Instituțiile culturale din Timiș doresc să colaboreze pentru relansarea activității din acest domeniu

Reprezentanții mai multor instituții de cultură, aflate în administrarea autorităților locale și județene, au semnat joi la Timișoara o declarație comună prin care își propun să sprijine relansarea activităților culturale din Timișoara, în perspectiva anului 2023.

Inițiativa a avut loc în urma desfășurării conferinței de management și marketing cultural „Linked Culture 2021” organizat de BMagency în parteneriat cu CJ Timiș.

Conform documentului agreat, se propune realizarea în comun a unui calendar cultural conceptual prin care să se eficientizeze programarea activităților culturale și care să răspundă nevoilor culturale ale cetățenilor Județului Timiș. De asemenea, se dorește întărirea colaborării instituționale dintre instituțiile de cultură din județ prin identificarea unor proiecte comune cu un impact major asupra comunităților locale și identificarea proiectelor care pot asigura o sustenabilitate corespunzătoare a sectorului cultural în perioada post 2023.

Semnatarii își mai propun identificarea și realizarea unor proiecte care să se realizeze pe cuprinsul județului Timiș, inclusiv prin caravane culturale, identificarea și centralizarea nevoilor de dezvoltare a infrastructurii culturale din județ și modul în care autoritățile pot sprijini concret aceste proiecte de investiții, respectiv sprijinirea demersurilor de a integra cât mai bine studenții în viața culturală a Timișoarei.

Semnatarii documentului sunt

– Dan Simion – director artistic, Filarmonica Banatul;

– Lucian Vărșăndan – director, Teatrul German de Stat Timișoara;

– Cristian Rudic – director general, Opera Română din Timișoara;

– Remus Rotaru – prodecan, Facultatea de Arte și design, UVT;

– Dănuț Radosav – manager, Muzeul Satului Bănățean Timișoara;

– Laurențiu Pleșa – manager, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara;

– Filip A. Petcu – manager, Muzeul Național de Artă Timișoara;

– Claudiu Ilaș – manager, Muzeul Național al Banatului;

– Liliana Laichici – manager, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș;

– Liliana Zonte – decan, Facultatea de Muzică și Teatru, UVT;

– Mihai Adrian Vilcea – președinte, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș;

– Biblioteca Județean Timiș – manager, Tudor Crețu;

– Maria-Adriana Hausvater – manager, Teatrul Național din Timișoara;

– Florin Drăgan – rector, Universitatea Politehnica Timișoara.

Peste 40 de actori din lumea culturală și artistică discută, în zilele de 27 și 28 mai, în cadrul „Linked Culture 2021”, despre cum putem reconstrui sectorul cultural din

România și cum va arăta drumul până în 2023, când Timișoara va purta titlul de Capitală Europeană a Culturii. Cea de-a V-a ediție a conferinței are loc la Sala

Multifuncțională a Palatului Administrativ, CJ Timiș alăturându-se evenimentului în calitate de coorganizator.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.