Politehnica s-a reunit fără multe noutăţi şi nu va mai merge în Antalya

Astăzi, la arena “Ştiinţa”, alb-violeţii au strâns rândurile pentru continuarea unui sezon solicitant şi au efectuat prima şedinţă de pregătire din noul an. Antrenorul Dan Alexa are sub comandă şi câteva nume noi, lotul urmând să mai sufere modificări în perioada imediat următoare.

„Am început mai repede decât majoritatea echipelor, pentru că şi jucăm mai repede, pe 10 sau 11 februarie avem primul joc oficial, în Cupa României. Încercăm să câştigăm o săptămână, timpul este oricum destul de scurt. Avem gânduri mari, ne dorim foarte mult să ne antrenăm bine, să facem paşi cât mai corecţi în perioada aceasta, una foarte importantă. Sperăm să arătăm o formă bună de la început, pentru că sunt jocuri puţine şi forma fizică şi mentală trebuie să o avem de la început. Am renunţat, aşa cum ştiţi, la anumiţi jucători. Ne dorim să transferăm acum doi jucători care cred că ne pot ajuta. Sunt jucători buni, care mai au oferte în afară de noi şi e normal să-i luăm destul de greu. Vrem să luăm un mijlocaş şi un atacant. Sunt români, am încercat şi pista Serbia-Croaţia, pentru că sunt jucători buni, combativi, şi nu sunt jucători foarte scumpi, problema la jucătorii sârbi sunt actele, pentru că durează mult timp… Suntem în discuţii şi cu un atacant sârb, vom vedea dacă vom putea să-l aducem. Ne trebuie întăriri, ştiţi foarte bine că financiar suntem un club care nu stă foarte bine, dar suntem foarte corecţi, avem banii la zi în momentul acesta. Încercăm să aducem jucători care pot să ne ajute”, a declarat Dan Alexa.

Absenţi motivaţi la primul antrenament din anul 2021 au fost Plazonja, Fişteag şi Deronja. Atacantul croat va reveni de vineri alături de colegii săi. Pe lângă Cristian Bocşan, care a semnat deja, o altă noutate în lot este reprezentată de portarul George Păduraru (25 ani), care s-a despărţit de Ripensia în această iarnă. Altfel, aşa cum se anunţase zilele trecute, la antrenamente participă noi tineri din generaţiile 2003 şi 2004 ale Politehnicii (Moţiu, Gologan, Ehling, Velcan, Gaşpar şi Bîrloveanu, ultimii patru au fost în toamnă împrumutaţi la Fortuna). Situaţia goalkeeperului sloven a fost explicată astfel de tehnicianul Politehnicii: „Zilele următoare încercăm cu Deronja să reziliem, a venit Păduraru de la Ripensia. Pe Deronja încercăm să-l dăm undeva unde să joace, e un portar cu experienţă şi e normal să-şi dorească să joace. Ştiţi foarte bine, cu Borbei şi cu Otto am încercat să păstrăm un junior în poartă, îi va fi foarte greu să apere… vor fi jucători tineri care vor fi daţi împrumut, am mai luat jucători tineri din academie, care mie mi-au plăcut foarte mult, îmi doresc să crească, să poată să şi debuteze la echipa mare. Încercăm să şi creştem jucători, nu doar să transferăm”.

Legat de programul de pregătire, s-a renunţat la intenţia de a efectua un stagiu extern din cazua situaţiei epidemiologice. “Am vrut să plecăm într-un cantonament în Antalya, dar riscam foarte mult, din Turcia intri 14 zile în carantină, nu ştiam ce se putea întâmpla. Am preferat să rămânem pe plan local, la Timişoara. Vom face un cantonament aici, vom sta la hotel 11 zile”, a precizat Dan Alexa.

Primul joc al echipei viola din anul 2021 va fi cu Pobeda Star Bisnov (Liga 4), la Dudeştii Vechi (18 ianuarie), urmat de un amical la Reşiţa, cu CSM (21 ianuarie). Poli va intra la mijlocul lunii în cantonamentul programat pe plan local iar la capătul celor 11 zile ale stagiului se va disputa amicalul de pe teren propriu cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu (26 ianuarie). Politehnica mai caută un adversar de testare pentru data de 3 februarie, în cazul în care acesta va fi găsit e posibil ca amicalul din 30 ianuarie, cu Ripensia, să fie anulat.

Lotul prezent la reunire: Hindrich, Păduraru, Cuzmanovici (portari) – D. Andrei, S. Iosif, Casado, S. Popovici, Sofran, Jurj, D. Codrea, Manea, D. Radu, Vidrăsan, Ivanovici, Bocşan, Pamfile, Ignea, Mera, Scutaru, Munteanu, Axente, Bîrloveanu, Gaşpar, Velcan, Ehling, Coadă, Gologan şi Moţiu (jucători de câmp).

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO

Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați

Poate pentru prima dată după mult timp, Alfred Simonis i-a dat dreptate lui Ruben Lațcău. Liderul CJ Timiș a confirmat că asupra terenurilor și clădirilor societății Colterm există un interes imobiliar ridicat, așa cum viceprimarul Timișoarei spunea într-o postare extrem de virulentă pe internet. Dar, de asemenea, Simonis a mai subliniat că primăria , prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare

Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Fabrica timișoreană a celor de la Aumovio va lucra pentru chinezii de la Cherry. Cele două companii vor realiza în orașul de pe Bega unităţi de control pentru airbaguri (ACU) pentru modelelele pe care chinezii vor să le producă în Europa, ceremonia de colaborare dintre cele două părți având loc la Salonul Auto de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va produce componente auto electronice pentru chinezii de la Cherry

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Victorie „scurtă”, dar puncte importante. Politehnica și-a îndeplinit obiectivul și a învins în „Zăvoi” o echipă cu rezultate slabe acasă, Rm. Vâlcea. S-a terminat 1-0 pentru violeți, Vasluian centrând perfect la singurul gol al partidei, marcat de un jucător „under”, Luca-Burlacu. Au fost două reprize diametral opuse pe „Municipalul” din Vâlcea. În prima repriză, ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stil economicos, dar eficient de această dată! Poli a obținut o victorie importantă în deplasare
Nicio surpriză la Pădurea Verde, acolo unde CSC Dumbrăvița a înregistrat a șasea înfrângere consecutivă. Astăzi a fost 0-2 în fața unei echipe cu pretenții, FC Bihor Oradea, dar care este încă departe de obiectiv. La echipa gazdă nici jucătorii nu pot, dar și antrenorul care ține cu dinții de scaun este depășit total de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița și-a păstrat „cu brio” lanterna roșie. Echipa de la Pădurea Verde și antrenorul Fabian, repetenți
Vechea pasarelă care lega Parcul Copiilor și strada Pestalozzi a fost demolată, pentru a face loc unei noi pasarele, care va avea zone diferite pentru pietoni și bicicliști. Cu o structură arhitectonică destul de complicată, noua pasarelă va avea puncte de belvedere, zone cu verdeață și scări de acces… interesante. Municipalitatea a decis să păstreze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vechea pasarelă peste Bega de la Parcul Copiilor a fost demolată/FOTO
Poate pentru prima dată după mult timp, Alfred Simonis i-a dat dreptate lui Ruben Lațcău. Liderul CJ Timiș a confirmat că asupra terenurilor și clădirilor societății Colterm există un interes imobiliar ridicat, așa cum viceprimarul Timișoarei spunea într-o postare extrem de virulentă pe internet. Dar, de asemenea, Simonis a mai subliniat că primăria , prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e de acord cu Lațcău, sunt interese imobiliare pentru Colterm. Primăria Timișoara, acuzată că îi ajută, prin acțiunile sale, pe cei interesați
Încă un meci mare făcut de rugbiștii de la SCM USV. Timișoara a întâlnit acasă Baia Mare, în duelul ultimelor campioane și a reușit o nouă victorie. Echipa lui Mugur Preda și-a învins marea adversară în acest sezon și în campionat, și în Supercupă, și acum și în Cupă. A fost un duel al marilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara bate Baia Mare și în Cupa României în duelul ultimelor campioane. Bănățenii vor juca acasă în semifinalele competiției
Șantierul sectorului lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva stă bine nu numai la capitolul structuri realizate, dar lucrurile merg bine și la cele două tuneluri. Se lucrează în continuare în regim permanent la structura de rezistență a ambelor galerii ale tunelului 2, de altfel și cel mai lung dintre cele două tuneluri de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se forează galeriile de legătură între cele două direcții ale tunelului principal de pe Margina – Holdea/FOTO
Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan și inițiatoarea Balului Vienez Timișoara, a primit Ordinul de Merit de Aur (Goldenes Verdienstzeichen der Republik Österreich), o înaltă distincție conferită de Președintele Federal al Republicii Austria, Alexander Van der Bellen. Recunoașterea oficială i-a fost înmânată la Timișoara de către Excelența Sa Ulla Krauss-Nussbaumer, Ambasadoarea Austriei în România, în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioana Hațegan, președinta Fundației Hațegan, a fost decorată de Președintele Austriei cu Ordinul de Merit de Aur
Parcul Castelului Huniade găzduiește trei zile de istorie vie, cu parade medievale, turniruri cavalerești, demonstrații de luptă, ateliere de meșteșuguri și activități pentru întreaga familie. Programul include concerte susținute de Truverii și Peregrinii, precum și un spectacol pirotehnic. Gastronomia medievală va avea și ea un loc special în festival. Participanții se pot bucura de preparate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recomandarea de weekend Visit Timiș: tradiții culinare și istorie medievală. Nu e niciunde ca în Banat
Weekendurile de toamnă au un alt farmec la Iulius Town Timișoara, unde evenimentele aduc câte ceva pentru fiecare membru al familiei. În acest final de săptămână, celebrăm Ziua Armatei României alături de cadrele militare, care au pregătit mai multe activități interactive: coborâri în rapel, demonstrații de alpinism, prezentări dedicate medicinei militare și multe alte surprize....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Weekend pentru toată familia la Iulius Town: Ziua Armatei, teatru interactiv pentru copii, expoziție de dragoni gigant și alte surprize
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.