Pe pagina de internet a Primăriei Dumbrăvița a fost publicat în urmă cu câteva zile un proiect de hotărâre referitor la Planul Urbanistic Zonal pentru viitorul magazin Ikea, care se va ridica în comuna periurbană a Timișoarei. Printre modificările propuse la PUZ-ul inițial se numără și mutarea unui sens giratoriu. Lucrările ar urma să înceapă în următoarele luni.
Conform documentației aferente proiectului de hotărâre, clădirea va avea subsol, parter și un etaj, parcări, alei auto și pietonale, spații verzi. Ceea ce este important d menționat este că noua locație va avea pompe geotermale și panouri fotovoltaice, deci, cel mai probabil va fi o clădire ”verde”. De asemenea, în cadrul documentației se solicită și acordul pentru demararea organizării de șantier, semn că lucrările vor începe în perioada următoare. Noua unitate se va deschide pe un teren de 85.000 de metri pătrați, achiziționat în urmă cu mai mulți ani.
Comentarii prin facebook