În perioada 6-8 ianuarie a.c. sunt programate spălări ale rețelelor de distribuție în mai multe localități timișene. Presiunea apei reci va fi scăzută.
Presiunea apei va fi scăzută în aceste localități, în perioadele menționate, după cum urmează: Pădureni, miercuri, 6 ianuarie, 9-15; Livezile și Dolaț, joi, 7 ianuarie, 9-15; Ciacova, vineri, 8 ianuarie, 9-15; Boldur, Chevereșu Mare, Dragșina, Ohaba-Forgaci, Vucova, zilnic, în perioada 6-8 ianuarie, orele 9-13.
Spălarea conductelor face parte din programul de mentenanță preventivă a rețelelor și urmărește asigurarea calității adecvate a apei distribuite consumatorilor.
La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. De asemenea, consumatorii sunt rugați să își asigure o rezervă de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată.
Comentarii prin facebook