După un parcurs perfect până acum, Pobeda Dudeştii Vechi a făcut un pas greşit. De fapt CS Comloşu Mare a reuşit un meci excelent şi s-aimpus pe terenul „bulgarilor”. A fost 1-0 pentru comloşeni, care s-au impus prin golul marcat de Dacian Bîrză în repriza secundă.
Învingătorii au început campionatul cu un eşec acasă, apoi au câştigat 5 partide la rând, dintre care trei pe teren străin.
Comloşu Mare a egalat la puncte Pobeda, dar a trecut pe primul loc, având acum şi avantajul meciului direct, principalul criteriu de departajare în caz de egalitate.
În lupta pentru promovare a intrat şi Peciu Nou, care a zdrobit Sânnicolau mare şi a urcat pe locul 3, după un convingător 8-1!
În celelalte meciuri ale etapei, Buziaş a învins Universitatea de Vest cu 3-2, iar în duelul codaşelor, Dudeştii Noi şi Topolovăţ au terminat la egalitate, 3-3.
Etapa următoare, penultima, se joacă joi.
Comentarii prin facebook