Șeful PNL Timiș evită să ceară eliminarea din partid a lui Sorin Munteanu, dar îi cere să își dea demisia, bărbătește, dacă nu se mai consideră liberal

Dacă în cazul primarului (fost) liberal de la Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, rezolvarea calității de membru al PNL Timiș a fost rapid rezolvată la plecarea sa, în ceea ce îl privește pe edilul-șef de la Buziaș, Sorin Munteanu, președintele filialei Timiș a partidului, Marilen Pirtea, pare să fie adeptul convingerii la revenirea liberală. Aceasta chiar dacă Munteanu nu a mai dat de luni de zile pe la partid și și-a anunțat deja preferințele către alt partid.

Două măsuri… politice par să fie folosite la PNL Timiș atunci când vine vorba despre primarii aleși ca și liberali, ulterior ”independenți”, de la Buziaș și Sânnicolau Mare. Întrebat de ce în cazurile Groza și Munteanu nu s-au aplicat aceleași măsuri, Pirtea a încercat încontinuu să evite un răspuns pe această temă, lăsând să se înțeleagă că ar cam prefera ca Munteanu să revină în PNL. Dar și că dacă el sau alt membru a descoperit că are alte preferințe politice să dea dovadă de bărbăție și să își dea demisia, dar nu a vrut să vorbească de o eventuală eliminare din partid a celui vizat.

Dacă cineva nu se mai consideră reprezentat în PNL să își asume singur demisia, spune Pirtea.

”PNL este un partid, aș spune integrator, nu unul care spunem dezbinare, și mă refer aici la filiala Timiș. În primul rând, dar nu de multe ori, am făcut apel tuturor membrilor PNL care au ceva de spus, au nemulțumiri, au păreri proprii, pentru că e normal ca partidul să fie viu efervescent, fiecare are dreptul unei opinii. Să vină aici în partid în forurile formale, organizate, să-și spună punctul de vedere, să dezbatem, să vedem care sunt pozițiile și în momentul în care, sau în contextul în care găsim puncte comune în jurul proiectului Bolojan. Cu siguranță toți care nu împărtășesc aceleași viziuni și au alte puncte de vedere, și aduc ofrande altor zone poate să vină, într un mod bărbătesc, asumat, să-și depună demisia și sunt liber să își urmeze crezurile, convingerile și ideile pe care le au.”, a declarat Marilen Pirtea.

El le recomandă celor supărați să vină să discute în cadrul partidului prima dată, înainte să ia decizii pripite.

”Cine dorește să spună ceva despre PNL, din PNL, să vină aici să spună aici, să dezbatem aici să cădem de acord sau să nu cădem de acord pe o anumită direcție. După care fiecare e liber să urmeze direcția pe care o consideră bună. Dacă își menține această poziție, acest punct de vedere, este liber să o facă atunci să aibă asumarea. Altfel, să își depună demisia și să urmeze acel drum, nu e nicio problemă. Dar, repet, nu asta este soluția, asta este varianta finală. Până la o astfel de variantă mai sunt multe alte moduri de dialog și de a regla anumite lucruri, dacă ele pot fi reglate”, a mai subliniat Pirtea.

Când a fost ultima dată Munteanu la partid?

”Acum luni bune, multe luni sunt, și a fost o discuție destul de, hai să spunem, aprinsă. Dacă domnul Munteanu nu se consideră liberal, să urmeze un alt proiect politic”, este părerea șefului finalei liberale.

Marilen Pirtea e extrem de criptic, el nu a vrut nici măcar să spună cine e șeful PNL Buziaș, un alt punct aflat în dezbatere și care a produs dispute. Alin Popoviciu a spus că acolo ar fi deja o altă conducere, Munteanu că el e în continuare șef. Șeful PNL Timiș spune doar că are o soluție, dar nu vrea să o facă publică, nu înainte de a mai discuta o dată cu Sorin Munteanu.

”Vom regla situația de la Buziaș cât de curând, politicos. Dar nu nu pot să vă spun planul acum și nici nu vreau să-l dezvălui până nu o să am o discuție cu Munteanu, a încheiat Pirtea.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Wanda89 a spus: (iunie 4th, 2026 at 19:27 )

Să dăm dreptate celui care regulează de aproape 15 ani UVT-ul, nu poate fi un nepriceput.

liberal a spus: (iunie 4th, 2026 at 20:02 )

Dar Robu, mai este în PNL? Nici el nu a mai trecut pe la partid din ceea ce se povestește pe la sediu. Timișorenii spun că ar avea înclinații spre AUR. Așa o fi?

Daniel a spus: (iunie 5th, 2026 at 10:34 )

Nu pot să nu observ cum Robu încă locuiește în mintea unora, rent free.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.