Zonele Deta și Făget sunt în pericol să rămână cu deșeurile menajere neridicate

deseuri

deseuri

Zonele Deta și Făget sunt în pericol să rămână fără deșeurile menajere ridicate, aceasta după ce societatea de salubritate care se ocupa de această zonă a anunțat că renunță la contractele existente. Cei de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș caută acum soluții pentru rezolvarea problemei.

Afectate ar urma să fie 16 localități din zona Deta, respectiv 12 din zona Făget. Este vorba de aceiași societate care a reziliat și pe zona Jimbolia, iar acum ar dori să renunțe și la cele două menționate, spunând că nu ar fi rentabile. Conform legii, operatorul de salubritate este obligat să acopere trei luni în care să presteze în continuare serviciul, perioadă în care să fie găsit un alt operator. Din păcate, în ciuda eforturilor, se pare că acest operator nou nu a fost găsit, nimeni nu este interesat de contract. Riscul este ca deșeurile menajere de la populație și de la firme să nu mai fie ridicate, iar dacă ne gândim că vine primăvara, problemele ce pot apărea sunt destul de clare.

Riscul ca procesul de colectare al gunoiului este unul evident, din păcate, Romeo Ursu, șeful ADID, crede că se va ajunge în situația în care firma respectivă nu va acoperi nici cele trei luni. ”Scăparea” ar fi declararea situației de urgență pentru zonele respective.

”Există posibilitatea să se oprească operațiunea de colectare chiar și înainte de data de 3 martie. Această firmă a dat dovadă de neseriozitate și înainte, deci ar putea apărea o perioadă în care nu o sa fie colectate deșeurile. Noi am încercat să găsim o altă firmă care să preia de urgență pe același tarif, dar nu am găsit. Astfel, se poate declara stare de urgență, iar primăriile vor putea, pe o perioadă determinată, să semneze contracte proprii de salubrizare. În ceea ce ne privește, noi sper ca până cel târziu luna viitoare să avem întocmită documentația și să o avizăm la primării, pentru a organizat o alta licitație pentru stabilirea unui operator.”, ne-a declarat Romeo Ursu, șeful ADID Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil

Câteva personaje dezorientate s-au rătăcit, în această după-amiază la “marele protest” organizat în faţa Primăriei Timişoara de PUSL, partidul lui Dan Voiculescu şi Maria Grapini. Protestul împotriva primarului Dominic Fritz fost anunţat cu mare tam-tam de vreo zece zile, organizatorii bazându-se pe prezenţa a mii de oameni. „Timișoara merită respect!” a fost sloganul prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara a arătat respect. “Marele protest” al Partidului Antena 3 împotriva primarului Dominic Fritz… un fâs penibil
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul unește generații! Iar cele mai frumoase amintiri se scriu la firul ierbii, mai ales la Cerneteaz/FOTO

Fotbalul la sat este un fenomen social profund, un liant comunitar și o oază de pasiune unde se îmbină tactica simplă, ambiția pură și terenurile neconvenționale. Acesta păstrează intact farmecul sportului-rege, concentrându-se mai puțin pe tactici sofisticate și mai mult pe dăruire, fair-play și socializare. Iar la Cerneteaz, doamna fotbalului timișean, Lenuța Tiuch, ține la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul unește generații! Iar cele mai frumoase amintiri se scriu la firul ierbii, mai ales la Cerneteaz/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Două treimi din lucrările efectuate pe DN59B au fost realizate/Foto

Evoluția lucrărilor de reparații desfășurate pe una dintre cele mai ample investiţii din domeniul infrastructurii rutiere din zona de vest a României, pe DN59B între Deta și Cruceni avansează. În prezent, două treimi din lucrări au fost finalizate pe ambele tronsoane. Pe tronsonul Livezile – Deta, de la kilometrul 60 la kilometrul 75, echipele PORR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două treimi din lucrările efectuate pe DN59B au fost realizate/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul la sat este un fenomen social profund, un liant comunitar și o oază de pasiune unde se îmbină tactica simplă, ambiția pură și terenurile neconvenționale. Acesta păstrează intact farmecul sportului-rege, concentrându-se mai puțin pe tactici sofisticate și mai mult pe dăruire, fair-play și socializare. Iar la Cerneteaz, doamna fotbalului timișean, Lenuța Tiuch, ține la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul unește generații! Iar cele mai frumoase amintiri se scriu la firul ierbii, mai ales la Cerneteaz/FOTO
Nu cred că adevărul este cea mai mare nevoie a omului. Cred că apartenența este. Afirmația pare cinică. Poate chiar periculoasă. Ne place să credem că oamenii iau decizii după ce cântăresc argumente, verifică fapte și aleg ceea ce este adevărat. Așa ne descriem. Așa ne-am dori să fim. Dar istoria spune altceva. De mii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nu minciuna ne cucerește. Singurătatea ne predă. Conflictul ascuns dintre adevăr și nevoia de a aparține
Dacă îți dorești să petreci o zi de vară în mijlocul naturii, printre livezi, legume proaspăt culese și preparate gătite cu grijă, producătorul local Dintre Dealuri te invită sâmbătă, 11 iulie, la Brunch-ul verii în grădină, un eveniment care promite să aducă împreună gusturile autentice ale Banatului, oameni pasionați de agricultura locală și experiențe culinare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Brunch-ul verii în grădină: producătorul local Dintre Dealuri te invită la o zi cu gust de Banat, roșii colorate și gem de caise la ceaun
Municipalitatea timișoreană a anunțat că vor demara lucrările de regenerare urbană în Piața Corneliu Micloși, parte a proiectului mai amplu realizat în cartierul Fabric. Pe durata lucrărilor, piațeta va fi restricționată. Lucrările din proiect vizează extinderea spațiului verde existent și scuarul va fi transforma scuarul într-un mic parc pentru comunitatea din cartier. La final, piațeta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe transformarea Pieței Alexandru Micloși, în cadrul proiectului de regenerare urbană a cartierului Fabric
O selecție a colecțiilor vestimentare realizate de absolvenții generației 2026 ai Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, programul de studiu Modă-Design Vestimentar, vor fi prezentate în cadrul Galei Absolvenților MDVTM 2026. Aceasta va avea loc în data de 9 iulie, ora 20.00, la Iullius Gardens, Iullius Town Timișoara, și se adresează specialiștilor precum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Lucrările de asfaltare a șoselei dintre Beregsău Mare și Timișoara vor continua și săptămâna viitoare, tot pe timpul nopții. Inițial, DRDP Timișoara anunțate că vor fi restricții de circulație până vineri, 3 iulie. Se pare că previziunile inițiale nu s-au potrivit cu situația din teren, așa că acum DRDP Timișoara anunță că lucrările continuă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe drumul dintre Săcălaz și Timișoara se va lucra la asfaltare și săptămâna viitoare
A fost ceva agitație în această amiază la arena Electrica, casa de ocazie a Politehnicii, păentru că echipa alb-violetă a întâlnit noua colegă de eșalon, CSC Dumbrăvița, într-un moment în care ambele echipe se află în căutări și… omogenizări! Poli a început cu o variantă combinată, jucători ce au evoluat sezonul trecut, dar și nou-transferați,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica a învins în primul amical CSC Dumbrăvița
Prima jumătate de ani a adus coletarea a aproape 19 tone de deșeuri textile în Timișoara, prin rețeaua de containere speciale amplasate de primărie, în parteneriat cu CVS Recycling SRL. De asemenea, până în 5 august, ADID Timiș, împreună cu Retim, efectuează o campanie de colectare mobilă a deșeurilor textile, oferind timișorenilor o modalitate simplă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii au predat la containerele speciale 19 tone de deșeuri textile
Top