Jandarmii timişoreni, la datorie de Paște

Jandarmii Grupării Mobile Timişoara sunt angrenaţi în misiuni specifice în perioada minivacanţei prilejuite de sărbătoarea Paștelui ortodox.

Conform măsurilor stabilite la nivelul unităţii, jandarmii acţionează pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, premergător şi în timpul sărbătorii de Paște.

Printre misiunile la care jandarmii timişoreni participă se numără cele de asigurare şi menţinere a ordinii publice, în cooperare cu inspectorate de jandarmi judeţene din zona de responsabilitate.

De asemenea, jandarmii cooperează cu structuri de poliţie şi poliţie de frontieră, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, în baza planurilor de cooperare încheiate.

Echipajele aflate în serviciu răspund la apelurile venite din partea cetăţenilor, la dispeceratul unităţii, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.

În timpul manifestărilor religioase dedicate sărbătorii Paștelui, jandarmii grupării mobile se vor afla în proximitatea lăcaşurilor de cult, pentru siguranţa participanţilor.

Pentru a preveni producerea de evenimente ce ar putea duce la tulburarea ordinii şi siguranţei publice, jandarmii recomandă cetăţenilor să evite locurile foarte aglomerate şi să respecte măsurile stabilite pentru prevenirea şi combaterea răspândirii pandemiei de COVID-19.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor

La propunerea Secretarului General al Guvernului, timişoreanul Dan Reşitnec, a fost pusă în transparență publică o Hotărâre prin care RA-APPS va face publică lista completă a imobilelor și a beneficiarilor lor. Reşitnec afirmă că astfel românii vor putea vedea cine folosește aceste imobile, prin ce tip de contract, dacă au fost date direct sau prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care trebuie uitat. Poli pierde la Zalău, după 20 de meciuri fără înfrângere

La şase zile de la marea sărbătoare de pe Bega care a marcat revenirea Politehnicii în Liga a II-a, timişoirenii au mers pentru penultima etapă a play-off-ului, la Zalău. După un meci de uzură, gazdele au reuşit victoria cu 1-0, rezultat cu care rămân cu şanse la baraj. Este prima înfrângere a timişorenilor, după 20...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care trebuie uitat. Poli pierde la Zalău, după 20 de meciuri fără înfrângere
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Agenţia AsTour Timişoara vă propune, în toamnă, între 25 și 28 septembrie, o escapadă în sudul Italiei, un colț de lume unde istoria prinde glas, iar marea șoptește povești vechi de secole. Va fi un city break atent organizat, cu zbor direct din Timișoara, cazare confortabilă la un hotel de 4 stele și program turistic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O escapadă dincolo de timp. Descoperiţi cu AsTour Timişoara farmecul sudului Italiei: Napoli, Pompeii, Sorento şi Capri
Viteza nu a dat unui șofer nicio șansă la supraviețuire. S-a întâmplat astăzi într-o zonă în care se petrec frecvent accidente grave. Înaintea orei 16, ISU Timiș a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe E70, în apropierea localității Găvojdia. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impact mortal lângă Găvojdia! Un șofer și-a pierdut viața, altul a ajuns la spital
CSC Dumbrăvița anunță continuarea colaborării cu antrenorul Florin Fabian și pentru sezonul 2026/2027. Tehnicianului i s-a prelungit automat înțelegerea odată cu îndeplinirea obiectivului de menținere în Liga 2, conform unei clauze contractuale. Cu tehnicianul originar din Satu Mare la timonă, echipa bănățeană de fotbal a reușit un parcurs decent în sezonul 2025/2026, încheiat cu menținerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Fabian rămâne antrenorul Dumbrăviței și în sezonul viitor
În perioada 20 – 24 mai 2026, Centrul Regional de Afaceri Timișoara găzduiește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, eveniment dedicat celor care își doresc să descopere colecții noi, produse de calitate și oferte atractive înaintea sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară – producători și comercianți – vor aduce în fața...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperiți ultimele tendințe de sezon la ediția de primăvară a Salonului Industriei Ușoare
Consiliul Județean Timiș a lansat în transparență decizională, în conformitate cu Legea nr. 52/2003, Proiectul de hotărâre nr. 132/14.05.2026 privind aprobarea structurii organizatorice a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Având în vedere necesitatea dimensionării adecvate a serviciilor sociale în raport cu evoluția nevoilor sociale, reorganizarea D.G.A.S.P.C. Timiș este justificată de creșterea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua schemă de personal de la DGASPC Timiș a fost pusă în dezbatere
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.