Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, precizează că pentru anul şcolar 2020 – 2021 sunt suspendate tezele (lucrările scrise semestriale). „În consecinţă, la finalul semestrului al doilea, mediile pentru toate disciplinele se obţin prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat întreg”, a scris ministrul, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook. Potrivit ministrului Educaţiei,…
Deputatul Marilen Pirtea prezintă opinia firmelor cu datorii la buget: Recuperarea acestei imense sume datorate statului acum poate fi o strategie greșită
Reprezentantul PNL Timiș în Camera Deputaților, Marilen Pirtea, se plasează de partea firmelor care au adunat, din cauza pandemiei, restanțe la bugetul de stat. Politicianul susține că dorința ANAF de recuperare a datoriilor care sunt legitime, dar în actualele condiții, ar fi o strategie greșită. „În aceste zile, titlurile de presă fac trimitere la faptul…
S-au găsit bani norvegieni pentru TM 2023. Două milioane de euro, disponibili pentru cei care au programe finanțabile
Entitățile publice și private, inclusiv ONG, pot accesa două milioane de euro, bani pentru scrierea și realizarea de proiecte pe domeniul de activitate a proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Este vorba despre finanțări din fonduri norvegiene, o inițiativă blocată de pandemie anul trecut. A fost redeschisă linia de finanțare pe fonduri norvegiene pentru Capitală…
Mediul de afaceri din Timișoara cere transparență totală la CJSU. Modul în care se votează carantina trebuie să fie public
Reprezentanții sălilor de sport din Timișoara, care au reușit deja să învingă autoritățile și să obțină reluarea activității, au o inițiativă care ar putea aduce multă lumină în procesul de carantinare a orașului și de transparentizare a deciziilor Comisiei Județene pentru Situații de Urgență. De această dată alături de restul mediului de afaceri, se cere…
Timișul primește încă două noduri de urcare pe autostrada A1
Un proiect vechi de ani de zile este acum aproape de realizare. Timișul va avea două noi noduri de urcare pe autostrada A1, acestea se vor realiza la Recaș și la Bethausen. Miercuri,17 martie, CNAIR a semnat contractul pentru elaborare ”Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție privind realizarea a 6 noduri rutiere pe…
Percheziții în miez de noapte în Timișoara și Moșnița Nouă/UPDATE
Polițiștii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Timișoara au descins azi-noapte în Timișoara și Moșnița Nouă. Ancheta DIICOT îl vizează pe interlopul Paul Ștefan și pe cei care l-au ajutat să-și facă o colaborare cu autoritățile pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă în dosarele în care a fost trimis în judecată…
Aquapark în Timiş, misiune imposibilă? Dispută între Buziaş şi Sânnicolau Mare
În 2017, Nicolae Robu promitea ridicarea în Timişoara a celui mai tare aquapark din Estul Europei. Acesta urma să fie finalizat în anul 2020, adică taman de alegeri. Doar amplasament îi mai trebuia, fiindcă restul decurgea de la sine. Era o perioadă în care, deja, aproape în toate oraşele din vestul ţării erau astfel de…
Cum putem preveni risipa alimentară
1,3 miliarde de tone de mâncare sunt irosite în fiecare an, în toată lumea. În România se aruncă în fiecare an atâtea alimente cât să umple 127.500 tiruri înșirate din țară și până în Germania. O treime din mâncarea care se aruncă nu este stricată, ci sunt alimente bune, în termen de valabilitate! Cum ajung…
Locuitorii unei străzi din Timişoara rămân azi fără apă. Se cuplează o conductă în Calea Torontalului – Zona Metro II
Joi, 18 martie, între orele 10-14, se va efectua lucrarea de conectare a conductei de apă nou executate în Calea Torontalului – Zona Metro II la conducta existentă de pe str. Maria Dogaru. Lucrarea se execută din fonduri private. Pe durata intervenției vor rămâne fără apă potabilă consumatorii de pe str. Maria Dogaru. La reluarea…
Aquatim face lucrări de mentenanță în Moșnița Nouă
Joi, 18 martie, între orele 9-14, se întrerupe alimentarea cu apă în localitatea Moșnița Nouă, pe străzile Diana, Iris, Florentina, Rodica, Elena, Cenușereasa, Adelina, Camelia, Valetta și Casa Otinel, pentru lucrări de mentenanță pe conducta de transport. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece…
- 1
- 2