Primarul liberal Petru Roman a fost demis din funcţie, în urma unui Ordin dat de prefectul Zoltan Nemeth

Petru Roman

Petru Roman

Prefectul Zoltan Nemeth a semnat Ordinul de încetare a mandatului primarului oraşului Deta, Petru Roman (PNL). Acesta a pierdut un proces cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi, potrivit sentinţei, nu mai putea să ocupe funcţii publice pe o perioadă de trei ani. Petru Roman poate ataca însă în instanţă decizia prefectului.

În anul 2018, primarul oraşului Deta, Petru Roman a pierdut defintiv procesul cu ANI, care a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă. Prin sentinţă, el nu mai avea dreptul să ocupe o funcţie publică timp de trei ani. Ca urmare, el a fost demis, în iunie 2019, de fostul prefect Eva Andreaş. Anul trecut, el a candidat însă din nou, câştigând al patrulea mandat de primar al Detei. Interesant, candidatura sa a fost acceptată de instanţă, după ce a fost contestată de PSD.

Dar veche sentinţă l-a ajuns din urmă, iar astăzi prefectul Zoltan Nemeth a semnat Ordinul privind încetarea mandatului de prmar. Totuşi, Roman are calea de-a ataca în instanţă decizia prefectului.

Update. „Prefectul județului Timiș, domnul Zoltan Nemeth, a semnat Ordinul nr. 102/26 martie 2021 prin care se constată încetarea înainte de termen a mandatului primarului orașului Deta, domnul Petru Roman, ca urmare a decăderii din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la încetarea de drept a mandatului.

Ordinul a fost semnat în urma Raportului de evaluare ANI prin care se constată existența unui conflict de interese în cazul primarului orașului Deta și are ca temei legal dispozițiile art. 25, alin. 2 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate.

Atribuțiile funcției de primar vor fi exercitate de drept de către viceprimarul orașului până la alegerea noului primar.

Ordinul produce efecte de la comunicarea lui către primarul orașului Deta și poate fi contestat la instanța de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Timiş.

 

 

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Gogu a spus: (martie 26th, 2021 at 13:41 )

In sfarsit cineva a pus punctul pe „i”. Toti politicienii ocupa functii PULICE. Nu stiam eu ce nu e in regula cu clasa politica, acum m-am luminat.

Sirius a spus: (martie 26th, 2021 at 15:52 )

Tata de interlop si primar de oras din Banat…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După ce unii lideri s-au fotografiat alături de Alfred Simonis, PNL Timiş anunţă că rămâne alături de Ilie Bolojan. Deocamdată

Printr-o poziţie exprimată pe reţelele de socializare, PNL Timiş anunţă, prin intermediul preşedintelul interimar, Marilen Pirtea, că este alături de premierul Ilie Bolojan, în contextul moţiunii de cenzură. Anunţul a fost făcut la puţin timp după ce deBanat i-a prezentat pe mai mulţi lideri ai PNL Timiş fotografiindu-se alături de preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce unii lideri s-au fotografiat alături de Alfred Simonis, PNL Timiş anunţă că rămâne alături de Ilie Bolojan. Deocamdată
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dinamo bate, Timișoara se bucură! Bucureștenii au ajuns la al 22-lea titlu, SCM Poli revine în Europa

Dinamo București tocmai a câștigat un nou titlui de campioană național la handbal masculin, după ce a învins sâmbătă cu 36-27 HC Buzău, a doua clasată. Este al 22-lea titlu pentru „dulăi”, care obțin și al zecelea campionat la rând, un adevărat record! Câștigarea titlului de trupa bucureșteană, este o veste bună și pentru SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dinamo bate, Timișoara se bucură! Bucureștenii au ajuns la al 22-lea titlu, SCM Poli revine în Europa
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei intră în licitație. Este unul dintre cele mai periculoase puncte de acces rutier din municipiul de pe Timiș, lucrarea fiind solicitată de ani de zile. DRDP Timişoara a anunțat lansarea pe SEAP a procedurii de realizare pentru obiectivul ”Execuție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Deși o chirie la un apartament din Timișoara nu e deloc una mică, nivelul acesteia este sub cel practicat în alte orașe mari. Bugetul mediu necesar închirierii unui apartament cu 2 camere în Timișoara a fost, în primul trimestru din 2026, de 450 euro/lună, potrivit datelor Imobiliare.ro. Acesta nivel este similar cu cel solicitat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nivelul chiriei pentru un apartament din Timișoara rămâne sub cel din Brașov, București sau Cluj
Dinamo București tocmai a câștigat un nou titlui de campioană național la handbal masculin, după ce a învins sâmbătă cu 36-27 HC Buzău, a doua clasată. Este al 22-lea titlu pentru „dulăi”, care obțin și al zecelea campionat la rând, un adevărat record! Câștigarea titlului de trupa bucureșteană, este o veste bună și pentru SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dinamo bate, Timișoara se bucură! Bucureștenii au ajuns la al 22-lea titlu, SCM Poli revine în Europa
Printr-o poziţie exprimată pe reţelele de socializare, PNL Timiş anunţă, prin intermediul preşedintelul interimar, Marilen Pirtea, că este alături de premierul Ilie Bolojan, în contextul moţiunii de cenzură. Anunţul a fost făcut la puţin timp după ce deBanat i-a prezentat pe mai mulţi lideri ai PNL Timiş fotografiindu-se alături de preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce unii lideri s-au fotografiat alături de Alfred Simonis, PNL Timiş anunţă că rămâne alături de Ilie Bolojan. Deocamdată
Sâmbătă, polițiștii rutieri, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DN 59/E70, la km 27+300 m, au oprit un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, care se deplasa din direcția localității Voiteg către Jebel. Autoturismul a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 211 km/h, pe un sector de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A depășit cu peste 110 km viteza leagă, probabil se pregătea să zboare! Vezi ce amendă a primit „vitezomanul Gică”
Victorie clară la Galați, cu aceleași probleme de lot de la meciul precedent, însă de această dată cu Sasa Borovnjak și Jalen Nesbitt strângând din dinți pentru a-și ajuta colegii din teren chiar și pentru doar câteva minute în contul fiecăruia dintre ei. Prim-divizionara de baschet a Timișoarei închide astfel seria care a devenit grea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara scapă de emoții! Bate la Galați și închide cu 3-1 seria din play-out
La Timișoara va avea loc o nouă ediție a Ezoteric Fest, un festival dedicat armoniei dintre minte, corp și suflet, eveniment care se înscrie în conceptul mai amplu „Timișoara Terapeutică”. Organizatori sunt Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Evenimentul are loc în perioada 8-10 mai 2026, la Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ezoteric Fest revine la Timișoara cu o nouă ediție
Situație incendiară în Grupa B din play-out! Dumbrtăvița pierde la Bacău, Șelimbăr bate la Reșița, iar Satu Mare și Tunari fac egal, astfel că în ultima etapă totul este posibil… Dumbrăvița va fi la mâna ei și are nevoie de cel puțin un egal pentru a supraviețui. Dacă pierde, iar Șilimbăr și Olimpia bat, echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița pierde la Bacău și tremură pentru a rămâne în liga secundă! Reșița se face din nou de râs
Piața imobiliară din județul Timiș a înregistrat, în primele luni ale acestui an, un recul semnificativ față de perioada similară a anului trecut. În ceea ce privește posibilitatea de negociere a prețului, o medie pentru un apartament este puțin sub patru procente față de prețul cerut, arată datele Imobiliare.ro. Astfel, aproximativ 5.600 de imobile din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Posibilitatea de negociere a prețului vânzării unei locuințe din județul Timiș este, în medie, de sub patru procente
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.