Cine nu e de acord cu noul regulament de finanțare de la bugetul local al Timișoarei poate trimite pe adresa primăriei toate nemulțumirile. Instituția a publicat, pe site-ul propriu, spre consultare publică Regulamentul privind finanțarea nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului Timișoara a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale. Mulțumim tuturor celor care au transmis propuneri de modificare a regulamentului și publicăm spre informare versiunea actualizată.
Amendamentele propuse a fi aplicate, și evidențiate ca atare, sunt rezultatul analizei celor peste 100 de propuneri de îmbunătățire primite din partea a 40 de reprezentanți de organizații nonguvernamentale, instituții publice de cultură și artiști din oraș, precum și consilieri locali.
Dezbaterea publică pe marginea versiunii actualizate a regulamentului urmează a fi organizată de către echipa Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, responsabilă de implementarea acestuia.
Actele necesare înființării, organizării și funcționării Centrului de Proiecte, în noua sa formă, au fost adoptate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr.84 din 16.03.2021. În consecință, au fost demarate procedurile pentru operaționalizarea Centrului în cel mai scurt timp, din toate punctele de vedere. Pentru
Comentarii prin facebook