Alina Gorghiu anunță respingerea definitivă a proiectului de transfer al Aeroportului Timișoara la autoritățile locale

Proiectul de lege prin care se dorea transferul Aeroportului Internațional Timișoara în proprietatea administrației locale timișene și timișorene va fi respins, a spus senatorul PNL de Timiș, Alina Gorghiu. Aceasta pentru că, mai spune aceasta, nu e constituțional și că nu s-ar putea face decât prin hotărâre de guvern și nu printr-o lege.

Subiectul transferului acestui aeroport există încă de anul trecut, atunci când un proiect de lege a fost depus la Parlamentul României de către deputatul PSD de Timiș, Alfred Simonis. Inițial acesta fost votat, inclusiv de aleșii liberali de Timiș, dar Guvernul Orban a atacat la Curtea Constituțională documentul, pe motiv că nu ar fi constituțional . Ulterior, proiectul nu a mai fost susținut de liberali.

Luni, Alina Gorghiu ne-a anunțat din nou că, cel puțin deocamdată, acesta nu va fi al bănățenilor și rămâne ”la stat”. Dar, ea îl va întreba pe ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, reprezentatul USR Timiș, dacă are în vedere un asemenea transfer, pentru a ști ce strategie să adopte pe acest subiect. Respingerea acestei legi nu e din cauza liberalilor, ci din cauza Curții Constituționale, subliniază senatorul.

În Senat, ca și cameră decizională, va fi respins  în curând un proiect de lege scris foarte prost de la PSD, prin care se dorea transferul Aeroportului Internațional Timișoara către autoritățile locale timișene. Acest proiect va fi respins, repet, pentru că este o decizie a Curții Constituționale, care arată că acest proiect este neconstituțional în întregime, nu pentru că nu se poate realiza transferul, ci pentru că el trebuie realizat prin hotărâre de guvern și nu prin lege. Asta este constituția și, ca atare, o vom respecta. Însă, ținând cont de acest proiect de lege respins, am adresat o interpelare ministrului Drulă, în care l-am întrebat dacă are în vedere, dacă există pe rolul ministerului un astfel de proiect sau intenția de a face acest transfer, astfel încât să ne putem organiza strategia cu privire la acest transfer într-un viitor apropiat”, spune Gorghiu.

Aeroportul din Timișoara a rămas singurul din România, la nivel regional, care aparține statului și nu autorităților locale. În septembrie 2020, Alfred Simonis acuza influența liberalilor Marce Vela (Caraș-Severin) și Gheorghe Falcă (Arad) de ”manevre” și că sunt ”inițiatorii eșuatei tentative de a pune mâna pe Aeroportul Timișoara și a-l trece sub influența lor”. Vă reamintim că în urmă cu mai mult un an a exista un imens scandal, după ce s-a încercat ”unirea” aeroportului timișorean cu cel falit din Arad și mutarea conducerii noii structuri în județul vecin.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

kmmn a spus: (martie 2nd, 2021 at 11:08 )

Deci in constitutia Romaniei o hotarare de guvern bate o lege. Interesant.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara

În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul sfert de oră a făcut diferența! SCM Poli a învins vicecampioana HC Buzău

Victorie de pus în ramă pentru handbaliștii bănățeni, vineri seara în Sala Constantin Jude. Jucătorii alb-violeți au avut un meci greu cu HC Buzău, dar s-au desprins în ultimul sfert de oră câștigând în cele din urmă la pas, 32-26. Două echipe bune din sezonul trecut au arătat o poftă de joc și un meci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul sfert de oră a făcut diferența! SCM Poli a învins vicecampioana HC Buzău
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun în zona centrală

Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Lucrările de reabilitare a lotului de cale ferată care traversează Timișoara, de la Gara Mică până în Ronaț, au ajuns la un stadiu fizic de 27,47%. Acest lot include și investiția în cele două gări principale ale orașului, Gara de Est și Gara de Nord, estacada care trece prin centru, dar și lucrările importante din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea căii ferate care traversează Timișoara a ajuns la aproape o treime din total/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, afirmă că între AUR Timiş şi clanul Cârpaci există o relaţie de iubire. În acest sens, el menţionează o recent intervenţie a senatorului AUR Ciprian Titi Stoica, care a declarat că Primăria Timişoara trebuia să negocieze cu clanul Cârpaci, atunci când s-a pus problema deblocării străzii Cezar. Senatorul Sorin Şipoş...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş atrage atenţia asupra unei relaţii de dragoste la Timişoara între AUR şi clanul Cârpaci
În aceste zile, la Timișoara se află peste 30 de lideri ai unor companii franceze din domeniul dezvoltării urbane, imobiliare, construcțiilor. Alături de ei se află reprezentanți ai Institutului Palladio din Paris și ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), delegația se află la Timișoara pentru o vizită de studiu dedicată viitorului marilor centre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit ghid pentru francezi la Timișoara
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, duminică, 13 septembrie 2026, în intervalul orar 5 –20, evenimentul sportiv Reborn Run 2026 va aduce modificări în circulația mai multor mijloace de transport public. Pe durata evenimentului, circulația rutieră va fi închisă pe bulevardul Vasile Pârvan, pe sectorul cuprins între bulevardul Mihai Viteazu și Pasajul Michelangelo (Piața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reborn Run schimbă circulația mijloacelor de transport în comun  în zona centrală
Asociația EcoStuff România și Primăria Timișoara ar urma să colaboreze din nou în cadrul unui parteneriat care vizează noi plantări de arbori pe o parcelă de aproximativ 1,5 hectare din zona perdelei forestiere de protecție a Timișoarei, cei de la organizația amintită vor oferi gratuit materialul săditor. Municipalitatea propune Consiliului Local aprobarea unui protocol prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O parcelă de 1,5 hectare din perdeaua forestieră a Timișoara ar putea intra într-un program de plantare de arbori
Noul stadion al Timișoarei va fi, conform proiectului, unul cu o formă compactă, va acoperi o suprafață de 85.000 de metri pătrați desfășurați și o înălțime de 36 de metri. Vor fi două inele pentru tribune și acestea vor putea găzdui 32.000 de spectatori, toate fiind acoperite. Sunt primele detalii, alături de primele randări ale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem primele imagini cu noul stadion Dan Păltinișanu! S-au purtat primele discuții cu proiectanții și constructorii/FOTO
La Sânnicolau Mare continuă investițiile pentru un oraş mai modern și mai eficient energetic. Astfel zilele trecute, a fost semnat un nou contract de execuție pentru reabilitarea termică a altor două loturi de blocuri. Contractul de finanțare este de aproximativ 1,5 milioane de euro, iar de investiție vor beneficia aproximativ 140 de familii din Sânnicolau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare continuă reabilitarea termică a blocurilor. Proiect de aproximativ 1,5 milioane de euro, beneficiare fiind 140 de familii
Așa cum era de așteptat de la începutul campionatului, Poli se bate la întâietate, iar Dumbrăvița are probabil cel mai greu sezon de „B” de până acum. Ambele echipe ce reprezintă Timișul joacă pe teren propriu în etapa de weekend. Alb-violeții revin pe stadionul Electrica după aproape două săptămâni. Sâmbătă, Poli o înfruntă pentru cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica și Dumbrăvița joacă sâmbătă acasă. Echipele din Timiș au obiective diferite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.