Hoții români nu contenesc în a ne uimi atunci când vine vorba să își facă … meseria. Acum, niște ”curajoși” au reușit să fure lămpile solare și panoul fotovoltaic amplasate pe un stâlp de șapte metri înălțime, de pe un drum național din Timiș.
Lucrătorii de la Secția Drumuri Naționale Timișoara au avut parte de o nouă surpriză la categoria ce se mai fură de pe drumurile țării. Ei au sesizat că au dispărut lămpile solare și panoul fotovoltaic de încărcare amplasate pe un stâlp înalt de peste 7 metri, de pe Drumul Național 6. Sistemul era folosit pentru iluminarea trecerii la nivel cu calea ferată de pe raza comunei Șandra. Anterior, fusese furat și panoul electric, furtul fiind reclamat, la fel ca și cel de astăzi, la Secția 3 Poliție Rurală Sânandrei, care se ocupă și de zona Șandra.
Sistemul de iluminat este parte din proiectul de îmbunătățire a siguranței traficului prin amenajarea trecerilor la nivel a drumurilor cu calea ferată, proiect implementat pe mai multe drumuri naționale din țară.
Comentarii prin facebook