Prof. univ. dr. Doru Ioan Petanec a încetat din viață miercuri, la spital, fiind răpus de coronavirus.
Petanec avea 64 de ani și a fost cadru universitar la Universitatea de Științe Agricole si Medicină Veterinară a Banatului și director general la Direcția pentru Agricultură a județului Timiș.
„A mai plecat spre locurile albastre și luminoase ale Cerului încă un reprezentat al lumii largi de agricultori-IOAN DORU PETANEC, directorul Direcției Agricole din județul nostru. Dorule, ai plecat prea devreme, ai fi mai avut încă multă treabă aici pe pământ. Dar păcătoasa de boală care a împânzit aproape toată lumea stă în permanentă la pândă. Oricând și oricare putem fi atacați fără milă. Dumnezeu să te aibă în paza lui, sufletul tău liniștit, molcom și împăciuitor să se odihnească într-un loc plin de verdeață, lumină și binecuvântare. Putere și nădejde familiei tale, care avea mare nevoie de tine. Iar noi cei din domeniul agricol, indiferent ce am făcut sau ce facem pentru acești oameni, regretăm pierderea unui camarad”, a transmis Nicolae Oprea, fost director al Direcției Agricole Timiș.
Comentarii prin facebook