo se poate dormi de bunăvoie la 19 grd Celsius, ceea ce aici ar fi mai greu de conceput. Aici avem subvenții, avem pierderi, ne încălzim la 22-23 grade și la un preț rezonabil pentru salariile noastre, dar societatea de termoficare e într-un faliment despre care am vorbit și acum 20 de ani și poate că vom mai vorbi și peste un deceniu. Cu toate acestea, proaspătul primar Dominic Fritz promovează încălzirea centralizată în dauna celei cu centrale de apartament. Argumentul? Ecologic, dar mai e mult-mult până acolo.
Noi măcar în Timișoara nu ne putem plânge de primari populiști veniți sub formă de cozi de topor. N-a venit aici primar un fost prim secretar de partid PCR să dea caloria la tot cartierul pe datorie, ca la birt, pe voturi și încremenire în proiecte mai vechi de cât lumea. Nu, am avut prin vot un Viorel Oancea, un Gheorghe Ciuhandu, un Nicolae Robu, din ăștia de dreapta care știu ce înseamnă o boală sistemică, o acumulare de datorii și de penalizări de pe o guvernare pe alta, un cadou guvernamental pentru deblocarea unor relații pentru gaze, păcură sau cărbune. Și totuși, ani de zile nu s-a întâmplat nimic cu Coltermul local, iar guvernările instalate la București veneau cu cadoul cel mare de început de mandat: plata unor datorii uriașe pentru Timișoara.
Asta e boala lungă, adică sărăcia omului. Mulți timișoreni se încălzeau ba foarte scump într-o prima fază, apoi și-au băgat repartitoare și cazurile erau ba fericite, ba nefericite, în funcție de pierderile rețelelor, apoi salariile în România au crescut simțitor, dar caloria a rămas aproximativ la același preț. Bașca că venea guvernul să plătească datoriile din banul tuturor. Eu cum nu sunt abonat Colterm mă simt ca și cum îmi țin caloriferul în curte la -10 grade. Tot aia e. Plătesc din propriul buzunar și din bugetul național, plătesc și subvenție prin politicile primăriei, de la bugetul local.
Încă nu știu dacă Dominic Fritz când a candidat pentru Primăria Timișoara știa despre Colterm și aspectul său de absorbant de bani și risipitor de energie, în ciuda unui confort pentru angajații de top de acolo. Ori este un erou și timișoreanul trebuie să-I mulțumească că s-a băgat într-o așa mare-mare problemă, ori n-a știut nimic și acum regretă decizia de a-și fi dorit să ajungă primar de mare oraș în România. Căci treaba asta nu e numai la Timișoara, ci mai peste tot. Jumătate dintre români plătim gaz liberalizat ca preț pentru centralele mici de apartament, iar jumătatea cealaltă plătește doar o parte din energia furnizată de Colterm. Pierderile și nu numai sunt plătite de toți prin tot felul de instituții de stat ce adună de la toți să dea pentru unii. Solidaritate, dar numai într-o direcție.
Colterm are datorii de peste 300 milioane de lei, după ce în 2012 Guvernul Ponta i-a plătit grămada de datorii strânse până atunci, vreo 70 de milioane. Anii au trecut ca peste un bețiv ce bea pe caiet, nimic nu s-a întâmplat. Știri de acum doi ani avansează scenario care sunt avansate și acum: granturi internaționale. Aceeași poveste ni se spune din an în an. Salariile au crescut, numărul de angajați este peste 800, ideea de performanță este la ani lumină de ce ar trebui să se întâmple în această societate cu chipul și asemănarea unei Românii neputincioase.
O strategie. Dacă numai atâta ar pune la punct Dominic Fritz în primul mandat al său de primar și tot ar fi ceva senzațional. Nu pentru mine, că eu, ca atâția alții, plătesc gazul la prețul liberalizat, dar dacă aș vedea că Dominic Fritz a scăpat Timișoara de o așa mare problemă, atunci voi trage concluzia că este bun și pentru sarcini la fel de grele la nivel local sau național. România e precum Coltermul. Nu e mare diferență. Mai toți bem pe datorie, toți suntem într-o boală sistemică, luăm credit să plătim 50 litri benzină la suta de kilometri pentru o mașină veche și neperformantă, în loc să luăm credit pentru a schimba mașina.
Colterm este o probă de lucru pentru Dominic Fritz. Dacă peste patru ani suntem tot în același punct de nevoie și neputință, fără vreun proiect demarat prin programe internaționale, firește că în faze intermediare de derulare, atunci simt că cineva a pierdut pariul.
Comentarii prin facebook