Deşi rata de infectare în Timişoara este de 7,14, oraşul rămâne în scenariul dur, valabil localităţilor cu rata mai mare de 7,5

Chiar dacă Timişoara a ieşit din carantină, iar rata de infectare a scăzut la 7,14, nici săptămâna viitoare oraşul nu va ieşi de sub incidenţa măsurilor drastice, valabile pentru localităţile în care rata este peste 7,5 la mia de locuitori. Asta înseamnă că circulaţia va fi interzisă după ora 20.00, cu unele excepţii, iar magazinele sau terasele se închid la 18.00, în toate zilele săptămânii.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat astăzi de prefectul Zoltan Nemeth, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe în care este prevăzută rata de infectare pe ultimele 14 zile. Aceste anexe stabilesc restricţiile în fiecare localitate în parte. Dacă rata cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulaţia persoanelor, cu unele excepţii. De asemenea, magazinele sau terasele se închid la ora 18.00.

În acest scenariu sunt următoarele localităţi dn Timiş:

  1. PĂDURENI
  2. ORŢIŞOARA
  3. JEBEL
  4. MOŞNIŢA NOUĂ
  5. GIROC
  6. SÂNMIHAIU ROMÂN
  7. SĂCĂLAZ
  8. TIMIŞOARA
  9. MAŞLOC
  10. PARȚA
  11. PIȘCHIA
  12. PECIU NOU
  13. BOGDA
  14. GIERA

Pentru Timişoara, măsura este valabilă până în dat de 11 aprilie.

Dacă rata de infectare este mai mare de 4, dar mai mică de 7,5, restricţiile susmenţionate sunt valabile doar pentru zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. În acest scenariu sunt următoarele localităţi din Timiş:

  1. GHIRODA
  2. LOVRIN
  3. ŞAG
  4. DUMBRĂVIŢA
  5. BECICHERECU MIC
  6. GIARMATA
  7. REMETEA MARE
  8. RECAŞ
  9. GHILAD
  10. BELINŢ
  11. VĂLCANI
  12. SÂNNICOLAU MARE
  13. BUCOVĂŢ
  14. MORAVIȚA
  15. GIULVĂZ
  16. COȘTEIU
  17. DENTA
  18. IECEA MARE
  19. MĂNĂȘTIUR
  20. BUZIAȘ
  21. .GĂVOJDIA
  22. LIVEZILE
  23. FĂGET
  24. DUDEȘTII VECHI
  25. CENAD
  26. TOPOLOVĂȚU MARE
  27. BOLDUR
  28. DUMBRAVA
  29. LUGOJ
  30. SACOȘU TURCESC
  31. GĂTAIA
  32. NIȚCHIDORF
  33. FIBIŞ
  34. SÂNANDREI

Se observă că Timişoara, cu toate că a ajuns la o rată de infecatre de 7,14, este trecută la localităţile cu o rată de peste 7,50.

Prefectul Zoltan Nemeth a explicat, într-o postare pe Facebook, cum se fac calculele

“Sâmbătă, în data de 27.03.2021 s-a constatat prin Hotărâre a CJSU Timiș faptul că municipiul Timișoara avea o rată de incidență de peste 7,5/1000 de locuitori, astfel că de duminică 28.03.2021 se aplică restricțiile prevăzute pentru localitățile cu o incidență de peste 7,5/1000 de locuitori, adică :

– program operatori economici între 05:00 – 18:00 în toate zilele săptămânii

– deplasare fără declarație/adeverință între 05:00 – 20:00

Măsurile restrictive se mențin pe o durată de 14 zile de la data aplicării acestora, indiferent dacă incidența scade sub 7, conform art. 15 alin. 2 din Anexa 3 la HG nr. 293/2021, astfel cum a fost modificat prin pct. 5 din HG nr. 348/2021.

După 14 zile se va reevalua incidența și dacă aceasta va fi mai mică sau egală cu 7/1000 de locuitori la data reevaluării, se va constata tot prin Hotărâre de CJSU în ce tip de restricții se încadrează municipiul Timișoara, adică cel mai probabil în cele aplicabile incidenței între 4-7,5/1000 de locuitori.

În concluzie, conform prevederilor HG nr. 348/2021, chiar dacă incidența scade sub 7,5 sau chiar sub 7/1000 de locuitori, în municipiul Timișoara se vor aplica cel puțin până la data de 10.04.2021 măsurile restrictive pentru UAT-urile cu incidență de peste 7,5/1000 de locuitori.

Similar se aplică sistemul și în cazul UAT-urilor cu o incidență mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, situație în care se aplică restricțiile pentru zilele de vineri, sâmbătă sau duminică. Odată constatată încadrarea în această grupă, ridicarea restricțiilor se efectuează după minim 14 zile, dacă incidența scade la 3,5 sau sub 3,5/1000 de locuitori la data reevaluării. Totuși, dacă în cele 14 zile incidența urcă peste 7,5/1000 de locuitori, pentru aceste localități se vor aplica în termen de maxim 48 de ore de la depășirea incidenței de 7,5/1000 de locuitori, măsurile restrictive pe toată durata săptămânii.

În concluzie, programul magazinelor, teraselor și altor operatori economici nu se modifică din oficiu dacă rata de incidență scade sub 7,5, respectiv sub 7/1000 de locuitori, ci doar după trecerea a 14 zile, dacă la reevaluarea situației se constată o modificare a incidenței”, a scris Nemeth.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu

La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Un număr de 526 de companii din județul Timiș au fost clasificate în primele 10 poziții ale clasamentului celei de a 33-a ediție a Galei Topul Național al Firmelor 2026, eveniment de referință organizat de Camera de Comerț și Industrie a României, o performanță care reflectă soliditatea și dinamismul economiei județene, precum și contribuția întreprinzătorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste cinci sute de firme din Timiș au intrat în clasamentul final al Topului Național a Firmelor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fotbalul timișean are viitor, iar viitorul arată promițător! Selecționata AJF Timiș, formată din copii născuți în anul 2015, a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest, desfășurat în perioada 6–8 noiembrie 2026, la Baza Sportivă Fortuna din Arad. Trei zile de fotbal, cinci meciuri, multă ambiție, determinare și, la final, un trofeu binemeritat pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul are viitor! Selecționata județeană U12 a câștigat Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 Vest!
Politehnica Timișoara a obținut o victorie categorică, scor 3-0, în fața rivalei Universitatea Cluj, într-un meci disputat la Iclod, contând pentru etapa a 11-a a sezonului regular din Superliga Feminină. Derby-ul de tradiție a oferit două reprize complet diferite ca dinamică și calitate a jocului. Prima jumătate a meciului a fost marcată de un ritm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol în Superliga Feminină: Poli Timișoara spulberă Universitatea Cluj la Iclod și își securizează locul de play-off cu goluri de poveste
Înăsprirea legislației în domeniul sălilor de jocuri de noroc și contracția din industria auto ar putea aduce un număr semnificativ de concedieri în județul Timiș. Zece firme cu activitate în județul Timiș au anunțat concedieri colective, dar, și în lunile precedente s-a dovedit că acestea nu erau, de fapt, concedieri în județ, ci la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul oferă în continuare mii de locuri de muncă. Finalul de an ar putea aduce o serie de concedieri la firmele private
Șagul își demonstrează superioritatea, cel puțin în fața celorlalte echipe din județ în C7. Timișul a învins din nou Ghiroda și este pe locul secund în clasament. La Poli II, rezultatele slabe continuă, iar conducerea clubului l-a schimbat pe Alin Paleacu, cel care acondus din vară „satelitul” cu Iasmin Latovlevici. Rezultate, marcatori, etapa 12: Progresul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag este tot mai sus! La Poli II s-a schimbat antrenorul
O propunere lansată de rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, a primit aprobarea Ministerului Educației. Astfel, universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare. În acest fel, se va crea o punte de legătură între tinerii olimpici și mediul universitar. ”Pentru elevii care sunt pasionați să aprofundeze discipline specifice și care participă la olimpiade...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitățile vor deveni partenere în organizarea olimpiadelor școlare
La primele ore ale dimineții de duminică, au fost publicate primele randări cu forma finală a designului noului stadion Dan Păltinișanu. Forma prezentată de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, va fi cea pentru care se va solicita autorizația de construire. Modificările sunt de forma și estetică, nu de structură, a anunțat Simonis. “Ceea ce vedeți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem forma finală pentru noul stadion al Timişoarei. Cum va arăta noul Dan Păltinișanu
În fiecare an, pe 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri care nu s-au despărțit de Dumnezeu. Această sărbătoare a fost la origine o simplă aniversare anuală a sfințirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol. Astfel, ea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Peste 1,3 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Politehnica dispută derby-ul cu CSM Reșița din etapa a XIII-a, luni, pe stadionul Electrica, arenă pe care a obținut victorii pe linie în Liga 2 2026-27. Ora nu este deloc potrivită, dar așa se dictează de la centru. Înaintea acestui joc Poli ocupă locul 2, cu 28 de puncte, având însă un meci mai puțin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toții ochii pe derby! Cel mai important meci dintre cele două echipe în ultimii ani. Ce zic Alexa și Dorinel despre Poli – Reșița
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.