Primarul Fritz anunță realitatea: sala Polivalentă și nou stadion de la Timișoara, finalizate, cu mult noroc, în 2024

sala polivalenta

sala polivalenta

Nu se poate vorbi despre sală polivalentă sau stadion nou la Timișoara, cel puțin până în 2024, și aceasta cu mult noroc, a spus primarul Dominic Fritz, după ce a vizitat Bucureștiul la finalul săptămânii trecute. Mai mult, el spune că a discutat deja cu Alin Nica, șeful CJ Timiș, instituția care are în administrare Stadionul Dan Păltinișanu și se ocupă d eproiectul noului stadion, despre o eventuală reducere a devizului de lucrări, care e enorm de mare în acest moment.

Deocamdată va trebui să ne mulțumim cu stadionul de jucărie din spatele Bazei 2, care are cele mai realiste șanse să fie un stadion nou în Timișoara. Despre sală polivalentă sau stadion nou pe locația actualului Dan Păltinișanu ne gândim peste câțiva ani, spune primarul Timișoarei, Dominic Fritz, după o vizită la București pe la diferite ministere.

Nicio finanțare nu este sigură acum, iar oficialii timișoreni vor trebui să se lupte ca orașul și județul să nu fie din nou ”sărite” atunci când vine vorba despre asemenea investiții.

Am discutat cu ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, pentru că el este CNI și m-a asigurat că se continuă proiectarea. Continuăm licitația și la sala polivalentă. Deja în derulare este această bază sportivă lângă zona Heaven. Chiar dacă finalizăm proiectarea anul acesta, aceasta nu înseamnă că la anulvom primi finanțare de aproape 100 de milioane de euro pentru acest stadion. Trebuie să luptăm în continuare, dar și acum, în timpul proiectării, trebuie să vedem ce este viabil, de fapt, și dacă nu o variantă la un preț un pic mai scăzut nu ar fi mai realistă. Mai ales că noi va trebui să și susținem aceste obiecte, aceste imobile, iar o sală polivalentă și un asemenea stadion au costuri uriașe de mentenanță și trebuie să ne gândim și la aceasta. Bineînțeles, va trebui să găsim un partener care va gestiona stadionul și sala polivalentă pentru un profit. Pentru că noi, ca și oraș, și nici consiliul județean nu o să avem bani să susținem investiții atât de mari pe termen lung”, a declarat Dominic Fritz, la o emisiune la Radio Timișoara.

Ambele proiecte sunt departe de realitate, la stadiul de hârtii, cel mult, la stadion, respectiv la cel de licitație contestată, la sala polivalentă. Dacă vor curge lapte și miere ”bugetare”, iar finanțările vor veni, atunci putem discuta, cu mult noroc, despre o eventuală finalizare a lucrărilor ăn 2024. până atunci, spune Fritz, mai avem prima dată de discutat de modificarea proiectului stadionului, pentru că acum costă o sută de milioane de euro, ceea ce este foarte mult.

La stadion s-a finalizat licitația și acum suntem în faza de proiectare, iar la sala polivalentă este o licitație contestată, dar avansăm. Important este să punem presiune pe guvern să se finanțeze aceste obiective, pentru că nu o să putem să le plătim din bugetul local. Eu am un semn de întrebare la stadion, care a fost proiectat la costuri foarte – foarte mari, o să trebuiască să avem discuții aici, și sunt în legătură și cu domnul președinte Alin Nica, dar și la CNI al București, să ne asigurăm că obiectivul acesta nu rămâne doar un vis ci să ne asigurăm că este și finanțat de guvern. Dacă merge înainte și este și finanțat, cu mult noroc în 2024 putem să deschidem noul stadion și noua sală polivalentă. Fiind investiții atât de mari nu o să meargă atât de repede, mai ales că va trebui să investim și să rearanjăm toată zona”, a mai spus Fritz, la Radio Timișoara.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Supapa a spus: (februarie 9th, 2021 at 13:25 )

Corect ! Sa nu facem nimic pentru ca cine nu munceste nu greseste iar Fritz vrea un mandat (sper cat mai scurt) fara greseli.

Bai nene tu chiar nu vrei absolut nimic in astia 4 ani? Investitii nu, curatenie nu, responsabilitaite nu…aaa stai ca vrei ceva -> vreo 30 de consilieri sa-ti faca treaba.

Paul a spus: (februarie 10th, 2021 at 08:52 )

Zic si eu stadionul din Ciarda sa fie eliminat total ca e total inutil, dar obiectivele ,,Construire Stadion de fotbal cu capacitate de 32.000 de locuri” si ,,Sala Polivalenta de 16.000 de locuri” sunt pe lista de sinteza asumata de CNI din 2016, ii poti scoate ochii bozgorului de la dezvoltare cu fiecare ocazie. Pai uite ma fu** you off atunci ca ma simt tradat ca Timisul sa fie primul contribuitor dupa Bucuresti si sa nu obtina nimic, nici banii mei din taxe si impozite pe firma nu ai mai pupati si o sa ai indemn pe toti cunoscutii si subcontractorii blocam tot pana dati Timisului ceea ce merita.

Paul a spus: (februarie 10th, 2021 at 09:47 )

Degringolada fără final a construirii noului stadion și a sălii polivalente ia sfârșit! După ce conducerea locală USR-PNL și-a asumat demolarea actualului stadion în vară și începerea construirii acestor noi obiective în toamnă, asigurându-ne de sprijinul CNI, primarul Dominic Fritz într-un acces de sinceritate a recunoscut aseară că aceste deziderate sunt departe de îndeplinire, nefiind sprijinite financiar de Guvern!

Având în vedere faptul că epopeea asumării construirii acestor două obiective a mers de-a lungul anilor de la parlamentari până la prim-miniștri și președintele Klaus Iohannis, fără concretizare, și totodată e motivul pentru care am fost înșelați să votăm cele două partide la alegerile din toamnă, sunt determinat să inițiez o petiție publică în vederea demiterii mincinoșilor Dominic Fritz și Alin Nica fiindcă nu își respectă angajamentele privind cele două obiective.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează la realizarea unui proiect de hotărâre care să reglementeze eventuala amendare a autobuzelor aparținând celor de la STPT, care circulă în sistem de transport metropolitan. Decizia vine după ce Poliția Locală a amendat mai multe autobuze ale noii societăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna trecută, timişoreanca Adina Szitar a fost numită inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). Szitar a fost propusă pentru aceată funcţie de USR, înlocuind o PSD-istă. În urma acestei schimbări este o certitudine şi plecarea lui Ioan Cornel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins cu 4-0 (1-0) pe terenul multiplei campioane U Olimpia Cluj. A fost un succes al ambiției și al dăruirii, în condițiile în care echipa este încă lipsită de aportul câtorva jucătoare de bază. Elevele lui Oli Ștefan s-au apărat grupat,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Nou capitol la UPT: de la zborul lui Traian Vuia la dronele viitorului. Se lansează un nou program de studii în Drone și informatică aplicată în domeniul aeronauticii

O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu o profundă semnificație pentru istoria aviației românești, Universitatea Politehnica Timișoara anunță lansarea unui nou program de studii, în premieră națională, care privește direct spre viitor: „Drone Engineering and Aeronautical Informatics”. Momentul marchează, simbolic, 125 de ani de la zborul istoric...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nou capitol la UPT: de la zborul lui Traian Vuia la dronele viitorului. Se lansează un nou program de studii în Drone și informatică aplicată în domeniul aeronauticii

Economic vezi arhiva Economic

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN 59B, între km 60+000 și km 75+488 dintre Livezile și Deta, o porțiune de 15 kilometri, se va lucra la consolidarea drumului. Contractul, în valoare de 29.969.381,39 lei fără TVA, a fost atribuit, în urma unei licitații publice, antreprenorului PORR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu o profundă semnificație pentru istoria aviației românești, Universitatea Politehnica Timișoara anunță lansarea unui nou program de studii, în premieră națională, care privește direct spre viitor: „Drone Engineering and Aeronautical Informatics”. Momentul marchează, simbolic, 125 de ani de la zborul istoric...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nou capitol la UPT: de la zborul lui Traian Vuia la dronele viitorului. Se lansează un nou program de studii în Drone și informatică aplicată în domeniul aeronauticii
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează la realizarea unui proiect de hotărâre care să reglementeze eventuala amendare a autobuzelor aparținând celor de la STPT, care circulă în sistem de transport metropolitan. Decizia vine după ce Poliția Locală a amendat mai multe autobuze ale noii societăți de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem de ticketing în mijloacele de transport în comun din oraș. Licitația, în valoare de 41 de milioane de lei, inclusiv TVA, a fost lansată încă din vara anului trecut, dar dosarul de licitație a fost contestat, participanții ridicând mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil spațiu al dialogului cultural francofon, reunind studenți, cadre didactice și elevi în jurul unei limbi care unește comunități de pe toate continentele. Evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei a adus împreună pasiunea pentru limba franceză, curiozitatea intelectuală și bucuria descoperirii....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe numeroase porțiuni de șosea, unde tot felul de nesimțiți aruncă diferite deșeuri. Salubrizarea face parte din activitatea curentă de întreținere și se realizează de două ori pe săptămână, lunea și vinerea. DRDP Timișoara a prezentat o serie de imagini cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO
În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna trecută, timişoreanca Adina Szitar a fost numită inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). Szitar a fost propusă pentru aceată funcţie de USR, înlocuind o PSD-istă. În urma acestei schimbări este o certitudine şi plecarea lui Ioan Cornel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş
Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de două decenii. Există o diferență fundamentală între o criză și un infarct: criza vine din exterior și poate fi invocată ca scuză; infarctul vine din interior, după ani de semnale ignorate și autoamăgire. Diagnosticul: o anemie fiscală cronică Semnalele au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct
Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se mută între standuri de carte, lansări și întâlniri memorabile. Între 19 și 22 martie, la Centrul Regional de Afaceri (CRAFT), cititorii vor avea de ales între aproximativ 60 de lansări și evenimente, dar și ocazia de a-i vedea pe unii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.